Am aflat cu surprindere din mass-media despre intentia Guvernului de a „rezolva problema blocajelor la nivel local” printr-un artificiu legislativ: ordonanta de urgenta care suspenda aplicarea unei legi pe perioada limitata. Desi in Legea 24/ 2000 este stipulata ca posibila aceasta tehnica de suspendare temporara, semnatarii prezentei scrisori considera ca aceasta modalitate institutionala de a solutiona o criza politica contravine interesului public, atat la nivelul formei (OUG), cat si la nivelul continutului (incurajarea traseismului politic pentru o perioada limitata de timp).

Propunerea vicepremierului Liviu Dragnea este ca prevederile legii privind migratia politica a primarilor sa fie suspendate timp de 15 zile, timp in care fiecare primar sa aleaga din ce partid vrea sa faca parte, indiferent pe lista carei formatiuni a fost ales. Apoi, lucrurile vor reveni la situatia de acum, in care un primar isi pierde mandatul atunci cand demisioneaza din partidul pe lista caruia a fost ales.

Aceasta maniera de legiferare este cu totul inacceptabila. Guvernul doreste sa foloseasca o cale extraordinara de legiferare – ordonanta de urgenta, ocolind deopotriva necesara dezbatere parlamentara si controlul Curtii Constitutionale. Nu in ultimul rand, este ocolita vointa cetatenilor, fara a fi evidenta urgenta unei astfel de masuri. Mai mult, tinde sa fie un factor de instabilitate si sa incalce principiul securitatii legislative, unul dintre fundamentele cheie ale statului de drept.

Argumentele – sau pretextele – aduse in favoarea initiativei se refera la aparitia unor blocaje ca urmare a desfiintarii unor aliante si formarii unor partide noi. In aceasta situatie exista o solutie simpla, democratica, de rezolvare a problemei: alegeri anticipate in localitatile respective.
In ceea ce priveste perspectiva mai larga, adica problematica migratiei politice, daca guvernul doreste o discutie despre aceasta, poate initia un proiect de lege supus dezbaterii Parlamentului, plecand de la analiza masurilor luate in anul 2005 si efectelor acestora.

Propunerea guvernului este ingrijoratoare atat prin continutul ei, cat si prin procedura propusa. Este transparent ca Guvernul isi doreste o exceptie de la lege care sa ajute acum, cand este la putere, dar care sa protejeze partidul in eventualitatea revenirii in opozitie. Perspectiva asupra legii este exact impotriva bunului simt comun: unde e lege, e tocmeala.

Va solicitam ferm sa renuntati la intentia de a adopta aceasta ordonanta de urgenta. Raul facut democratiei si statului de drept pe termen lung este cu mult mai mare decat orice beneficiu temporar, adus unui partid politic aflat la un moment dat la guvernare.

Semnatari scrisoare:
ActiveWatch
Asociatia Nationala a Birourilor de Consiliere pentru Cetateni – ANBCC
Asociatia pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania – APADOR-CH
Asociatia Romana de Dezbateri, Oratorie si Retorica – ARDOR
Asociatia Romania Vie
CENTRAS
Centrul de Resurse pentru participare publica – CeRe
Centrul pentru Jurnalism Independent
Centrul de Politici Durabile ECOPOLIS
Centrul Ratiu pentru Democratie
Centrul Roman de Politici Europene
Centrul de Resurse Juridice
CivitasPolitics.org
Comunitatea Uniti Salvam
E-Civis
Expert Forum – EFOR
Freedom House, Romania
Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile
Funky Citizens
Grupul pentru Democratie Participativa
Rezistenta Urbana