Fundaţia ADV România a înfiinţat Agenţia de Plasare şi Asistenţă la Locul de Muncă pentru a răspunde la o nevoie stringentă a beneficiarilor din grupuri vulnerabile, inclusiv cu dizabilităţi, aflaţi în căutarea unui loc de muncă. Aceştia beneficiază de pregătire profesională în acord cu abilităţile şi capacităţile personale, respectiv identifica oportunităţi de angajare pe piaţă liberă a muncii.  Agenția este un serviciu privat, dezvoltat în premieră pe piaţa furnizorilor de servicii sociale, ca alternativă fiabilă la dependenţa de prestaţii sociale și oferă un pachet integrat de servicii sociale și de ocupare, care să asigure angajarea protejată în cadrul Întreprinderii Sociale de Inserție UtilDeco, autorizată ca unitate protejată sau tranziția pentru angajare pe piața neconvențională a muncii. Finanțarea agenției este asigurată din profitul generat pe Întreprinderea Socială de Inserție UtilDeco și co-finanțată din proiecte europene.

Accesează platforma pentru a descoperi ce locuri de muncă există!

Acest serviciu inovativ asigură integrarea tinerilor din grupuri vulnerabile pe piaţa neconvenţională a muncii prin oferirea unui pachet integrat de servicii sociale şi de ocupare in mod gratuit:

  • evaluare şi testare competenţe;
  • consiliere şi orientare profesională;
  • calificare profesională;
  • internship la UtilDeco;
  • mediere şi angajare pe piaţa muncii;
  • jobcoaching pentru menţinerea locului de muncă cel puţin 6 luni de la angajare.

Serviciu oferit anual la peste 30 de tineri şi adulţi din categoria “greu ocupabili”.



Pentru a facilita procesul de angajare și acomodare la locul de muncă, angajatorii pot beneficia contra cost, de un pachet de servicii complementare care să faciliteze angajarea și menținerea locului de muncă a unei persoane din grup vulnerabil.

Mai multe detalii la acest link.