Asociatia Invingem Autismul organizeaza vineri, 2 Aprilie, cu ocazia Zilei Internationale de Constientizare a Autismului, un eveniment menit sa atraga atentia publicului asupra existentei acestei afectiuni si a nevoii de integrare sociala a persoanelor ce sunt afectate de autism. Evenimentul va avea loc intre orele 11.00 – 13.00, in parcul Coltea din Bucuresti.

In jur de 100 de participanti, membri ai asociatiei, copii, parinti, specialisti, voluntari, sustinatori, vor recompune, pe 2 aprilie, in Parcul Coltea din Piata Universitatii, (iesirea de metrou dinspre Spitalul Coltea) un puzzle urias, sub forma de funda, in care o mare parte din piese contin informatii despre autism. Actiunea va fi prima dintr-o serie de activitati pentru constientizarea autismului in Romania, pe care Asociatia Invingem Autismul le va desfasura in luna aprilie a acestui an, in scopul de a sensibiliza opinia publica si a creste gradul de cunoastere a acestei afectiuni in tara noastra.

Dupa incheierea evenimentului, piesele de puzzle continand informatii despre autism vor fi plasate in cateva locatii din Bucuresti (teatre, institutii ale autoritatilor statului, hoteluri, facultati, restaurante, magazine etc.). locuri in care traficul de persoane este intens si care, impreuna, acopera categorii de public diverse si receptive. Piesele vor ramane in aceste locatii pe toata durata lunii aprilie.

Ziua de 2 Aprilie este declarata Ziua Internationala de Constientizare a Autismului (World Autism Awareness Day – WAAD), din data de 18 decembrie 2007, de catre Adunarea Generala a Natiunilor Unite, prin rezolutia 62/139, initiata de Statul Qatar. De altfel, intreaga luna aprilie este dedicata, la nivel international, constientizarii autismului. Rezolutia World Autism Awareness Day incurajeaza toate statele membre ale Natiunilor Unite sa ia masuri pentru cresterea constientizarii autismului in randul societatii si pentru diagnosticarea precoce a acestei afectiuni, in scopul interventiei terapeutice timpurii. Diagnosticarea precoce (18 luni – 3 ani) si terapia adecvata maresc rata de recuperare si integrare a copiilor cu tulburari din spectrul autismului, cu pana la 80%.

Statisticile internationale releva o incidenta alarmanta a tulburarilor din spectrul autismului: 1 la 166 de copii, potrivit Congresului European de Neuropsihiatrie de la Barcelona sau chiar de 1 la 150, potrivit Centers for Disease Control, Atlanta, fiind o afectiune mai des intalnita decat cancerul, diabetul, SIDA sau sindromul Down. Estimand dupa ratele internationale de prevalenta, in Romania ar fi peste 30.000 de copii afectati de o tulburare din spectrul autismului. Insa pana in prezent nu exista nici o statistica oficiala in acest sens.

Incepand de anul acesta, Asociatia Invingem Autismul va organiza, an de an, evenimentul menit sa marcheze ziua de 2 Aprilie, ca Zi Internationala de Constientizare a Autismului si va dedica luna aprilie Actiunilor de sensibilizare a opiniei publice cu privire la aceasta afectiune.