Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului de la Primaria Sectorului 3, alaturi de Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului a Consiliul Judetean Ilfov organizeaza sambata, 30 mai, pe terenul de fotbal FC Snagov din comuna Snagov, un eveniment pentru copiii din centrele de plasament .
Programul evenimentului cuprinde activitati recreative si de petrecere a timpului liber, dintre care: competitii sportive de fotbal, volei, badminton, tenis de masa, sah si table, karaoke, concursuri de desene pe asfalt, dans si poezii, jocuri, picnic la iarba verde.
Echipele vor fi formate din copiii proveniti din centrele de plasament ale Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului si ale Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Ilfov.
Totodata, se va participa la un joc demonstrativ intre o echipa compusa din copii ai celor doua directii de asistenta sociala si echipa de juniori FC Snagov, precum si la un spectacol muzical.
Evenimentul beneficiaza si de premii astfel ca tinerii vor obtine urmatoarele cadouri:
Sectiunea fotbal
Locul I: bilete la finala Cupei Romaniei la fotbal
Locul al II lea: petrecerea unei zile la bowling
Sectiunea volei
Locul I: o zi la biliard si tenis de masa
Locul al II lea: bilete la film
Sectiunea tenis de masa
Locul I: un MP4
Locul al II lea: un MP3
Locul al III lea: un set profesional de tenis de masa
De asemenea, copiii vor primi cupe, diplome de participare si pachete constand in dulciuri si sucuri, iar ziua se va incheia cu un picnic.