Asociația Șansa Ta, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), Romaero şi Kaufland România, în calitate de sponsor onorific, alături de 70 de şcoli şi grădiniţe din Bucureşti şi Ilfov, organizează şi în acest an campania naţională de Crăciun Zâmbetul din cutie”.
În cadrul celei de-a VI-a ediţii, 9.000 de copii din cele mai sărace 17 judeţe ale ţării se vor bucura de daruri de sărbători.

Până pe 10 decembrie, elevii şi preşcolarii din capitală şi din împrejurimi vor aduna, în cadrul instituţiilor de învăţământ de care aparţin, daruri alese şi împachetate de ei. Acestea vor fi strânse într-un depozit al Romaero şi încărcate apoi în camioane, pentru a ajunge la copiii săraci din cele mai îndepărtate colţuri ale ţării. Asociaţia Şansa Ta a selectat în tot timpul anului copii şi familii nevoiaşe din ţară, care se vor bucura acum de aceste cadouri trimise de elevi.

Campania umanitară Zâmbetul din cutie” a fost pentru prima dată organizată în anul 2012, dovedindu-se un mare succes datorită numărului darurilor donate pentru copiii săraci. Asociaţia Şansa Ta a reuşit de atunci, cu ajutorul copiilor din Bucureşti şi Ilfov, să strângă peste 17.000 de cutii de cadouri.

Punctul culminant al campaniei „Zâmbetul din cutie” este concertul caritabil de luni, 27 noiembrie 2017, găzduit de Muzeul Naţional al Ţăranului Român. În sală vor fi prezenţi copiii din mai multe centre de plasament din  Bucureşti şi copiii din familii modeste din judeţele Ilfov, Dâmboviţa, Ialomiţa şi din capitală, care se vor bucura de o seară de neuitat. Pentru restul persoanelor care vor să participe la concert, biletul de intrare este un dar pentru un copil defavorizat.

Începând cu ora 17:00, în studioul „Horia Bernea”, evenimentul prezentat de Maia Morgenstern va aduce pe scenă artişti printre care Ansamblul Ciocârlia Junior (de la Clubul Copiilor din sectorul 3), Cristi Predună, Adelina Drăgănescu, corul de copii „Flori şi stele”, trupa Pam Pam, Alex Militaru, Tenzi Romanitan si violonistul Stefan Tajiti, Marian Vasilescu, concurent Vocea Romaniei.

Alături de alţi copii talentaţi din şcolile partenere şi din centrele de plasament. Maia Morgenstern, marea doamnă a teatrului românesc, a acceptat să sprijine benevol acest concert caritabil şi să fie gazda evenimentului.

Cei care doresc să se alăture campaniei „Zâmbetul din cutie” şi să trimită un cadou pentru copiii nevoiaşi pot contacta Asociaţia Şansa Ta: 0744 910 487, asociatia_sansata@yahoo.com.


Asociaţia Șansa Ta este o organizaţie non-profit, care promovează dreptul la o viață mai bună pentru copiii și tinerii care urmează să părăsească sau care au părăsit centrele de plasament, prevenind instituționalizarea acestora. De asemenea, asociația își propune să ajute familiile defavorizate, cu mulți copii, din România. Programele dezvoltate se adresează persoanelor sau grupurilor sociale aflate în situații de risc.