Pe 22 martie sărbătorim Ziua Mondială a Apei, eveniment care aduce în atenția publicului necesitatea protejării cantitative și calitative a apei. Dat fiind contextul dificil din ultima perioadă, Fundația We Are Water, o inițativă Roca, ne invită pe fiecare dintre noi să sărbătorim printr-un apel la responsabilitate și la siguranță.  

• Una dintre cele mai importante contribuții pe care le putem aduce pentru a încetini transmiterea COVID-19 și pentru a ne menține în siguranță pe noi și pe cei din jurul nostru este să ne spălăm pe mâini cu apă și săpun. Oricine poate accepta provocarea  #SafeHands și poate posta un video despre importanța spălării pe mâini cu apă și săpun pe canalele de social media. Cu toate acestea, să nu uităm să fim responsabili și să închidem robinetul la timp, pentru a preveni irosirea apei! La momentul actual, peste 3 miliarde de persoane la nivel global nu au acces la apa necesară pentru igiena personală. 

• Chiar și de acasă, fiecare poate contribui la limitarea schimbărilor climatice printr-un mic gest: dușuri mai scurte (limitarea la 5 minute acordate acestei rutine), alegeri sustenabile atunci când vine vorba de cumpărături, folosirea responsabilă a energiei electrice (mulți dintre noi nu închidem lumina înainte de a pleca de acasă), sau evitarea risipei alimentare.