Echipele Salvati Copiii International aflate in Haiti din ziua imediat urmatoare producerii cutremurului continua operatiunile de acordare a ajutorului de urgenta pentru copii si familiilor lor. Acesta consta, in principal, in produse si servicii de prima necesitate: apa potabila, hrana, medicamente, asistenta medicala, materiale pentru construirea de adaposturi.

Ca parte a ajutorului umanitar, SCI urgenteaza procesul de restabilire al scolilor, pentru a le oferi copiilor posibilitatea de a-si reveni din soc in spatii sigure.

Persoanele din Romania care doresc sa participe la ajutorarea copiilor din Haiti o pot face prin donatii on-line pe www.salvaticopiii.ro sau prin transfer bancar in contul RO15RNCB0071011434790005, deschis la Banca BCR - Sucursala Plevnei.

Una din primele intrebari puse de copiii din Haiti reprezentantilor SCI dupa cutremur a fost cand pot merge din nou la scoala.

In timpul si imediat dupa un dezastru, educatia reprezinta o parte esentiala a ajutorului umanitar. Scoala ii protejeaza pe copii impotriva violentei, vatamarilor fizice, dar le ofera si sustinere psihologica. De asemenea, scoala ii ajuta si pe parinti, oferindu-le, atata vreme cat copiii sunt la loc sigur, timpul necesar sa-si revina, sa-si ingroape mortii si sa reinceapa o noua viata.

Luni (18 ianuarie 2010) SCI a inceput amenajarea primului spatiu special pentru copii in cadrul taberelor care adapostesc supravietuitorii. Saptamana aceasta sute de copii vor incepe activitatile scolare si vor fi inscrisi alte mii de copii.

SCI desfasura programe de educatie in Haiti si inainte de cutremur, in cadrul campaniei “Rescrie viitorul”, care ofera acces la educatie copiilor din sarile afectate de conflicte armate. Inainte de dezastru erau 706,000 de copii care nu mergeau la scoala, iar numarul va creste, dat fiind ca scolile sunt distruse iar profesorii sunt morti sau raniti.