RENASIS - Rețeaua Națională Anti-Sărăcie și Includere Socială în colaborare cu EAPN Castilla și Leon, Spania au organizat vineri, 21 septembrie 2018, workshopul “Proiectarea de servicii integrate pentru familiile afectate de excluziune socială” derulat în cadrul proiectului PACT: ProActive Case-based targeted for social inclusion.

 

Cu această ocazie s-au purtat discuții despre rolul și importanța parteneriatului public-privat în acordarea de servicii sociale, respectiv îmbunatățirea și eficientizarea sistemului, despre instrumente multidimensionale de diagnostic a excluziunii sau despre modele de intervenție din domeniul asistenței și protecției sociale. Worshopull PACT de la București a reunit o serie de reprezentanți din partea autorităților publice, ai societății civile – ong-uri, sindicate, patronate și mediului academic care au dezbătut despre similaritățile și diferențele între modelul social din Spania (Castilla și León) și modelul din România, despre provocările și procesele de inovare în oferirea de servicii sociale in Romania și Spania și nu în ultimul rând despre rezultatele și instrumentele obținute în cadrul proiectului PACT.

 

Evenimentul a prilejuit astfel un schimb de experiență și transfer de cunoștințe beneficiind de prezența unei delegații spaniole formată din experți și specialiști în domeniul asistenței sociale și incluziunii formată din: Teresa Alfonso González, Șef Serviciu local, Consiliul local din Salamanca, Susana Vicente Rincon, Departamentul Incluziune Socială al Consiliului Provincial din Valladolid, Rebeca Madruga Escudero și Luisa Tamariz Sáenz din partea Managementului Serviciilor Sociale Regionale Castilla și León, Rafael de la Puente Llorente, expert Secretariat Afaceri Sociale - Universitatea din Valladolid și Olatz Moreda Retortillo, expert EAPN Castilla și León.

 

Totodată workshopul a inclus intervenții punctuale ale reprezentanților Ministerului Muncii și Justiței Sociale și Institutului Național de Cercetare a Pieței Muncii și Protecției Sociale, ai Direcției Generale de Asistență Socială Sector 2 și Fundației Friedrich Ebert Stifttung România, ai Fundației World Vision și Facultății de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea “Babes Bolyai”.

 

 

*****

Proiectul european PACT reprezintă o inițiativă de inovare în domeniul serviciilor sociale, cu scopul de a testa un nou model de îngrijire pentru persoanele cu risc de excluziune socială în regiunea Castilla y Leon, bazat pe două strategii interconectate: parteneriatul public-privat și investițiile sociale. Proiectul este condus de Direcția Serviciilor Sociale (www.serviciossociales.jcyl.es), administrație publică aparținând Ministerului Familiei și Egalității de Șanse a Guvernului din Castilla și León, Spania, responsabila pentru design-ul, planificarea si managementul tuturor serviciilor sociale din regiune. Ceilalti parteneri ai proiectului sunt municipalitățile din Valladolid, Leon și Salamanca, Consiliul Provincial din Valladolid, Universitatea din Valladolid, precum și EAPN Castilla și Leon. Mai multe informatii despre proiect puteti afla la: http://www.pact-project.eu/en/ sau https://www.facebook.com/PACTproject.eu/.