Bucureşti, 31 iulie 2008: Crucea Roşie Română lansează campania umanitară „Apel pentru victimele inundaţiilor”. Începând de astăzi, persoanele care vor să facă donaţii în bani, pot apela numărul 0900 900 002 (2 euro/apel în reţeaua ROMTELECOM) sau pot trimite un sms fără text la numărul 874 (2 euro/sms în reţelele Orange şi Cosmote). Atât Orange cât şi Romtelecom au pus la dispoziţia Crucii Roşii aceste numere de telefon şi sms, gratuit, fără a percepe TVA. De asemenea, se pot face donaţii în conturile special deschise de Crucea Roşie Română la BRD - Agenţia Piaţa Romană:

Cont lei RO36BRDE410SV51618614100
Cont Euro RO71BRDE410SV51618884100


Sumele colectate în cadrul campaniei umanitare vor fi folosite pentru achiziţionarea de alimente, apă, pături, produse de igienă necesare persoanelor afectate de inundaţii şi asistarea acestora pe termen mediu.