Text de Raluca Pop.


Arta contează pentru dezvoltarea copiilor în tineri şi adulţi capabili să fie fericiţi, activi pe piaţa muncii, cu discernământ în viaţa publică şi înţelegere pentru sensul democraţiei şi drepturilor omului. Am ales nişte finalităţi care mi se par esenţiale pentru educaţie, dar nu trebuie să mă credeţi pe cuvânt, vedeţi doar cum au fost definite competenţele cheie la nivel european şi puneţi-le împreună cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, să vedeţi ce vă iese.

Sunt studii convingătoare şi practici internaţionale solide care integrează programe culturale şi educaţia şcolară, susţin colaborarea dintre artişti şi profesori, şcoli şi operatori culturali. Din punctul meu de vedere, nu e nevoie să mai convingem pe nimeni de ideea că arta are sens în şcoală, pentru că discutând cu profesori, directori, părinţi şi tineri am ajuns la concluzia că aproape toţi spun că ea contează şi are un efect pozitiv. Apoi urmează de obicei un mare dar: dar nu avem bani, dar nu avem artişti sau obiective culturale importante în apropiere, dar examenele nu cuantifică impactul pe care arta îl are în şcoală, dar nu avem suficienţi profesori pregătiţi pentru asta şi fonduri pentru a-i forma, dar nu este timp pentru artă, pentru că programa e încărcată, dar renunţăm la orele de artă pentru că avem nevoie de suplimentare la materiile care contează pentru examenele care trec copiii către ciclul următor de învăţământ. Munca de convingere pentru integrarea artei în şcoală pare de multe ori o discuţie mai mult sau mai puţin ingrată de destructurare a argumentelor pentru care, deşi arta contează, nu e loc sau nu e posibil ca ea să fie efectiv mai prezentă în şcoală acum. După unele astfel de discuţii în care aflu de nenumărate probleme şi lipsuri, şi eu plec cu sentimentul că, pragmatic vorbind, nu există argumente utilitariste pentru a considera că arta ar trebui să fie o prioritate pentru investiţia substanţială publică sau privată. Şi totuşi.

Suntem o ţară cu multe probleme grave, care strigă pentru rezolvare şi implicare. Arta în şcoală nu este nici cea mai importantă, nici cea mai urgentă dintre ele, DAR ea ar putea însufleţi toate eforturile noastre individuale sau împreună, ar putea face comunităţi mai mici sau mari să spere, să se bucure de a fi împreună, să se exprime şi să iasă din graniţele concretului. Arta în școală ar putea fi elixirul de care avem nevoie pentru a merge mai departe, de a nu deznădăjdui, de a nu plafona generaţiile tinere la un pragmatism îngemănat cu lipsa de vise şi de speranţă.

După patru ani de lucru în acest domeniu, timp în care am intrat în contact cu sute de profesori, actori culturali şi reprezentanţi ai instituţiilor şi administraţiei publice şi am avut ocazia să coordonez şi să mă implic inclusiv în elaborarea unor strategii publice pentru cultură, unor programe de formare şi cercetări, cred că şansele integrării mai profunde şi mai substanţiale a domeniilor culturii în şcoală depind de fapt de un noroc istoric de a avea în poziţii de decizie oameni luminaţi care să susţină această idee, fie aceştia în administraţie sau în mediul privat potent financiar. Sigur, sunt utile în continuare finanţări pentru proiecte la firul ierbii, formări pentru profesori şi alte iniţiative punctuale, dar în lipsa unor acţiuni integrate, pe termen lung, cu fonduri consistente şi gândite incluziv şi cu gândul la calitate şi valorile democrative ale educaţiei publice, nu vom depăşi pragul unor acţiuni punctuale pentru mult timp, acţiuni care riscă de altfel să crească, mai degrabă decât să scadă gradul de inegalitate al accesului la cultura în educaţie, pentru că au loc în locurile afluente în bani şi specialişti (de exemplu, oraşele mari).

Un astfel de program, gândit teritorial pentru a activa integrat actorii şi resursele necesare, va avea de unde să se inspire şi pe ce să construiască. Iniţiative private sau publice precum One World România la şcoală, programele Asociaţiei Macondo, Societății Culturale Next şi Institutului Francez în România (programul CinEd de educaţie cinematografică la gimnaziu şi liceu), Asociaţiei de-a arhitectura, proiectul Şcoli creative al Asociaţiei Komunitas, programele educaţionale dedicate ale UNATC – UNATC Junior, programului 5 teatre, 5 licee al ECDL România sau proiectele Parteneri edu-creativi, Lecţiile patrimoniului şi Susţine cultura în educaţie ale Asociaţiei MetruCub – resurse pentru cultură, proiectele Muzeului Național de Artă al României în această direcție, dintre care cel mai recent e Muzeul mobil, cele ale Muzeului Municipiului București, Asociației Global Mindscape (cum ar fi Ora de școală la muzeu), Asociației T.E.T.Alexandria - Festivalul Național de Teatru Tânăr Ideo Ideis, Mişcare şi culoare al Secţiei de coregrafie, programul Cantus Mundi al Corului Național de Cameră Madrigal, proiectul Clasic e fantastic al Filarmonicii George Enescu şi Asociaţiei Clasic e fantastic, numeroasele proiecte şi publicaţii ale Şcolii de la Piscu, Asociaţiei Da’DeCe, Asociației Art-Crowd – artiști în educație, Artelier D – Proiecte pentru copii, Asociației Câte-n lună și-n mansardă, Asociației Dintr-un basm, Asociaţiei Kratima şi altora au arătat cum actorii culturali se pot integra în şcoli şi pot sprijini educaţia copiilor şi tinerilor prin programe atent coordonate, care mizează pe colaborarea dintre educatori culturali şi profesori.

Există specialişti capabili să proceseze aceste experienţe şi să contribuie la integrarea lor într-o formă structurată şi cu impact ca program multianual, care să integreze componente de cercetare, formare, mentorat, construcţie de comunităţi, monitorizare şi evaluare, producţie şi difuzare. Unii dintre ei se află în mediul public, alţii în mediul privat şi sunt pregătiţi, prin vârsta şi experienţa acumulată, cât şi prin pasiunea investită, să contribuie.

E însă nevoie de un apel din partea celor cu resurse pentru ca toate aceasă experienţă, toate aceste experienţe şi tot potenţialul artei în şcoală să fie puse în valoare.


Raluca Iacob este inițiatorul și coordonatorul platformei Cultura în educație. Este specializată în politici culturale şi facilitare și este președintele Asociației MetruCub – resurse pentru cultură. Sub umbrela Cultura în educație a dezvoltat, de asemenea, proiectul Lecțiile patrimoniului și este responsabilă de metodologia și conceptul formărilor și procesului de mentoring în cadrul proiectului Parteneri edu-creativi. Are diplomă în comunicare şi relaţii publice şi studii de masterat în politici culturale la Universitatea Central Europeană din Budapesta. Din 2007 colaborează constant cu organizaţii culturale în calitate de manager cultural, consultant pentru atragerea de fonduri nerambursabile, evaluator de cereri de finanțare, cercetător şi facilitator cultural. Scrie ocazional despre politici culturale, planificarea fondurilor europene, transparenţă şi bună guvernare.

*****

Platforma stiri.ong e susținută cu sprijinul financiar al Kaufland România. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Kaufland România.