Sub 1% din comunele României au servicii publice de asistență socială și sub 10% din comune nu au un asistent social, a declarat într-un interviu, marca Ambasada Sustenabilității în România Cristian Roșu, vicepreședintele Colegiului Național al Asistenților Sociali din România.

„În mediul rural, în momentul de față, lipsesc cu desăvârșire serviciile sociale. Noi știm că în cele 2.861 de comune din România doar 25 au servicii publice de asistență socială. Mai știm că la nivelul comunelor mai sunt angajați în jur de 200 de asistenți sociali, răsfirați prin mediul rural. Asta-i dimensiunea”, a spus  vicepreședintele Colegiului Național al Asistenților Sociali.

Roșu a menționat și faptul că Colegiul Asistenților Sociali a tot încercat să atragă atenția autorităților locale asupra nevoii de asistenți sociali și asistență socială, nevoie care a fost foarte vizibilă în perioada stării de urgență a pandemiei de COVID19.

„La nivel național, e nevoie, totodată, și de un plan de dezvoltare comunitară, de o intervenție concentrată. Noi, ca asistenți sociali, identificăm problemele persoanelor vulnerabile, însă mulți au renunțat la această meserie, pentru că au constatat că nu au resurse pe care le să ofere oamenilor care au nevoie de intervenția asistenței sociale. O persoană care a trăit într-o familie care a fost săracă nu are decât repere date de cultura sărăciei. Să își modifice comportamentul și să fie activ în societate este un proces lungă durată, trebuie învățat", a completat Cristian Roșu.

În momentul de față, în sistemul de asistență socială practică această meserie undeva la 10.000 de asistenți sociali, „la Colegiul Asistenților Sociali sunt înscriși peste 9000 și mai există în jur de 1000 neînregistrați”, a afirmat  vicepreședintele Colegiului Național al Asistenților Sociali.

Tot ce e legat de servicii sociale în România prin descentralizare, a căzut, prin descentralizare în sarcina autorităților locale. „S-a creat, în acest fel, de atâția ani, un cerc vicios: autoritatea locală care se ocupă de o comunitate săracă nu are cum să aibă bani la buget pentru a dezvolta serviciile sociale. Ăsta a fost lucrul pe care noi l-am spus întotdeauna, trebuie să fim solidari, dacă tot vorbim de proiectul România solidară, iar bugetul trebuie să vină de la bugetul central, nu putem arunca în cârca autorităților locale să aibă grijă de comunitățile sărace”, a încheiat  vicepreședintele Colegiului Național al Asistenților Sociali din România.

Întreg interviul dintre colega noastră Dana Potorac și Cristian Roșu, vicepreședintele Colegiului Național al Asistenților Sociali din România, aici îl găsiți --->  https://bit.ly/3d2hqGq