FEDIAF (Federaţia Europeană a Industriei de Petfood) a lansat un ghid electronic de training pentru o mai bună cunoaştere şi punere în aplicare a legislaţiei privind hrana animalelor de companie şi normelor voluntare privind comunicarea „on-pack” şi „off-pack”.

Modulul gratuit de formare este conceput pentru a însoți „Codul de bune practici privind etichetarea hranei pentru animale de companie”, un instrument pus la dispoziţie tot de FEDIAF, ambele având la bază reglementarile din Regulamentul european 767/2009 pe etichetare. Cele două resurse sunt disponibile pe site-ul fediaf.org, iar în perioada următoare vor fi puse la dispoziţie şi limba română, la iniţiativa ARPAC (Asociaţia Română a Producătorilor de Hrană pentru Animale de Companie), organizaţie membră a Federaţiei Europene a Industriei de Petfood.

Dezvoltat de echipa de experți în reglementare FEDIAF, instrumentul de învățare electronică cuprinde șase capitole, inclusiv exemple de etichete și o secțiune de întrebări și răspunsuri, care analizează mai detaliat cele trei funcții de bază ale comunicării produsului: „Informații pentru consumatori”, „Control și aplicare” și „Marketing și vânzare cu amănuntul”. Instrumentul de învăţare a fost dezvoltat pentru profesionişti din domeniul industriei petfood, de la producători, la medici veterinari sau mediul academic (profesori, studenți).

„Este pentru prima dată când FEDIAF proiectează un instrument de instruire online și suntem încântați de rezultate. În ultimele luni, ne-am obișnuit să lucrăm de acasă și sperăm că acest instrument flexibil, accesibil online, va ajuta utilizatorii să înțeleagă complexitatea etichetării și comunicării hranei pentru animale de companie.” declară Thomas Meyer, Secretarul General al FEDIAF.

„Codul de etichetare a fost instituit în conformitate cu principiile coreglementării, cu aprobarea instituțiilor responsabile ale UE și ar trebui citit împreună cu legislația UE și națională relevantă. Lansarea ghidului electronic de instruire va oferi îndrumări suplimentare cu privire la interpretarea codului, promovând o abordare armonizată în toată Europa.” declară Victor Romano, Preşedintele Grupului de lucru pentru Comunicarea Produsului, FEDIAF

Modulul de training este disponibil pe site-ul fediaf.org. În perioada următoare, ARPAC va realiza informări periodice menite să faciliteze accesul la ghidul electronic, prin adaptarea acestuia în limba română. Informările vor fi disponibile online, gratuit, pe site-ul www.arpac.ro.

Mai multe detalii despre FEDIAF sunt disponibile pe www.fediaf.org.