Proiectul renovării și modernizării Secției de terapie intensivă nou-născuți a Spitalului Clinic de Urgență Constanța se apropie de punctul final, lucrările fiind deja realizate în proporție de aproape 70%. Etapele parcurse până acum au fost cele care au presupus cel mai mare volum de lucru și o infrastructură logistică specială. Proiectul urmează să fie finalizat în 4-6 luni.

 

„Am încheiat cu bine cea mai consistentă parte a acestui proiect și putem spune că am intrat în linie dreaptă cu lucrările. Noua secție a prins deja contur, dar mai avem câțiva pași importanți în față. Sperăm ca, prin efortul făcut alături de partenerii noștri din proiect și de autoritățile locale, să ajungem în termenul estimat la momentul inaugurării acestei unități în care micii pacienți vor fi îngrijiți după cele mai noi standarde în materie de terapie intensivă nou-născuți”, a declarat Angela Galeța, Directorul Fundației Vodafone România.

 

În perioada următoare, echipa proiectului va coordona instalarea consolelor medicale în noua secție, implementarea soluției de telemedicină, montarea ușilor cu sistem dublu de deschidere, special adaptate pentru acest spațiu și a ferestrelor cu sistem de umbrire.

 

Odată cu finalizarea proiectului, nou-născuții din Constanta și județele limitrofe, Tulcea, Brăila, Ialomița și Călărași, vor beneficia de servicii medicale la cele mai înalte standarde existente la ora actuală. Secția va dispune de echipamente medicale de ultimă generație și instalații moderne, spații speciale pentru părinți și personalul medical și săli de consultație. Soluția de telemedicină care va fi implementată la Constanța va permite transmiterea securizată de imagini și parametri medicali, în timp real și urmărirea de la distanță a semnelor vitale ale pacienților. Noua unitate va deveni a doua din țară care va opera la acest nivel, după Secția de terapie intensivă nou-născuți de la Spitalul Marie Curie din București, construită printr-un proiect susținut de Fundația Vodafone România în parteneriat cu Asociația Inima Copiilor.

 

Lucrările de renovare și modernizare a Secției de terapie intensivă nou-născuți a Spitalului Clinic de Urgență Constanța au început în august 2017. Proiectul este realizat cu sprijinul Fundaţiei Vodafone Romȃnia, care asigură coordonarea lucrărilor și o finanțare de 1,1 milioane de euro, acordată în cadrul parteneriatului cu asociațiile Dăruiește Aripi și Inima Copiilor. În secția de la Constanța primesc anual îngrijire 1.000 de copii cu probleme medicale din regiunea de sud-estul a țării. În această regiune, mortalitatea infantilă este cea mai mare din țară și de trei ori peste cea din Europa.

 

***** 

Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998. În cei peste 20 ani de activitate, Fundaţia Vodafone România a finanţat 1.132 de programe derulate de 730 de ONG-uri din întreaga țară, în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale. Proiectele au avut aproape 3 milioane de beneficiari - copii, tineri, vârstnici, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundaţia Vodafone România a investit 30 milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere. Mai multe detalii despre programele fundaţiei sunt disponibile pe www.fundatia-vodafone.ro, http://jurnaldebine.fundatia-vodafone.ro/ și www.facebook.com/fundatiavodafone.

 

Asociația Dăruiește Aripi s-a născut din dorința de a coagula sub aripa ei energia celor care vor și pot să contribuie la realizarea unor proiecte caritabile care aduc un plus de valoare în comunitate. Asociația Dăruiește Aripi este o organizație non-profit care urmărește îmbunătățirea șanselor de vindecare a pacienților din sistemul public de sănătate și a ratei de supraviețuire a copiilor cu cancer din România, cultivarea compasiunii și a empatiei de la o vârstă cât mai fragedă, precum și încurajarea oamenilor care vor să se implice în comunitatea din care fac parte. Sloganul „acțiuni reale pentru probleme reale” subliniază felul în care Dăruiește Aripi alege proiectele pe care le dezvoltă: se folosesc acele resurse umane, financiare și de timp în rezolvarea reală a unor probleme identificate corect. Mai multe detalii pe http://www.daruiestearipi.ro/ și https://www.facebook.com/AsociatiaDaruiesteAripi/.

 

Asociația Inima Copiilor există și ajută copiii cu boli grave, în special cardiace, din 2006. Asociația a construit la Spitalul Marie Curie cele mai moderne spații medicale din sistemul public de sănătate: Centrul de Excelență pentru Cardiochirurgie (proiect în valoare de peste 3,5 milioane de euro, din care 1,6 milioane de euro strânși și investiți de Inima Copiilor) și Secția de Terapie Intensivă Nou-Născuți (un proiect de peste 2,1 milioane de euro realizat cu susținerea Fundației Vodafone România, la care asociația a contribuit cu peste 700.000 de euro), care va fi completată anul acesta cu prima bancă de lapte matern din România. Asociația a renovat la același spital secțiile de cardiologie și neurochirurgie, a amenajat și dotat sala de operații pentru neurochirurgie și continuă să susțină, inclusiv financiar, secțiile construite și zeci de mici pacienți care au nevoie de ajutor. Mai multe detalii pe http://www.inimacopiilor.ro/ și https://www.facebook.com/AsociatiaInimaCopiilor.