Centrul de Resurse Juridice, în contextul pandemiei, şi urmare a contactului telefonic zilnic cu rezidenţi şi personal care lucrează în centrele rezidenţiale, a solicitat decidenţilor să trateze cu respect şi dreptul la sănătate al persoanelor cu dizabilităţi instituţionalizate.

Astfel, am solicitat prioritizarea testării rezidenţilor cu dizabilităţi şi a personalului din centrele rezidenţiale, transferul în unităţi spitaliceşti specializate a celor infectaţi cu COVID-19 şi urgentarea procesului de integrare în comunitate prin modificarea abordării la nivel local a construirii de locuinţe protejate.

Focarele de COVID-19 au continuat să se înmulțească în centre, iar CRJ a luat legătura inclusiv cu personalul unor centre care au semnalat noi focare în ultimele săptămâni: Centrul de Recuperare şi Reabilitare pentru Persoanele cu Handicap din Moreni[1] și Complexul de Servicii Sociale din Găești[2], judeţul Dâmbovița, și Centrul de Îngrijire şi Asistenţă din Slobozia[3], judeţul Ialomița. Urmare a discuțiilor purtate, semnalăm următoarele îngrijorări privind protecția insuficientă a persoanelor cu dizabilități instituționalizate:

  • Rezidenții centrelor nu beneficiază de testare periodică, deși Metodologia INSP din 19.06.2020 recomandă testarea de două ori pe lună a persoanelor instituționalizate asimptomatice. DSP Ialomița, DSP Iaşi şi DSP Dâmbovița testează rezidenții doar ulterior depistării unui angajat pozitiv. Intervalul de timp scurs între cele două testări favorizează apariția unor cazuri noi într-un spațiu închis, în care aceste persoane nu se pot izola și nu pot practica distanțarea socială.
  • Personalul de îngrijire din centrele rezidenţiale este testat o dată la două săptămâni, deși aceștia ies în comunitate zilnic. Astfel, aceștia pot oricând să aducă virusul în centre, facilitând crearea unui focar, așa cum s-a și întâmplat.
  • Rezidenți depistați pozitiv continuă să fie izolați și monitorizați în centre, deși medici specialiști[4] au declarat referitor la populaţia generală, că persoanele asimptomatice pot dezvolta brusc o formă severă și sucomba total. Aceste centre rezidenţiale se află de cele mai multe ori în mediul rural şi în locaţii greu accesibile. Personalul de îngrijire socială şi psihologică nu are posibilitatea de a monitoriza starea de sănătate a unui pacient COVID-19 la același nivel ca mediul spitalicesc (măsurarea saturației de oxigen, radiografia pulmonară). Persoanele cu dizabilități nu pot avea acces la servicii de îngrijire a sănătății la același standard și în condiții de egalitate cu ceilalți atât timp cât sunt izolate în centre.
  • Lipsa personalului specializat pentru a trata pacienții COVID-19 cu dizabilități intelectuale și psihosociale contribuie la limitarea dreptului acestora la cel mai înalt standard posibil de sănătate. Spitalele COVID-19 nu au personal specializat pentru îngrijirea pacienților cu probleme de sănătate mintală, în timp ce în spitalele și secțiile de psihiatrie nu există informaţii despre amenajarea unor secţii pentru pacienții depistați pozitivi, soluțiile pentru internare fiind extrem de limitate.

În luna mai, Ministerul Sănătății ignora îngrijorările CRJ (transmise la 24.04.2020) privind restricționarea accesului persoanelor cu dizabilități intelectuale și psihosociale la îngrijire, tratament și aparatură de specialitate în unitățile spitalicești din România, înaintând petiția CRJ către INSP, și transmițând înapoi exclusiv poziția INSP cu privire la acest aspect: că aceste aspecte nu fac parte din domeniul de activitate al INSP (răspunsul nr. 6560/08.05.2020):Având în vedere necesitatea protejării persoanelor cu dizabilități instituționalizate și problemele semnalate mai sus, CRJ solicită:

  • Asigurarea implementării de către DSP-uri a Metodologiei de testare a INSP din 19.06.2020, ce recomandă testarea de două ori pe lună a persoanelor instituționalizate asimptomatice;

și

  • Asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități intelectuale și psihosociale la îngrijire, tratament și aparatură de specialitate în unitățile spitalicești din România, prin internarea acestora în condiții de egalitate cu ceilalți și prin desemnarea de unități suport COVID-19 cu personal specializat în psihiatrie.