Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC) a organizat în data de 14 iulie 2021 un eveniment de lansare a proiectului “Forma schimbării” Tinerii și FONPC – dialog pentru schimbare, la care au participat peste 180 de persoane.

Proiect derulat de Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC) cu sprijinul financiar Active Citizen Fund Romania, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este îmbunătățirea capacității FONPC și a organizațiilor membre de a implica activ și de a încuraja participarea tinerilor la elaborarea și monitorizarea politicilor publice care privesc copiii, la dialogul cu autoritățile publice și influențarea deciziilor ce vizează drepturile copilului, ale persoanelor vulnerabile sau cu risc de marginalizare/excluziune, cu scopul de a responsabiliza autoritățile, instituțiile și factorii de decizie și de a contribui la o cultura democratică la nivel local/național.

Evenimentul s-a bucurat de prezența Sorinei Săcărin, fetița care în ciuda atâtor piedici a ajuns la familia sa adoptivă. Sorina a vorbit despre faptul că niciun copil nu ar trebui să fie discriminat pentru că are o anumită culoare a pielii, că orice copil ar trebui să aibă dreptul să fie fericit și frumos. ”Când o familie vrea să adopte un copil, adulții ar trebui să le spună copiilor, este grozav vei avea o viață mai bună, îți vei face prieteni noi. Copiii au dreptul să aibă o familie reală, naturală sau adoptivă și să nu fie prinși în plasament toată viața lor!”

În cadrul conferinței Bogdan Simion, Președintele FONPC a subliniat faptul că mecanismele de monitorizare independente ale drepturilor copilului sunt fundamentale pentru reglarea sistemului, dar că acestea trebuie duse la îndeplinire de ONG-uri cu specializări multiple care să privească respectarea drepturilor copilului din perspectivele complexe și multiple ale Convenției.

Intervenția mass-mediei în domeniul monitorizării respectării drepturilor copilului ar trebui să țină cont de prevederile Convențiilor internaționale pe Drepturile Omului, implicit drepturile copilului, să respecte codul etic al meseriei de jurnalist și să nu caute niciodată să expună doar elementele de senzațional.

Atât Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, cât și îndrumătorul metodologic al sistemului de protecție a copilului Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități Copii și Adopții (ANDPDCA) ar trebui, după 24 de ani de existență să înceapă să facă evaluări de rezultat asupra performanței acestuia.  Nu există date certe dacă copiii care trec prin sistemul de protecție a copilului sunt bine îngrijiți, au performanțe școlare, sunt sănătoși și se pot integra social. De asemenea, s-a discutat despre faptul că este nevoie ca autoritățile locale să fie mai transparente, să publice lunar date statistice, rapoarte pe paginile de web.

În acest context, Flavia Drăgan – jurnalist a încurajat autoritățile locale să colaboreze mai strâns cu presa locală, să fie mai deschiși spre a-și comunica rezultatele. S-a discutat despre importanța implicării jurnaliștilor în monitorizarea drepturilor copilului, într-o manieră profesionistă. ”Orice jurnalist ar trebui să verifice informațiile primite, prin mai multe surse: rapoarte oficiale, persoane resursă.  În cazul familiei Săcărin am trimis peste 100 de cereri în baza 544, pentru a culege cât mai multe informații. Așa am aflat că în perioada 2018-2019 au fost retras peste 1000 de atestate ale asistenților maternali”, a menționat Flavia Drăgan.

Prezentă la eveniment, doamna  Florica Cherecheș, Președinte – Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități Copii și Adopții a vorbit despre importanța implicării copiilor și tinerilor în procesele decizionale. În acest moment ANDPDCA elaborează Strategia Națională pentru drepturile Copilului 2021-2027. În acest proces sunt implicați și copii și tinerii. De asemenea domnia sa a vorbit și despre importanța construirii unei culturi în România pentru adopție, astfel încât să nu mai vorbim despre copii greu adoptabili. Cu această ocazie, doamna Președinte al ANPDPDCA și-a exprimat sprijinul față de familia Săcărin și le-a mulțumit pentru modul în care o ocrotesc și o cresc pe Sorina.

Ramona Săcărin, mama Sorinei a vorbit despre importanța tragerii la răspundere a tuturor celor care încalcă legea, indiferent dacă sunt profesioniști din sistemul de protecție, justiție, poliție sau jurnaliști. De asemenea, a vorbit despre disponibilitatea familiei lor, inclusiv a copiilor lor, de a milita pentru respectarea drepturilor copilului și pentru ameliorarea cadrului legislativ în România cu privire la adopție. Doamna Săcărin a vorbit despre faptul că nici după aproape doi ani de la incidentul confiscării ilegale a pașaportului Sorinei, nu s-au luat măsuri împotriva procurorului care a încălcat legea.

În cadrul întâlnirii s-a discutat și despre mecanisme locale de intervenție în cazul copiilor victime ale abuzului. Domnul Răzvan Horațiu Radu, Secretar General – Ministerul Justiției  a vorbit despre grupul de lucru privind problematica victimelor infracțiunilor înființat de MJ, care a adus la aceeași masă toate instituțiile responsabile de protecția copilului. Domnia sa a subliniat atenția particulară pe care Ministerul Justiției o acordă victimelor infracțiunilor și abuzurilor, violenței în special.

Andreeas Novacovici, Președinte – Consiliul Tinerilor Instituționalizați (CTI) a vorbit despre importanța reglementării legislative a adopției, dar mai ales despre încurajarea adopțiilor, astfel încât copiii să aibă dreptul la o familie, atât în țară, cât și în străinătate. În cadrul evenimentului a vorbit despre implicarea CTI în procesul de monitorizare a drepturilor copiilor și despre faptul că a crescut numărul de apelări a  liniei telefonice de urgență Telverde 0800 500 550 destinată copiilor și adulților din centrele de instituționalizare. Tinerii își doresc o mai mare vizibilitate și implicare a Avocatului Copilului în apărarea drepturilor lor. S-a menționat și că unele birouri teritoriale ale Avocatului Poporului sunt mult mai active și că acest lucru se simte în colaborarea cu celelalte instituții și ONG-uri.