În România,  rata de ocupare a populației cu vârsta potrivită pentru angajare (15-64 ani)  este de aproximativ 60%, în timp ce rata șomajului este de 4,9% (dintre care 18,3% la tineri). Rata șomajului de lungă durată (1 an și peste un an) este de 2%  iar incidența șomajului de lungă durată este de 41,4% (dintre care 60,4% la tineri). Toate aceste cifre oficiale ne demonstrează  că, în timp ce avem o rată de șomaj mică, locuri de muncă pentru toată lumea, există o populație vulnerabilă dar aptă de muncă care este absentă din statistici, ascunsă, pentru activarea căreia nu se face nimic la nivel de politică publică.

 

De aceea, Asociația Ateliere Fără Frontiere (AFF) a organizat, în 14 iunie, la Penitenciarul București Jilava, conferința ACTIV- Costul nemuncii și necesitatea  investiției în politici de activare pentru cei aflați în situație de sărăcie, excluziune și marginalizare.

 

Nemunca are un cost și se plătește din buzunarul fiecarui contribuabil

 

COSTUL NEMUNCII reprezintă  costul șomajului la care se adaugă pierderea impozitelor și contribuțiilor salariale ce s-ar putea impune acestui segment de populație, plus costuri de compensare dar și alte costuri ascunse derivate de aici.

În 10 ani de activitate în România, AFF, prin trei ateliere de inserție prin punere în situație de muncă și acompaniere socioprofesională, activități gândite pentru a permite angajaților in inserție dobândirea graduala de competente sociale, emoționale si tehnice, 176 de  persoane,  extrem de defavorizate, au angajate in inserție ca tranziție către piața muncii. Dintre acestea  55 au continuitate pe piața muncii.  Rata medie  de inserție este de peste 50% la AFF.  Toate aceste eforturi se cuantifică prin 3,318,222 Ron impozite și contribuții salariale platie către stat. 

Ceea e o asociație a reușit singură, prin eforturi de strângere de fonduri, cu sprijin din partea instituțiilor private, ar putea face statul, scalând modelul de bună practică și crescând impactul, prin includerea în nomenclatorul social a serviciului de activare prin inserție socio-profesională iar serviciul ar fi supus procedurii de contractare publică. Investiția în astfel de politici de activare ar economisi cheltuiala publică pentru sănătate, securitate publica, justiție, privare de libertate, probațiune, șomaj, formare/ calificare, sănătate (adicții, boli transmisibile), șomaj și ar transforma beneficiarii pasivi în contribuabili plătitori de taxe și impozite.

 

Abordarea transversală, o soluție pentru activarea pe piața muncii

 

Prezenți la conferință, zeci de profesioniști din mediul academic, al organizațiilor non profit prestatoare de servicii dar și din rândul direcțiilor de asistență socială,  au ajuns la concluzia că  este nevoie de o abordarea transversală , în locul celei segmentate; că o problema rezolvată nu înseamnă integrare, că ar trebui să se creioneze o harta a serviciilor sociale Și  să se treacă la o contractare a serviciilor sociale, nu punerea în competiție a furnizorilor. Reprezentanții autorităților publice, prezenți la conferință, au recunoscut că  nu se cunosc și nu comunica bine între ei în toate situațiile, iar o rețea de prestatori de servicii pentru persoanele vulnerabile ar trebui să-și cuantifice munca prin numărul de cazuri rezolvate.

 

În privința persoanelor care au suferit condamnări privatoare de libertate, multe dintre acestea vor să plece din țară, pentru că afară nu îi întreabă nimeni de cazier. Astfel, cazierul  se dovedește o instituție desuetă, fiind folosit excesiv și în mod distrugător pentru eliberații din penitenciare. Statul ar trebui să înceteze să mai solicite cazier judiciar la angajare.

O altă  mare problema a persoanelor vulnerabile o constituie  lipsa cărți de identitate, mulți nu au, ci doar adeverință provizorie.

De aceea, pentru Problema nu e găsirea locului de muncă, ci păstrarea lui. Aceste persoane au un cumul de dificultăți, ascunse din statisticile publice, nu pot ateriza direct la muncă, au nevoie de o perioada de tranziție. De aceea o soluție ar fi întreprinderile sociale de inserție, care propun ateliere că tranziție către piață muncii. Este nevoie de finanțare prin politică publică, printr-un sistem național.

 

"La Ateliere Fără Frontiere credem că excluziunea nu este o fatalitate, că nimeni nu este neangajabil dacă beneficiază cu adevărat de o (a doua) șansă, că persoanele defavorizate nu sunt o povară pentru societate, ci dimpotrivă o resursă valoroasă! Peste 5 milioane de romani sunt ascunși într-o statistică de care nimeni nu vorbește- populația inactivă dar cu vârsta pentru a munci! În condițiile în care costul nemuncii este mare, iar costul excluziunii și marginalizării extrem de costisitor, atât financiar cât și în termeni de coeziune socială, este urgent și absolut necesar ca statul roman să investească într-o politică de activare a celor mai defavorizați!", declară Raluca Ouriaghli, Directorul General al AFF.

 

"Trebuie să construim o rețea de sprijin pentru persoanele liberate, o rețea din care să facă parte toți partenerii sociali: instituții, ONG-uri și partenerii privați. Trebuie să avem coerență în procesul de reintegrare socială,  nu este suficient ca doar unii să fie preocupați de acest proces sau să intervenim doar pe un segment sau pe o anumită perioada de timp. Pentru o persoană care urmează să se libereze, procesul începe din prima zi de detenție, continuă pe toată durata pedepsei privative de libertate și trebuie să continue și după liberare, în funcție de nevoile acesteia. Avem nevoie de o intervenție integrată”,  menționează Cristina Teoroc, Director adjunct educație și asistență psihosocială, Penitenciarul București-Jilava.

 

 

*****

 

Asociația Ateliere Fără Frontiere (AFF) este o organizație românească fără scop lucrativ, înființată în 2008, pentru a realiza inserția socială, profesională și civică a persoanelor vulnerabile, excluse și marginalizate.