Articol ©Vlad Dumitrescu, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, octombrie 2021

Hey. Numele meu este Vlad și sunt de profesie ONGist. Și destul de mândru de chestia asta. Lucrez de 20 de ani în sectorul societății civile și o să continui și în următorii 20 de ani. Pot să îți povestesc multe despre ce am văzut și făcut în acești ani, însă nu scriu aceste rânduri ca să mă laud. Chiar din contră. Vreau să îi laud pe alții. În ultimul an am lucrat direct cu peste 150 de tineri, tinere și tinerx din toată țara și vreau să îți povestesc, pe scurt, ce am învățat de la ei în această călătorie.

Înainte de a începe, am și un mic moment publicitar: am lucrat cu ei din perspectiva a două contexte importante pentru mine. Unul este cel al Programului3, un proiect marca Active Citzens Fund România. Alt context este cel al Spațiului3, un proiect marca Humanity in Action prin intermediul unui fellowship internațional Alfred Landecker Democracy Fellowship.

Despre ce este vorba în aceste programe? Păi, pe de o parte, Programul3 este prima școală de ONGiști din România, un program de pregătire de lungă durată pentru actuali și viitori tineri implicați în al treilea sector, o școală pentru cei care vor să contribuie la dezvoltarea societății civile din România și nu numai. Spațiul3 este un spațiu de învățare, de motivare, de conectare, de practică pentru dezvoltarea inițiativelor tinerilor la nivel local în România.

Sună vag, nu? Haide să îți dau un exemplu: în cadrul Spațiului3 organizăm o competiție de idei civice. Adică oamenii vin cu o soluție la o problemă din comunitatea lor și, unii dintre ei, primesc o sumă de bani ca să pună în practică acea idee. De exemplu Maria, studentă la regie și Tavi, actor, au plecat de la ideea că la sate, căminele culturale nu mai sunt folosite pentru scopul lor inițial și esențial. Așa că s-au dus în satul Săbăoani din județul Neamț, au întrebat oamenii din comunitate ce îi frământă și au pus aceste frământări în scenă, la căminul cultural din sat. Practic au (re)ocupat căminul cultual și au adus cultura mai aproape de oameni. Denis a lucrat cu alți oameni din grupul lor de tineri activi din Bălan, județul Harghita, la crearea și instalarea unor panouri turistice pentru potecile montane din jurul orașului. Maria, profesoară, a realizat un festival online de învățare pentru alți profesori pe tema metodologiilor de predare pentru copiii cu nevoi educaționale speciale.

Și așa mai mulți tineri, în mai multe contexte au propus și organizat diferite inițiative. Ceea ce este un lucru remarcabil într-o țară unde, statistic vorbind, participarea oamenilor la viața comunității este slabă. Foarte slabă. Ce am învățat eu de la acești tineri?

Poate părea un clișeu, dar toți acești tineri mi-au dat speranță. Speranță că ”se poate”. O.K., nu e totul roz și e bine să fim atenți la ce se întâmplă în jurul nostru. Dar să nu fim descumpăniți. Există oameni de bine peste tot care fac lucruri de bine să se întâmple. Și oricine poate să facă lucruri de bine. Și toate lucrurile de bine se văd și se simt în viața noastră de zi cu zi.

Un alt lucru pe care l-am învățat este îndrăzneala. Într-o lume în care apatia și neimplicarea este la modă, este ceva radical să ... faci ceva. Serios. Pentru foarte mulți oameni este de fapt ”cool” să NU te implici, oricât de incredibil ar suna asta. Să nu te implici și poate chiar să pui bețe în roate celor care vor să facă ceva. Și atunci îndrăzneala este un atribut foarte folositor. Mulți dintre oamenii cu care am lucrat sunt foarte îndrăzneți. Și vreau și eu să devin mai îndrăzneț. Și sper cât mai multă lume să devină mai îndrăzneață.

Și am mai învățat că democrația nu are nevoie de cuvinte mari și pompoase ci de acțiune. Indiferent cât de mică. Democrația are nevoie de oameni care să vină împreună, să își propună și să facă ceva și să se țină de treabă. Democrația funcționează dacă este pusă în practică. În fiecare zi, de fiecare dintre noi.

Tu cum pui democrația în practică?