Lumebuna, singurul site din România care promovează numai ştiri pozitive, a depăşit, la şase luni de la lansare, 10.000 de vizitatori unici.
Site-ul este un proiect de voluntariat susţinut de tineri care cred în partea luminoasă a lumii in care traiesc şi care scriu despre binele din domenii precum educaţie, cultură, sănătate, turism. Articolele redactate de echipa www.lumebuna.ro nu folosesc criteriile obişnuite de selecţie a unei ştiri, ci potenţează creativitatea fiecărui autor, iar stirile preluate respecta cu rigurozitate criterii de relevanta si descoperire a binelui din lumea in care traim.
Şi pentru că nu este suficient să scrii despre bine pentru a atrage binele, cei de la LumeBuna vin în sprijinul oamenilor care au nevoie de ajutor. Site-ul este astfel construit încât să-l ajute pe fiecare cititor să conştientizeze binele ce-l înconjoară. Prin secţiunea “EU...AZI”, fiecare dintre noi poate să împărtăşească lucrurile minunate, să le mulţumească celor care îi dau aripi.
Pentru a spori interactivitatea cu utilizatorul, iniţiatorii acestui proiect au creat secţiuni speciale. Astfel, oricine vrea să se implice, poate publica un text sau o imagine a lumiibune, din perspectiva sa.
Poate că audienţa site-ului lumebuna.ro nu poate fi definită strict după variabilele obişnuite (o grupă de vârsta e greu de precizat, nu se ştie dacă vizitatorii sunt preponderent femei sau bărbaţi, cu venituri medii sau superioare), dar un lucru e sigur: cu toţii sunt interesaţi de ştirile “frumoase”, plăcute, colorate. Şi astfel, aici îşi găsesc loc toate mesajele care văd partea veselă a existenţei. Eşti un PR-ist al unui ONG care a facut ceva grozav? Acum ai un loc numai bun să dai de veste. Ai un comunicat de presă care spune ceva frumos? Poate să-şi găsească locul aici. Printre oamenii care vad partea bună a lucrurilor. Şi scriu despre ea.
Proiectul a fost iniţiat în februarie 2008 de Mihail Muşat cu scopul de a oferi un mediu de dezvoltare studenţilor din anul I din Academia de Studii Economice Bucureşti. „Aşa a apărut www.lumebuna.ro, pentru toate acele lucruri pe care nu le găseşti cu usurinţă în mass-media pentru că nu urmăresc audienţă şi nu produc bani, dar aduc altceva mai important.”, declară Mihail Muşat, coordonator al proiectului www.lumebuna.ro.