Una din trei companii care au realizat profit în anul 2016 a ales să investească în cauze sociale, redirecționând 20% din impozitul pe profit către proiecte derulate în beneficiul societății, potrivit datelor furnizate de Autoritatea Națională de Administrare Fiscală (ANAF), la solicitarea Salvați Copiii România.

Astfel, dintre cei 119.594 de contribuabili care au realizat profit, doar 39.067 au folosit această pârghie, de a sprijini cauzele sociale prin redirecționarea unei părți din impozitul pe profit. 

Statistica ANAF mai arată că puțin sub 10% din cuantumul total al impozitului pe profit a fost folosit pentru finanțarea unor proiecte neguvernamentale: din suma totală de 14.874.025.092 lei, reprezentînd valoarea impozitului pe profit în 2016, doar 1.213.199.623 a fost redirecționat prin prevederea 20%. În acest fel, în proporție covârșitoare, fondurile astfel rezultate au rămas în administrarea statului.

Comparativ, în anul 2015, 137.909 de societăți comerciale au realizat profit, potrivit ANAF. Dintre acestea, 21%,  adică 28.545, au înregistrat cheltuieli de sponsorizare, mecenat sau cu burse private, suma totală direcționată fiind de peste 554 de milioane de lei.

Deși numărul companiilor  care au înțeles importanța redirecționării a 20% din impozitul pe profit către cauze sociale a crescut în ultimii ani, nu toate companiile au apelat la acest instrument crucial pentru programele pe care organizațiile neguvernamentale le derulează în folosul celor mai stringente nevoi ale societății.

În ceea ce privește numărul companiilor care au ales să sprijine programul de reducere al mortalității infantile derulat de Salvați Copiii România, dinamica este una pozitivă, tot mai mulți operatori economici înțelegând că investiția în această cauză  este una necesară. Astfel, în 2012, primul an al implementării prevederii de redirecționare a 20% din impozitul pe profit către cauze sociale, 125 de companii au redirecționat 20% din impozitul pe profit către Organizația Salvați Copiii România, iar în 2016 numărul companiilor a ajuns la 234, suma astfel  colectată pentru dotarea maternităților fiind de 383.262 euro. În 2015 numărul companiilor a fost de 246, fondurile astfel colectate însumând 317.335 de euro, iar în 2014 fondurile colectate au fost de 229.742 euro.  În 2013,  suma colectată a fost de 208.561 de euro,.

„Una dintre mizele majore pentru care Salvați Copiii militează este aceea a responsabilității sociale. Numai implicarea și asumarea colectivă pot genera schimbări în bine ireversibile, de felul celor care sunt în beneficiul tuturor. Ne bucură să vedem că și companiile din România au început să înțeleagă cât de importantă este sprijinirea cauzelor sociale, pentru că ea se convertește, de fapt, într-o investiție în societate. Sprijinirea programului de reducere a mortalității infantile pe care Salvați Copiii îl implementează de șapte ani deja înseamnă o investiție atât în sistemul de sănătate, cât și în viitorul copiilor născuți prematur”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv al Organizației Salvați Copiii România.

Trebuie menționat faptul că această cheltuială este deductibilă, costurile pentru companii fiind zero. Suma direcționată nu poate fi mai mare de cinci la mie din cifra de afaceri și nu poate depăși 20% din impozitul pe profitul datorat statului, iar plățile trebuie făcute până la 31 decembrie 2017.