Dacă în 2017, numărul solicitanților de azil în România s-a triplat, ajungând la 4.815, cel mai ridicat nivel de când România a ratificat Convenţia de la Geneva, pentru anul 2018 cererile de azil au scăzut, fiind înregistrate 2.138 de persoane, dintre care 544 de copii, proveniți din țări grav afectate de război și conflicte armate precum Irak, Siria, Iran, Bangladesh și Afghanistan. Salvați Copiii consideră necesară dezvoltarea și implementarea unor servicii integrate de asistență imediată pentru copiii solicitanți de azil, încă de la momentul sosirii în România.


Astfel, este nevoie de asigurarea accesului imediat al copiilor la evaluări medicale și psihologice detaliate și prietenoase, la servicii de consiliere psihologică, medicale, educative și recreative. De asemenea, fiecare copil trebuie să beneficieze de suport material adecvat vârstei în vederea satisfacerii nevoilor de bază și de condiții de cazare sigure și primitoare.

 

Numai în 2018, Organizația Salvaţi Copiii a oferit servicii educaţionale, de suport psihologic şi sociale unui număr de 610 copii și 670 de adulți solicitanți de azi. Dintre aceștia, 73 de copii sunt proveniți din familii monoparentale. Scopul intervențiilor Salvați Copiii este de a asigura și promova respectarea drepturilor copiilor solicitanți de azil și beneficiari de protecție internațională, dar și de a contribui la îmbunătățirea situației acestora. Pentru că acești copii își petrec cea mai mare parte a timpului în Centrele Regionale De Proceduri și Cazare pentru Solicitanți de Azil, Salvați Copiii a amenajat şi dotat spaţii prietenoase pentru copii în centrele din București, Giurgiu, Galați și Șomcuta Mare.

 

Ali a ajuns în România în 2018. Avea șapte ani. S-a refugiat din Irak, împreună cu părinții și fratele mai mic. Acum a terminat clasa a II-a, iar în vacanță vine în Camera Copilului amenajată și dotată de Salvați Copiii în cadrul centrului, unde participă la programul educativ şi recreativ. Printre activităţile preferate se numără pictura, desenatul şi activităţile artistice.

„Când am venit în România am început să învăț limba română la Organizația Salvați Copiii, alfabetul, culorile, obiectele și cuvintele de bază și am fost ajutat în fiecare zi să îmi fac temele. Cel mai mult îmi place să particip la atelierele recreative unde învățăm cum să ne jucăm fără tabletă și telefon. Am participat și la ateliere muzicale în care am cântat la chitară și îmi place, dar cred că trebuie să exersez mai mult”, spune Ali, bucuros că are posibilitatea de a lega noi prietenii.

Consilierii Salvați Copiii l-au sprijinit pe Ali încă de la sosirea în țară, oferindu-i atât suport material - produse alimentare, igienico-sanitare, medicamente, îmbrăcăminte și încălțăminte - dar mai ales psiho-emoțional. Participând zilnic la activități, Ali a făcut progrese considerabile și a fost înscris de consilierii Salvați Copiii în învățământul de stat.

 

Pentru a îmbunătăți condițiile de recepție și serviciile oferite, Salvați Copiii a amenajat şi dotat spaţii prietenoase pentru copii în Centrele Regionale De Proceduri și Cazare pentru Solicitanți de Azil din București, Giurgiu, Galați și Șomcuta Mare, cum ar fi:

 

  • două birouri de consiliere dedicate activităţilor de consiliere socială și psihologică (București)
  • un spațiu de tipul Mama și Copilul, destinat îngrijirii în condiţii optime a nou-născuţilor şi sugarilor mici (Șomcuta Mare)
  •  două spații de joacă exterioare (Șomcuta Mare și Galați)
  • o sală de învățare a limbii române și un spațiu de recreere pentru copii (Giurgiu).

 

 Copiii solicitanți de azil sunt copii care resimt acut atât înstrăinarea, cât și presiunea de a începe o viață nouă, peste noapte, într-o țară străină, fără a putea comunica, în primă instanță, într-o limbă de circulație internațională. Acești copii sunt vulnerabili emoțional și social, iar lupta pentru supraviețuire i-a epuizat. Lucrând cu ei zi de zi, îi reînvățăm practic să aibă încredere, să comunice, să ceară ajutor și să cunoască pârghiile de sprijin”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Și în 2019, Organizația Salvați Copiii, în baza Protocolului de colaborare semnat cu Inspectoratul General pentru Imigrări, desfășoară servicii pentru susținerea copiilor solicitanți de azil și beneficiari ai protecției internaționale, precum și a familiilor acestora și adulților vulnerabili. Pentru a fi accesibile copiilor, activitățile sunt desfășurate în Centrele Regionale de Proceduri și Cazare pentru Solicitanții de Azil din București, Galați, Rădăuți, Șomcuta Mare și Timișoara.

Ca în fiecare an, Organizația Salvați Copiii marchează Ziua Mondială a Refugiatului alături de copiii migranți, în această perioadă fiind organizate o serie de evenimente și inițiative culturale împreună cu copii proveniți din comunitatea locală în vederea facilitării integrării sociale. Deoarece copiii migranți reprezintă una dintre cele mai vulnerabile categorii de copii, Salvați Copiii solicită autorităților acordarea unei atenții crescute tuturor nevoilor acestora și mobilizarea resurselor financiare și materiale necesare pentru a răspunde prompt nevoilor copiilor la momentul sosirii în România, pe perioada procedurii de azil și după obținerea unei forme de protecție.

Conform Convenţiei de la Geneva, ratificată de România şi de alte 144 de ţări din lume, refugiatul este „acea persoană care din cauza temerii justificate de a fi persecutată pe motiv de rasă, religie, naţionalitate, apartenenţă la un grup social sau opinie politică şi-a părăsit ţara sa de origine, nu poate sau nu mai doreşte să se întoarcă în ţară.”

În anul 2000, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a decis să dedice ziua de 20 iunie refugiaţilor. De atunci, Ziua Mondială a Refugiatului este sărbătorită, în jurul lumii, în fiecare an în această zi pentru a atrage atenţia asupra milioanelor de refugiaţi din toată lumea. Ultimele statistici arată că 70,8 milioane de oameni din întreaga lume au fost forțați să aleagă calea azilului ca urmare a conflictelor armate sau a persecuțiilor, dintre aceștia aproximativ 35 de milioane sunt copii.

 

Despre Organizaţia Salvaţi Copiii

Salvați Copiii este o organizație neguvernamentală, asociație de utilitate publică, non-profit, democratică, neafiliată politic sau religios, care militează activ pentru protecția drepturilor copilului în România, din 1990, în acord cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, cu Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și cu legislația României.

Salvați Copiii adoptă o poziție independentă în raport cu acțiunile și măsurile instituțiilor, recunoscând că implementarea legislaţiei şi a politicilor publice în materia drepturilor copiilor nu poate ignora strânsa colaborare dintre autorităţi, familie, copii şi societatea în care fiecare actor implicat îşi acceptă responsabilitatea conform principiilor unui parteneriat autentic şi viabil.

În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 28 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt trataţi şi producerea schimbărilor imediate şi de durată în viaţa acestora. În cei 29 de ani de activitate, peste 1.900.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.