Organizația Salvați Copiii România atrage atenția că proiectul de lege al bugetului de stat constituie o amenințare la adresa copiilor din sistemul de protecție și a copiilor cu dizabilități și va adânci inechitățile din sistemul de protecție a acestora. Organizația cere astfel decidenților să regândească alocarea bugetară, fără a-i vulnerabiliza, o dată în plus, pe acești copii.

 

Deși, aparent, prin proiectul Bugetului de Stat pentru 2019, se urmărește descentralizarea finanțării serviciilor sociale din sistemul de protecție a copilului și a drepturilor asistenților persoanelor centrelor publice, aceasta va conduce inevitabil la adâncirea inechităților în sistemul de protecție a copiilor cu dizabilități sau la blocarea pe termen nelimitat a plăților aferente.

 

Cea mai săracă regiune a României - Sud-Vest Oltenia (33,4% rata sărăciei relative vs. 23,6% la nivel național, 2017)[1] are cea mai mare pondere de persoane cu dizabilități (4,48% vs. 3,63% la nivel național, primul semestru 2018). Iar regiunea cea mai puțin săracă – București/Ilfov (6,1%) are cea mai mică pondere a persoanelor cu dizabilități (3,05%).[2]

 

Analizând bugetele de stat pentru 2018 și 2019[3] și previziunile pentru următorii trei ani (2020-2022), constatăm cu surprindere faptul că anul 2019 este singurul an care are ”0 lei” alocări de la nivel central pentru drepturile asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizaţiile lunare (fiind incluși aici și copiii) și susținerea sistemului de protecție a copilului (vezi tabelul).[4] În absența oricărui sprijin financiar de la nivel central, respectarea acestor drepturi ale copiilor vulnerabili va depinde în exclusivitate de posibilitatea fiecărei localități de a acoperi aceste cheltuieli sau de bunăvoința primarilor ori a consiliilor locale, astfel încât există motive temeinice de îngrijorare față de situația copiilor care locuiesc în cele mai sărace comune și orașe.[5]

 

 

Susținerea sistemului de protecție a copilului (2018)/finanțarea serviciilor sociale din sistemul de protecție a copilului – anexa 4 (sume defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate ale județelor), punctul 1

Drepturile asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizaţiile lunare  - anexa 5 (sume defalcate din TVA pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor şi Municipiului Bucureşti) punctul 2.

Legea bugetului de stat 2018 (mii lei)

2018

2019

2020

2021

2018

2019

2020

2021

750.218

750.218

750.218

750.218

3.520.206

3.867.521

3.867.521

3.867.521

Proiectul Legii bugetului. de stat 2019 (mii lei)

2019

2020

2021

2022

2019

2020

2021

2022

0

708.712

708.712

708.712

0

4.851.070

4.851.070

4.851.070

Observație: La anexa 7 a proiectului legii bugetului de stat pentru 2019 (SUME ALOCATE DIN SUME DEFALCATE DIN TAXA PE VALOAREA ADAUGATA PENTRU ECHILIBRAREA BUGETELOR LOCALE), apare o alocare totală de 1.874.430 mii lei (pentru toate județele pentru cele 2 categorii de cheltuieli de mai sus la care se adaugă și cheltuielile pentru finanțarea centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap), sumă de trei ori mai mică decât cea prevăzută în anii trecuți sau previzionați pentru 2020.

 

Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România, a explicat: ”Analiza ne arată că, din păcate, vorbim mai degrabă despre necesitatea acoperirii unei părți din deficitul bugetar cu prețul vulnerabilizării și mai mari a celor mai vulnerabili dintre copii. Suma pe care ar fi trebuit să o regăsim în bugetul de stat pentru sistemul de protecție și asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav este de aproximativ 1,16 miliarde euro.”

 

Salvați Copiii România amintește decidenților că Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap stabilește principiul fundamental al responsabilității primare a autorităților administrației publice locale în ceea ce privește respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități și, în subsidiar, responsabilitatea autorităților administrației publice centrale, a societății civile, a familiei și a reprezentantului persoanei cu dizabilități. Însă, foarte important de reținut este faptul că acest principiu general este completat, prin art. 40, cu obligația Guvernului României de a asigura resursele în proporție de 90% din bugetul de stat, pentru a acoperi sumele pe care autoritățile locale le prevăd pentru salarizare, precum şi pentru celelalte drepturi cuvenite asistentului personal al persoanei cu handicap grav.[6]

În acest condiții, nu mai putem vorbi de respectarea interesului superior al copiilor ”în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice”, iar copiii nu se bucură ”de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor.”  

 

*****

Despre Organizaţia Salvaţi Copiii

Salvați Copiii este o organizație neguvernamentală, asociație de utilitate publică, non-profit, democratică, neafiliată politic sau religios, care militează activ pentru protecția drepturilor copilului în România, din 1990, în acord cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, cu Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și cu legislația României.

Salvați Copiii adoptă o poziție independentă în raport cu acțiunile și măsurile instituțiilor, recunoscând că implementarea legislaţiei şi a politicilor publice în materia drepturilor copiilor nu poate ignora strânsa colaborare dintre autorităţi, familie, copii şi societatea în care fiecare actor implicat îşi acceptă responsabilitatea conform principiilor unui parteneriat autentic şi viabil.

În calitate de membru al Save the Children International, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 28 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt trataţi şi producerea schimbărilor imediate şi de durată în viaţa acestora. În cei 29 de ani de activitate, peste 1.900.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.



[1] Institutul Național de Statistică, Baza de date TEMPO ONLINE, la nivelul anului 2017.

[2] Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Buletin statistic în domeniul muncii și protecției sociale în trimestrul II 2018.

[3] Legea bugetului de stat pentru 2018 poate fi accesată aici, iar proiectul legii bugetului de stat pentru 2019 poate fi accesat aici http://www.cdep.ro/pls/dic/site2015.page?id=1047

[4] Aceeași situație există și în cazul finanțării centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap.

[5]  Contrar opțiunii actuale, în 2018, pentru a asigura respectarea termenelor de plată ale salariilor cadrelor didactice, Guvernul României a ales varianta plății lor prin inspectoratele școlare care transferă sumele aferente către unitățile de învățământ, și nu prin autoritățile locale, procedând astfel la o recentralizare financiară în sistemul de educație. 

[6] Art. 40. - (1) Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să prevadă în bugetul local sumele necesare din care se suportă salarizarea, precum şi celelalte drepturi cuvenite asistentului personal, potrivit legii. Sumele se asigură în proporţie de cel mult 90% de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, în baza numărului de beneficiari comunicat de unităţile administrativ-teritoriale.