Programul RO10 „Copii si tineri aflati in situatii de risc si initiative locale si regionale pentru reducerea inegalitatilor nationale si pentru promovarea incluziunii sociale" (CORAI) a ajuns la final. Cele 100 de proiecte finanțate, în valoare totală de cca. 28 milioane de euro, lasă în urmă schimbări importante în viața a zeci de mii de copii și tineri aflați în situații de risc, din România.

Demarat la sfarșitul anului 2013, Programul a venit în sprijinul a peste 50.000 de beneficiari, copii, tineri, părinți, profesioniști din domeniul educației și serviciilor sociale, reprezentanți ai unor autorități locale sau organizații neguvernamentale interesați de soarta comunităților în care activează, multe dintre acestea comunități defavorizate, cu populație numeroasă de etnie romă.

Copiii și tinerii au fost cuprinși în programe de educație și formare, pentru a-și îmbunătăți frecvența și performanța școlară și profesională, părinții au fost invatați cum să își sprijine copiii pentru a le asigura un parcurs educațional cât mai îndelungat, specialiștii și reprezentanții autorităților publice și ai organizațiilor neguvernamentale au fost pregătiți pentru a furniza copiilor și tinerilor servicii sociale și educative de calitate și pentru a lupta împotriva discriminării și excluziunii sociale.

Pe parcursul celor 4 ani de implementare a Programului, peste 18.000 de copii și 11.500 de tineri, din care cca. 40% membri ai unor comunități de romi, au beneficiat de servicii și activități educaționale, peste 16.000 de părinți ai unor copii sau tineri la risc au beneficiat de servicii specifice de suport (informare cu privire la importanța educației, consiliere psihologică, educație parentală, alfabetizare, formare etc.) și peste 7.800 de specialiști din domeniile social și educație au dobândit noi cunoștinte și abilități în lucrul cu reprezentanți ai unor grupuri dezavantajate. De asemenea, au fost construite, reabilitate sau amenajate 42 de spații în vederea găzduirii de servicii pentru copii și tineri aflați în situații de risc și au fost dezvoltate 303 de metodologii, instrumente și planuri de acțiune menite să combată practicile discriminatorii, respectiv excluziunea socială și economică a grupurilor dezavantajate.

Interesul copiilor, tinerilor și părinților pentru educație a crescut 

Rezultatele evaluarii externe a impactului Programului, realizata de Institutul Roman pentru Evaluare si Strategie (IRES), au aratat ca, in urma participarii la activitatile proiectelor:

 

  • 8 din 10 beneficiari ai Programului sunt convinsi ca proiectele au avut o contributie mare sau foarte mare la cresterea participarii scolare a copiilor si tinerilor, precum si la promovarea incluziunii sociale;
  • 85% din respondenti cred ca in urma activitatilor din proiecte s-a imbunatatit in mare si foarte mare masura interesul pentru scoala al copiilor si tinerilor, iar 9 din 10 considera ca s-a imbogatit pregatirea pentru viata a acestora;
  • 2 din 3 parinti considera ca activitatile din Program au contribuit mult sau foarte mult la decizia copiilor si tinerilor de a continua studiile;
  • ca urmare a Programului, 8 din 10 copii isi propun sa continue studiile la nivel liceal, iar 2 din 3 sa ajunga la facultate;
  • 86% dintre elevii beneficiari considera ca, in urma participarii la proiecte, se simt atrasi de scoala mai mult decat inainte, iar 82% evalueaza ca au rezultate mai bune la invatatura decat anterior.

 

Schimbări în viața beneficiarilor

Interventiile susținute prin Program au produs schimbări importante în viața membrilor comunităților, fie că ne referim la copii, tineri, părinți, educatori sau specialiști. Un exemplu în acest sens îl oferă unul dintre proiectele realizate în județul Iași:

Una din reusitele proiectului „Impreuna  pentru copii”, derulat de Inspectoratul Scolar Judetean Iasi, care a vizat reducerea absenteismului scolar in judetul Iasi, a fost sa apropie parintii de copiii lor, prin intermediul sesiunilor de educatie parentala. Parintii copiilor si tinerilor beneficiari ai proiectului au recunoscut  ca au reusit sa inteleaga mai bine importanta participarii scolare a copiilor.

„Proiectul asta ne-a ajutat foarte mult! Ne-a ajutat foarte mult, ca sa impingem copiii la scoala. Proiectul asta e ca o obligatie pentru noi. Am inteles mai mult faptul ca ei, copiii trebuie sa mearga neaparat la scoala, sa continue scoala. Am pus suflet, am venit la sedinte, am venit spre binele meu si spre binele copilului, sa mearga ei mai departe” (parintele unui beneficiar al proiectului).


Incepem sa ascultam si copiii, ni s-a explicat ca trebuie sa fim mai calmi, sa-i ascultam atunci cand au nevoie, sa-l ascultam atunci cand vrea copilul, ca dupa copilul isi pierde interesul...nu trebuie sa-l neglijam sau sa-i vorbim urat. Ne-a ajutat foarte mult [cursul n.n.], ne-am schimbat, am fost si noi [copii n.n.] dar tratati foarte diferit, ca la tara este multa treaba, e mult de munca si nu-ti mai ramane timp pentru copii” (parintele unui beneficiar al proiectului).

Efectele benefice ale activitatilor in care au fost implicati parintii au fost resimtite si de copii:

Parintii mei sunt mai intelegatori. De obicei nu prea ne asculta ce spunem noi ca…nu au timp. Dar acum mama s-a schimbat enorm. De fiecare data cand venea de la cursuri venea cu ceva nou. S-a schimbat, vorbea mai frumos. Adica nu vorbea urat nici inainte, dar altfel…” (beneficiar al proiectului).

Cand faceam pozne tata ma certa, dar acum nu ma mai cearta, dar nici eu nu mai fac pozne”. (beneficiar al proiectului).

Evenimentul de închidere a Programului

Pentru a face cunoscute la nivel national rezultatele Programului, Fondul Roman de Dezvoltare Sociala (FRDS) organizează miercuri, 13 decembrie 2017, la Hotel Capitol din București, conferinta de inchidere a Programului.

In cadrul evenimentului, care se va bucura de participarea a numerosi experti din domeniul social, a unor reprezentanti ai societatii civile si ai unor autoritati si institutii publice de la nivel local si central, vor fi prezentate atat cele mai importante rezultate ale Programului, cat si o serie de proiecte de success finantate prin Program.