Guvernul trebuia întâi să gândească și abia apoi să schimbe, spune  Mihaela Munteanu, director de comunicare al Federației Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale. Ea explică la RFI cum modificările fiscale operate de Executiv au forțat persoanele cu dizabilități să muncească mai mult pentru a-și acoperi salariile.

 

Mihaela Munteanu: „Avem mai multe categorii de persoane care sunt printre beneficiarii și angajații noștri. Este vorba despre persoanele cu dizabilități, care acum au trecut la norme de lucru mai mari ca să își poată acoperi salariile. Vorbeam la Fundația „Inimă de copil” din Galați și mi-au zis că o persoană care până acum lucra cu 4 ore a trebuit să treacă la un program de 6 ore pentru a putea avea salariul corespunzător ca să îi mai rămână niște bani după revoluția fiscală la care am asistat cu toții, scăzând veniturile acestor persoane cu dizabilități. În aceeași situație sunt toți cei cu dizabilități care au o normă mai mică de 6 ore și care acum ajung să nu mai aibă nici banii pe care îi aveau înainte de 1 ianuarie.”

 

Articol preluat de pe site-ul RFI România. Continuarea articolului poate fi citită aici.