Comisia Europeana a lansat pe 3 iunie hotararea ca anul 2011 sa fie Anul European al Voluntariatului. In contextul Anului European al Voluntariatului, care va fi marcat la 10 ani dupa Anul International al Voluntariatului, moment in care miscarea de voluntariat a luat amploare si in Romania, rolul europarlamentarilor romani va fi unul foarte important pentru sprijinirea dezvoltarii voluntariatului in Romania si pentru atragerea contributiei autoritatilor nationale la sustinerea miscarii de voluntariat din tara noastra.

Anul European al Voluntariatului trebuie sa ajute voluntarii si organizatiile care implica voluntari de pe tot cuprinsul Europei sa se intalneasca si sa invete despre bunele practici din celelalte tari. Autoritatile publice vor avea posibilitatea sa invete mai mult despe cum lucreaza organizatiile care implica voluntari si despre cum pot sa le sprijine mai bine. Cetatenii care nu stiu foarte multe despre voluntariat vor avea posibilitatea sa afle mai multe despre aceasta activitate si poate vor decide sa devina la randul lor voluntari. Anul European al Voluntariatului trebuie sa contribuie la recunoasterea activitatii tuturor voluntarilor.

Comisia Europeana propune un buget de 6 milioane de euro pentru implementarea Anului European al Voluntariatului din 2011 si o suma aditionala de 2 milioane de euro pentru actiunile pregatitoare care vor incepe in 2010. Activitatile propuse trebuie sa se concentreze pe comunicare si pe ridicarea nivelului de cunoastere si constientizare cu privire la voluntariat, activitati precum conferinte, seminarii, schimburi de experienta si publicatii. Activitati similare trebuie organizate si in statele member cu ajutorul structurilor nationale implicate in activitatea de voluntariat. Dimensiunea voluntariatului va fi subliniata si in cadrul altor programe de finantare ale Uniunii Europene, precum programul Tineret in Actiune.