Biroul din București al German Marshall Fund of the United States caută doi interni pentru o perioadă de 6 luni de zile, din 15 mai până pe 15 decembrie 2017.
Această perioadă de stagiu are un program part-time și nu este remunerată.
German Marshall Fund of the United States își dedică activitatea întăririi relațiilor de cooperare transatlantice, la nivel regional și național, în spiritul Planului Marshall. Fondată în 1972 ca organizație non-profit, GMF își menține o prezență dominantă pe ambele maluri ale Atlanticului. Acesta are birouri în Washington DC, Berlin, Paris, Bruxelles, Belgrad, Ankara, București și Varșovia.
Biroul de la București este sediul Black Sea Trust for Regional Cooperation (BST), a cărui obiective includ creșterea încrederii în rândul cetățenilor referitor la instituțiile publice și îmbunătățirea acestora, reafirmarea valorii implicării cetățenilor în procesele democratice și promovarea aportului societății civile în rezoluția conflictelor și dezvoltarea diferitelor sectoare (public, privat, non-profit). Țările vizate de BST sunt: Armenia, Azerbaijan, Bulgaria, Georgia, Moldova, România, Turcia și Ucraina.
Biroul din București dezvoltă și programe de politici promovând o viziune comună a regiunii în legătură cu subiecte de interes pentru regiune, dar și pentru comunitatea internațională (securitate, democrație, politici europene despre vecinătate, soluționarea conflictelor etc.). Biroul de la București organizează în mod regulat vizite de studiu în țările din această regiune, coordonează cercetări și organizează evenimente.
Pentru a avea succes în aplicația voastră, este de preferat să aveți următoarele calificări:
- Studii de științe politice (afaceri internaționale, studii europene sau de securitate, etc.) sau relații economice internaționale. Studenții de la comunicare, sociologie, drept sau jurnalism pot să aplice în măsura în care pot demonstra un interes real pentru a lucra în cadrul unei organizații non-profit internaționale. Pot aplica numai studenții de la licență sau master.
- Vorbitor de limbă engleză, vorbitorii de limbă rusă vor avea un avantaj
- Interes în procesele de creștere a democrației
- Flexibilitate pentru multitasking, atenție la detaliu, capacitatea de a lucra bine sub presiune, și în mod independent
- Bune abilități de organizare
- Cunoștințe de Microsoft Office
Deadline-ul pentru a aplica este 21 Aprilie, fiind nevoie să trimiteți pe mail o scrisoare de intenție și un CV. După această etapă, se vor organiza interviuri.
Pentru a afla mai multe despre responsabilitățile pe care le vor avea stagiarii, și despre motivele pentru care este util să aplici, accesează acest link!
