Din Tulcea până-n Timiș și din Botoșani până-n Teleorman, în total 122 de unități școlare, instituții sociale și organizații non-profit din 35 de județe au primit în ultimele 6 luni 2021 de calculatoare complet echipate: unitate, monitor, periferice și cabluri, toate recondiționate în atelierul educlick de către angajații aflați în programul de inserție socio-profesională.

În spatele fiecărui punct de pe hartă se află o poveste care la rândul ei are zeci și sute de capitole, câte unul pentru fiecare elev dintre cei peste 14,000 sprijiniți prin programul  „Dăm Click pe România” în lupta pentru o educație echitabilă în mediile defavorizate din România. Împărtășim cu voi câteva file din povestea pe care am construit-o împreună în ultimele luni.

Viziunea educlick este aceea că fiecare copil are dreptul la o educație echitabilă prin care să învețe în primul rând că merită să se respecte și să fie respectat.

De aceea, încercăm la fiecare colaborare să ajungem în zonele marginalizate, social sau geografic, unde lipsurile materiale conduc adesea la abandon școlar și o stimă de sine scăzută în rândul tinerilor.

Școli, copii și proiecte sociale cărora le-am donat echipamente recondiționate

Una dintre colaborările cele mai frumoase din ultimele luni a fost aceea dintre educlick, Fundația Te Aud România și D.G.A.S.P.C Suceava, trei entități unite de dorința comună a unei educații echitabile și pentru incluziune socială a persoanelor din medii defavorizate. Prin acesti parteneriat, 20 de echipamente complet recondiționate au ajuns către 20 de tineri aflați în centre de plasament din aria municipiului Suceava.

Un alt loc în care calculatoarele noastre au călătorit pentru a sprijini elevii în încurcatele drumuri ale școlii online este satul Valea Mânăstirii din localitatea Țițești, jud. Argeș.

Izabel și Dragoș nu au avut deloc acces la școala online pe timpul pandemiei. Achiziția unui calculator sau a unei tablete este un efort financiar imens pentru familiile lor, pe care nu îl pot susține. Singura sursă de venit este comerțul cu obiecte de casă, pe care părinții le vând în sezonul cald, în târgurile din zona Vlașca, zona de sud a țării.

A fost o bucurie imensă pentru cei doi copii să aibă pentru prima oară un calculator și ne-au promis cu bucurie și emoție că vor face tot posibilul să învețe pentru a încheia cu bine acest an școlar!

Bineînțeles, oportunitatea la o educație echitabilă nu trebuie să țină cont nici de etnie, religie, sex sau orice alt criteriu. Educația este un drept universal de care orice copil trebuie să beneficieze într-un mediu cât mai prielnic pentru buna sa dezvoltare.

De aceea, am avut parte de un moment emoționant la Centru Regional de Proceduri și Cazare pentru Solicitanții de Azil din Rădăuți. Aici, copii din țări precum Irak, Afganistan sau Somalia parcurg un proces de integrare socială alături de părinții lor. Trecuți deja prin multe, acești micuți folosesc acum calculatoarele care le facilitează menținerea legăturii cu cei dragi, acomodarea și învățarea stilului de viață din România.

Poate cel mai inedit traseu al calculatoarelor noastre a fost traversarea Deltei Dunării pentru a ajunge la Școala Gimnazială din Pardina. În prezent, echipamente sunt folosite drept instrumente de învățare prin care elevii din Pardina află mai multe despre utilizarea rațională a resurselor naturale și despre bunele practici de conservare la nivel internațional.

E-COlecția de fapte bune

Peste 14,000 de copii și elevi beneficiază acum de o șansă în plus la o educație normală.

Alți 16,0000 de tineri și 100 de unități de învățământ urmează să primească calculatoare în cea de-a doua parte a proiectului „Dăm Click pe România” în a doua jumătate a anului 2021.

Pentru a putea atinge acest obiectiv, alături de sponsorii proiectului, Kaufland România și OMV Petrom, am lansat E-COlecția de fapte bune: o campanie de colectare de unități, monitoare și laptopuri pe care să le putem prelua, recondiționa și dona către cei 16,000 de elevi care le așteaptă.

Timp de o lună, am colectat echipamente vechi de la companii sau persoane fizice din București, Cluj-Napoca, Ploiești sau Timișoara. În total, am fost prezenți în 9 locații din aceste patru orașe, de unde am colectat sute de echipamente care în câteva luni vor ajunge pe băncile școlilor din România.

Deschiderea oamenilor în a contribui cu o faptă bună la colecția noastră ne-a impresionat foarte mult, cu zeci de persoane din alte orașe dornice să contribuie la misiunea noastră.

Va urma!

Ceea ce urmează să facem este ceea ce am făcut în ultimii 13 ani: să sprijinim școlile din România cu echipamente IT și să oferim elevilor din medii defavorizate o șansă în plus la o educație echitabilă. Dar continuăm să adăugăm moduri noi prin care susținem creșterea calității educaționale în România pentru a face mai bine și mai mult pentru elevii din medii defavorizate.