Revista DOR a apărut în România ca o ambiție a lui Cristi de a demonstra românilor că jurnalismul narativ de calitate este o alternativă viabilă mass-mediei tradiționale. Inițial se plănuia un singur număr, dar e clar că românilor le-a plăcut ideea și așa, 9 ani mai târziu, revista încă iese trimestrial. Pe lângă ambiția jurnalistică, fondată bine prin studii formale (în România și în State), Cristian Lupșa se implică și în alte proiecte care fac ca vocea lui să călătorească departe. Includem aici cursuri despre jurnalismul narativ la Centrul pentru Jurnalism Independent sau ajutorul dat ONGurilor care nu știu de unde să apuce „comunicarea”. Mai vorbim și de Creative Mornings, concept prin care diminețile de vineri încep în mod inedit, cu cafea bună și punându-te pe gânduri despre una, alta.

Am discutat cu Cristian Lupșa pentru că părerea lui e avizată să facă o radiografie competentă a societății în care încercăm să ne afirmăm, încercăm să răzbatem și să ne găsim chemarea. Prin activitatea lui, Cristian se învârte în tot felul ce cercuri unde interesele, valorile și credințele diferă - de la artă la servicii sociale, de la civism la povești narate, de la Harvard la București.

 

 Despre jurnalism 

Societatea în România e împărțită. Nu e o caracteristică regională, se întâmplă și la case mai mari. „Eu cred în x, tu în y. Eu am votat cu ăla, tu cu aia. Eu cred că tu ești manipulat.” Jurnalismul, mass-media și social media nu ajută, din păcate, ci doar îndepărtează cele două lumi una de cealaltă până la stadiul în care nici nu mai știm cum arată ceilalți, poate doar că sunt mama sau tata, bunica sau unchiul. Conversația nu mai este posibilă.

E complicat de înțeles ce se întâmplă. Eu sunt destul de pesimist când vine vorba de sponsorizarea jurnaslimului independent prin donații. Nu cred că jurnalismul, în general, va fi finanțat exclusiv, sau în principal, de către public. Ar fi ideal, însă.

Există și alt tip de jurnalism, cum este cel de investigație, care ar putea însă să beneficieze de susținerea societății. Însă depinde foarte mult de oportunitate. Acum 4 ani puteai să stai în cap și nimeni nu ți-ar fi dat bani pentru asta.

Aș vrea să fim onești și să recunoaștem că dăm bani pentru jurnalismul care expune niște practici ale unei clase care ne conduce și care nu ne prea place. Însă jurnaliștii nu sunt acolo ca să reprezinte valorile donatorilor, ci ca să fie corecți în relatările lor.

Sunt jurnaliști de calitate care știu să facă treabă bună și din perspectivă deontologică. Rise Project, de exemplu. Tendința este de a spune că Rise este un outlet din bula anti-PSD. Însă nu e adevărat. Rise a făcut investigații și despre politicieni din alte partide și din alte guvernări. Totuși, orice jurnalist bun va căuta mereu subiecte din realitatea apropiată, despre cei care sunt la putere acum, despre cei care pot trage sforile în acel moment.

De aceea cred că pe termen lung e dificil ca jurnalismul să fie finanțat de către cititori, pentru că este mic numărul de oameni dispuși să finanțeze un proces jurnalistic, și nu interpretarea lor ideologică asupra acelui proces. Vei continua să finanțezi Rise dacă vor scoate o serie de investigații despre partidul pe care l-ai votat? Sau despre primarul care îți place? Sau vei spune că nu îți mai reprezintă valorile?” ne-a povestit Cristian Lupșa.

Mai este și o altă perspectivă din care să privești situația. Donația este asociată de multe ori cu nevoi concrete ale unor oameni nevoiași sau, în orice caz, asociată cu povești de ordin social. Între a da bani unei entități media sau unei organizații care lucrează cu grupuri vulnerabile, animale sau resurse care lipsesc spitalelor, care este alegerea pe care ai face-o?

 

 Despre donație 

Când vine vorba de fund zraising, oricine a încercat să strângă bani s-a lovit de problema vorbelor goale, a aprecierilor care rămân like-uri, share-uri dar niciodată o susținere concretă.

„Vorbesc din experiența de a vinde DOR. Și când zic <a vinde> mă refer la toți pașii de la punctul 0 în care vorbești unui om despre revistă până la momentul în care chiar a cumpărat revista sau s-a abonat. Văd un mare decalaj între oamenii care spun că susțin, că sunt acolo, și cei care chiar cumpără, donează sau fac ceva concret. E natural.

Am observat această discrepanță cel mai mult la proiectul realizat alături de Radu Ciorniciuc de la Casa Jurnalistului și restul celor care au realizat proiectul „Acasă” despre copii din Delta Văcărești. Când a ieșit prima oară proiectul a avut un super boost. Dar când a venit momentul ca oamenii să cumpere cartea „Acasă”, nu s-a mai văzut elanul. Nu s-a văzut concordanța dintre entuziasmul public și încasări. Mi se pare că dacă ești printre cei care cer, să fii și printre cei care dau.

Trebue să luăm în calcul și trigger-ul emoțional. Și faptul că există un calcul cost-beneficiu, o analiză pe care oamenii o fac inconștient sau nu, când donează. Pentru noi e greu să facem revista DOR să funcționeze și oamenii se miră pentru că lumea ne place și apreciază. Dar le explic că nu mulți se motivează să doneze unei <entități media>, cum ne îmbrăcăm noi. Ce mi-aș dori eu ar fi să spargem cercul de donatori și să ajungem la oamenii care nu au acest obicei.”

 

 Despre ce poate să schimbe o donație 

O singură donație nu poate să schimbe mare lucru, la fel cum un vot nu poate să schimbe rezultatul final. Diferența poate fi făcută dacă comportamentul donației ar fi asumat de mai mulți oameni, care prin donații mici chiar pot să schimbe destine, fie că vorbim de ajutoare umanitare pentru grupuri defavorizate sau susținerea unui proiect ecologic sau civic. 

„Recurența donațiilor e un alt tip de comportament. Mi-ar plăcea ca entuziasmul pentru un anumit proiect sau idee să se transforme în donație recurentă, cumva. Să găsim o metodă pentru a promova asta. Și nici nu zic să dai mereu bani acelorași oameni.

Nu cred că vom ajunge să donăm fără triggerul emoțional. E normal ca de sărbători să se doneze mai mult și e normal ca lumea să se coalizeze după tragedii. Sigur că în momentele de temperatură ridicată politică sau socială se va strânge mai mult. E ok. Dar comportamentul recurenței trebuie cultivat să țină și după aceste momente, altfel proiectele faine mor încet din lipsă de resursă.”

 

 Despre business 

Am încercat să găsim soluții pentru inițiativele locale, mici și punctuale. L-am întrebat pe Cristi care este rolul societății civile în susținerea acestor activități cu puternic efect în comunitate.

„Dacă nu vorbim de inițiative media, atunci e altceva. Ar fi o chestiune minunată ca societatea civilă să finanțeze prin donații grupurile de inițiativă civică locală, Fundațiile Comunitare sau organizațiile care acționează strict în perimetrul acela al lor pe care încearcă să îl îmbunătățească. Cred că varianta ideală pentru ei ar fi să primească finanțare din partea comunității. Este și un fel de validare a activității pe care o derulează. Comunitatea însă nu înseamnă numai cetățenii care locuiesc pe raza orașului sau a comunei. Ci aici includ și companiile care activează în zona respectivă.

Responsabilitatea nu este doar a celor care donează, ci și a entității respective de a livra programe și proiecte relevante pentru comunitate. Asta ar face mai ușoară implicarea oamenilor fie prin voluntariat sau donație.”

 

 Despre ongiști și ne-ongiști 

„De multe ori, noi din zona de non-profit avem un discurs păcătos în România. Credem că suntem mai speciali, că facem ceva mai nobil decât ceilalți oameni și că merităm să fim sprijiniți. Însă fiecare om se luptă cu problemele lui, pentru fiecare om există un alt set de probleme importante.

Dacă tu, din non-profit, dorești să ajungi la cel din privat, atunci încearcă să îi rezolvi o nevoie, mergi după el în mall și informează-l cum poate să cheltuiască banii lui pe cauzele tale.

În primul rând ei trebuie să vadă ce se întâmplă, lucru la care nu suntem prea profesioniști. Eu predau și cursuri de spus povești prin ONGuri. Mergem direct la ei și le povestim cum se face, însă ne lovim de întrebarea <păi și cine să facă și asta?>. Dacă există un om care deja face 100 de lucruri, nu va putea să depună efort pentru a povesti despre impactul acțiunilor sale.”

 

 Despre comunicare 

Problema comunicării la nivel de ONG este o chestiune destul de cunoscută. Și nu este ușor de rezolvat. De multe ori un ONG mic, care dorește să ajute cei 8 copii, va prefera să aloce banii pe care îi are pe rechizite, mâncare, haine, și nu pe realizarea unei campanii de comunicare. E absolut normal, însă pentru a putea trece testul timpului, comunicare devine pionul principal al sustenabilității. Dacă lumea nu știe ce faci, nu ai nicio șansă să îi convingi să te ajute.

„Ce mai lipsește ecosistemului, pe lângă resurse și know-how, este ca sub egida unor branduri deja existente, ca știri.ong, să existe niște resurse care să investească în a spune poveștile acestei lumi nevăzute.

Astfel, nu ne putem mira de ce oamenii mai puțin binevoitori sau cei cu mize politice pun egal între ONGuri și instrumentele de manipulare. De multe ori ONGurile fac lucruri frumoase, au impact, schimbă vieți, dar nu se vede. Și de multe ori nici beneficiarii nu știu ce se întâmplă, de unde vin banii și cine îi ajută. Credința mea personală este că o bună parte din această responsabilitate stă tot la noi. Într-o lume ideală nu ar trebui să fie așa. Dar dacă dorești bani, atunci trebuie să fii vizibil.”

 

*****

Articol realizat de către Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, cu sprijinul financiar al Kaufland România. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Kaufland România.