Federația Filantropia are plăcerea să vă invite să participați în perioada 29 ianuarie – 23 februarie 2018 la programul de formare profesională, specializarea Pedagog social”, cod COR  341202.

Cursul se adresează tuturor persoanelor care vor să lucreze în:

Centre de zi // Centre de plasament în regim de urgență și rezidențiale //
Școli de reeducare // Centre pentru copii cu dizabilități //
Așezăminte sociale și alte instituții care au ca beneficiari copiii

Prin intermediul acestui curs, participanții vor dobândi competențe/abilități specifice cu privire la:

 

  • Comunicarea interpersonală;
  • Planificarea activităților specifice;
  • Consilierea juridică și socială a familiei copilului;
  • Derularea procesului educațional al copilului;
  • Elaborarea planului personalizat al copilului;
  • Pledarea pentru respectarea intereselor copilului;
  • Realizarea profilului psihosocial și fizic al copilului;
  • Repartizarea copilului nou venit la grupa de copii.

 

Pedagogul social: este o persoană de referință în relațiile cu copiii sau tinerii din cadrul unei comunități educative, ce înțelege educația ca pe un proces conștient și orientat spre un scop, în baza unui angajament perseverent și optimist. Deține cunoștințe de specialitate în domeniul psihologiei, pedagogiei, sociologiei, precum și temeinice cunoștințe de cultură generală, planifică, realizează și evaluează procesul dezvoltării copilului/tânărului, ajutându-l să devină un adult conștient de sine, responsabil și integrat în societate.

Cursul Pedagog social”, cod COR 341202, este autorizat de Autoritatea Națională de Calificări şi se va finaliza cu examen de absolvire. Certificatul de absolvire obtinuţ este recunoscut la nivel naţional şi este autorizat de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale şi Ministerul Educației Naționale.

Nivelul de studii: Învățământ liceal cu diplomă de Bacalaureat

Calendarul cursului: cursul va avea loc în perioada 29 ianuarie – 23 februarie 2018

Nr. ore formare: 75

Modul teoretic: 29 ore, desfășurate în perioada 29 ianuarie - 1 februarie 2018

Modul practic: 46 ore, desfășurate în perioada 2– 23 februarie 2018. Pe toată durata modulului practic, cursanții vor beneficia de consultanță din partea formatorilor, în vederea îndrumării realizării proiectului/ portofoliului necesar la examenul de absolvire.

Evaluarea cursului:

 

  • Proba teoretică: test grilă de evaluare a cunoștințelor
  • Proba practică: prezentarea proiectului/portofoliului

 

Data limită de înscriere: 19 ianuarie 2018 (vineri)

Locul de desfășurare: Sala „Aula Iustin Patriarhul” din cadrul Centrului Naţional pentru Formare Continuă “Dumitru Stăniloae”, Sector 4, București.

Număr maxim de participanți per grupă: 28 persoane

Taxă participare – varianta I: 600 lei (include pauza de cafea)

Taxă participare – varianta II: 650 lei (include pauza de cafea și pauza de masă [fel principal, felul 2, desert și apă)

Formatori:

Silvia Roxana STOICA, psihosociolog, psihoterapeut principal, formator certificat la nivel național  de peste 14 ani, a susținut cursuri în mediul privat, ONG, instituții de stat și în mediul corporate pentru peste 2000 de participanți. Are o vastă experiență în domeniul serviciilor sociale, domeniu în care a realizat și a suținut cursuri precum: pedagog social, managementul serviciilor sociale, drepturile copilului, management de proiect, lucru în echipă, comunicare, gestionarea conflictului și managementul voluntarilor. Principalele categorii de specialiști cărora li s-a adresat au fost: manageri, asistenți sociali, psihologi, lucrători sociali, voluntari pentru copii și vârstnici, lucrători de tineret, psihopedagogi și pedagogi sociali.

Nicolae BLAGA, educator, asistent social, formator certificat la nivel național, cu experiență în mediul ONG, al instituțiilor de stat și învățământului de masă, activ în dezvoltarea de programe de formare pentru specialiștii din asistență socială, cadre didactice, voluntari și părinți, implicat în elaborarea tehnicilor de lucru dar și a dezvoltării personale a specialiștilor angajați în instituții privind îngrijirea și educarea copiilor, cu vastă experiență în lucrul direct cu copiii și tinerii din sistemul de protecție socială sau din familii defavorizate, din centre de plasament sau centre de zi, cu dizabilități sau cu probleme de comportament, dar și în munca de coordonare a serviciilor sociale.


Documentele necesare înscrierii vor fi transmise scanate, în format .pdf, pe adresa de e-mail office@federatia-filantropia.ro

  • Copie CI
  • Copie certificat de naștere
  • Copie certificat de căsătorie (dacă este cazul)
  • Copie dupa diploma de studii a ultimei instituţii de învăţământ absolvite

Pentru informații suplimentare, vă rugăm nu ezitați să ne scrieți pe adresa de email mai sus menționată sau la numărul de telefon 0741.088.936.