O premieră în justiția română – condamnarea unui polițist pentru bătaia aplicată în secția de poliție – a fost înregistrată prin hotărârea pronunțată la 18 iunie 2020 de Judecătoria sectorului 5 București. În general cazurile de agresiuni ale polițiștilor la adresa cetățenilor sunt tergiversate ani de zile și în cele din urmă ajung eventual la CEDO, justiția națională fiind greu de convins că poliția poate să și greșească în exercițiul funcțiunii.

Despre o tergiversare lungă de cinci ani a fost vorba și în cazul G. D., un cetățean amendat și apoi bătut în Secția de poliție nr.17, în iarna anului 2015.

Faptele: polițiștilor nu le place să fie reclamați

În seara zilei de 11 februarie 2015, în jurul orei 20.00, G.D. se afla în zona Palatului CEC de pe Calea Victoriei. Având un grad de handicap și nicio sursă de venit, G.D. își câștiga existența dintr-o „meserie” hulită de mulți, era „parcagiu”.

Un echipaj de poliție aflat în zonă l-a legitimat și amendat cu 200 de lei, pentru că „a apelat în repetate rânduri la mila conducătorilor auto deşi este apt de muncă” (art. 2 din Legea nr. 61/1991).

Totuși, unul dintre cei doi polițiști din echipaj nu s-a mulțumit cu atât și l-a silit pe G.D. să meargă la Secția 17, unde i-a aplicat și o corecție fizică, pe motiv că victima i-a spus că îl va reclama dacă se poartă abuziv.

G.D. spune că a fost bătut cu bastonul în secția de poliție, strigătele lui fiind auzite din stradă de doi reprezentanți ai Asociației Carusel, veniți acolo pentru a-l ajuta. La ieșirea din secție, G.D. a fost dus la IML, unde a primit un certificat medico legal care atestă că a fost lovit cu un corp dur și că necesită 3-4 zile de îngrijiri medicale.

Ancheta: loviturile nu sunt pe tot corpul

Ancheta s-a mișcat greu, ca întotdeauna în astfel de cazuri când un alt polițist este chemat să-și ancheteze colegii acuzați de purtare abuzivă. Întrucât anchetatorii nu „reușeau” să găsească probele că un coleg de-al lor era vinovat, dosarul a fost clasat de trei ori de Parchet și de tot atâtea ori avocatul APADOR-CH Nicoleta Popescu a obținut infirmarea soluției procurorului.

Pentru clasarea dosarului, procurorii au motivat ba că în certificatul medico legal loviturile nu erau „pe tot corpul”, așa cum afirmase victima că fusese bătută, ba că în certificatul medico legal nu scria unde a fost bătută victima sau cine ar fi bătăușul:

… apreciez că nu s-a dovedit dicolo de o îndoială rezonabilă faptul că numitul G.D. a fost agresat de agentul de poliție  A.S., în timp ce se afla în sediul Secției 17 de poliție, certificatul medico-legal atestă doar existența unor leziuni traumatice, nu și contextul în care s-au produs sau autorul faptei”.

Deși au fost audiați, ca martori, atât cele două persoane de la Asociația Carusel, care l-au auzit pe Dumitru strigând din subsolul Secției 17, cât și câțiva colegi ai polițistului acuzat de agresiune, procurorii au ales să-i creadă doar pe colegii polițistului și să susțină că nu există probe că G.D. a fost bătut de polițist, ci că e posibil să fi fost bătut în altă parte, de altcineva.

Judecătorul găsește mai multe dovezi decât procurorul

Este interesant că în cazul anchetei clasate de procurori și redeschise de atâtea ori, în același dosar judecătorii au reușit, mai mult decât procurorii, să găsească dovezi sau cel puțin suspiciuni pentru judecarea învinuitului.

De exemplu, în încheierea făcută de judecătorul de cameră preliminară din februarie 2019, sunt enumerate câteva elemente flagrante din dosar, dar trecute cu vederea de procurorii care cereau din nou clasarea cazului:

  • Polițistul acuzat de agresiune a refuzat testul poligraf, pe motiv că ar fi emotiv. Atât el cât și colegul său, martor, au refuzat și confruntarea cu victima;
  • Ancheta a fost efectuată de o structură a poliției care avea sediul în aceeași secție cu polițistul acuzat;
  • Registrul de intrare în Secția 17, care conține data și ora în care victima a fost adusă la secție, pare falsificat, filele de la dosar conținând scrisuri diferite și înregistrări contradictorii, ceea ce necesită o anchetă atentă a procurorului;
  • Tot din registrul de intrări reiese că în secție ar fi trebuit să fie în ziua aia și alți polițiști decât cei enumerați de șeful de secție, deci s-ar impune și audierea acestora;

În final, judecătorul menționează că agenții statului sunt obligați să facă o anchetă efectivă a cazului, pentru că numai în acest fel se poate asigura un proces echitabil, și că în jurisprudența CEDO, „din multele cauze contra României”, atunci când evenimentele în cauză sunt cunoscute doar de autorități, cum este cazul celor privați de libertate, orice rană sau deces produse în această perioadă conduce la solide prezumții de fapt, sarcina probei revenind în acez caz autorităților. Adică polițiștii trebie să demonstreze că nu au agresat victima, iar nu victima să se chinuie să demonstreze că a fost bătută.

Sentința: 10 luni de închisoare, interdicția de a mai fi polițist

În cele din urmă, după a treia plângere făcută împotriva soluțiilor procurorilor, dosarul a ajuns în instanță, iar hotărârea pronunțată la 18 iunie 2020 îl condamnă pe A. S. la 10 luni de închisoare cu suspendare, o perioadă de supraveghere de doi ani, 60 de zile de muncă în folosul comunității și interdicția de a mai ocupa funcții publice sau de a mai fi polițist. În solidar cu agresorul a fost condamnată și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București la plata despăgubirilor morale față de victimă de 10.000 de lei.

Decizia nu este definitivă, dar este de salutat în condițiile în care, de ani de zile, bătăile poliției au fost cel mai adesea trecute cu vederea, combătute cu „strategii” frumos elaborate dar greu puse în practică.

În misiunea APADOR-CH se regăsește și sustinerea cetățenilor ale căror drepturi au fost încălcate, victime ale abuzurilor poliției. În acest caz am fost surprinsă neplăcut când polițistul trimis în judecată, prin intermediul avocatului său, a intrebat victima: <ați primit bani de la APADOR ca să faceți această plângere?>. Trist pentru mine, ca avocat, să constat că unii polițiști așa ne percep, atunci când ajutăm cetățenii să-și apere drepturile. Soluția aceasta, obținută în fond, este pentru mine înfrângerea principiului „in dubio pro reo”, atât de drag anchetatorilor în astfel de cazuri. Este un semnal bun pentru sistemului juridic românesc. Atunci când există astfel de abuzuri, ele trebuie soluționate în fața instanțelor naționale și nu este nevoie de o condamnare a statului român în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.” – a spus avocatul APADOR-CH, Nicoleta Popescu.