Asociația Informală a Vocilor pentru Incluziune, organizatoare a programului național AIVImedia.hub, va desfășura sâmbătă și duminică două ateliere de jurnalism comunitar voluntar în orașul Alexandria.

Invităm să se înscrie tineri între 15 și 25 de ani interesați de prezentarea poveștilor din comunitățile lor și care vor să învețe cum putem face și presă pozitivă, cum pornim un podcast de succes, sau tips & tricks pentru un vlog reușit.  

Primul atelier are loc în intervalul 10.00 - 14.00 și va dedicat discuțiilor despre jurnalismul comunitar. Participanții vor afla mai multe despre cum reușim să găsim o temă relevantă pentru comunitate, cum redactăm un material și cum îl transmitem mai departe, pe înțelesul tuturor.  

Al doilea atelier are loc duminică, între orele 14.00 și 18.00, fiind dedicat temei locuirii, un subiect din ce în ce mai prezent și care se află printre Obiectivele de Dezvoltare Durabile al Organizației Națiunilor Unite și care ne influențează tuturor viața, mai ales într-o epocă a mobilității și vitezei.

Pentru înscriere există un formular disponibil la adresa https://forms.gle/KTH3ZUqiEsEAJVQc9. Se poate completa până vineri, 4 septembrie, ora 23:59.  

Ca urmare a restricțiilor impuse în vederea prevenirii răspândirii infectării cu virusul SARS-COV-2, suntem nevoiți să limităm numărul de participanți. Astfel, maximul pe care îl putem oferi respectând legea și distanțarea prevăzute de recomandări este de 20.