Catalogul ONG-urilor din România a fost primul proiect al Ancuței Vameșu, acum preşedinte al Asociației Laboratorul de Solidaritate. Cauza pentru care ar lupta până în pânzele albe este dreptul de a nu fi de acord cu opinia majoritară, cu conducătorii de la un moment  dat, și de a avea spațiu de exprimare, manifestare, acțiune.

 

Cum ai ajuns să lucrezi în sectorul neguvernamental? A fost o întâmplare sau chiar îți doreai asta?

Stăteam în anii '90-'91, tânără absolventă de Politehnică (la vremea aia 70% dintre absolvenții de studii superioare erau ingineri), în Buzău, un oraș în care, după cum vă puteți imagina, nu se îmtâmplau prea multe – lume deșteaptă, olimpici internaționali la mate și fizică, iubitori de jazz și rock, dar cam atât.  Ardeam de nerăbdare să particip la schimbări. Atmosfera era puțin asemănătoare cu cea de azi – șanse mici de schimbare, dar mult entuziasm, demonstrații frecvente. Eram un cititor avid al Revistei 22 și a altor gazete centrale care atunci, în lipsa internetului, făceau tiraje de masă. Am început să lucrez la recent fondata Cameră de Comerț. Ajutam întreprinzători să pornească câte o mică firmă, începusem să scriu la ziarul local – recenta presă independentă, aveam o idee de afacere pe care doream să o încep – o instalație de esențe aromate din plante, pe linia profesiei mele de bază.

Împreună cu niște prieteni ne-am gândit să pornim un radio local. Fundația Soros anunța finanțări pe această linie. Tot ei aveau și burse pentru studii de MBA. Am candidat, m-am clasat undeva pe locul 8 cred, am pierdut din păcate la interviul final, dar mi-au propus să lucrez pentru ei. Primul meu proiect a fost, ce crezi, Catalogul ONG-urilor din România. Mi-au dat un calculator – nu mai lucrasem până atunci, mi-au zis Nu știi? Nu-i nimic, uite aici îi zice tutor și te învață tot”. Și așa am ajuns să fac și o bază de date în Dbase – a ONG-urilor din România. Mi s-a potrivit mănușă tema ONG – veneam dintr-o societate în care exista un monopol al resurselor și al puterii – un grup relativ mic de oameni, monolitic, le controla. Îmi era clar că resursele, accesul la ele, controlul lor și puterea trebuie împărțite – aceasta era principala lecție a comunismului pentru mine. Iar ONG-urile asta făceau și asta fac, luptă împotriva monopolurilor de putere, a deținătorilor de adevăruri absolute, dând voce tuturor celor care au o problemă și o minimă capacitate de a se organiza.

Care este cauza pentru care ai lupta până-n pânzele albe?

Ca să îl parafrazez pe Ion Rațiu, un politician pe care l-am admirat, pentru dreptul de a nu fi de acord cu opinia majoritară, cu conducătorii de la un moment  dat, și de a avea spațiu de exprimare, manifestare, acțiune, pe care o majoritate, orice majoritate, să nu îl poată niciodată suprima. Pentru drepturi dar și oportunități  egale, indiferent de mediul din care provii – de la țară sau de la oraș, din Transilvania sau din Oltenia sau  Teleorman, ești român sau rom, ai sau nu o dizabilitate – indiferent de cine sunt părinții tăi, de ce venituri au, de ce funcții ocupă.

Cât de des interacționezi cu autoritățile publice? Și care ar fi sfatul tău pentru cetățenii care ar vrea să facă asta?

Depinde de perioada vieții – acum sunt într-un soi de hibernare după o perioadă în care am lucrat cu, și pentru foarte scurt timp, în administrația națională – un  exercițiu necesar cred, pentru a putea să îmi dau cu părerea.

Sfaturi?! Nu cred că există o rețetă. Autoritățile sunt foarte diferite – de la central la local, de la o instituție la alta, depinde foarte mult de direcția politică a momentului  – adică de conducătorul politic al momentului în instituția respectivă, de cultura organizației – sunt instituții în care există o rutină a serviciului pentru cetățean făcut chiar în condiții improprii pentru funcționarii publici înșiși (când chiar ei sunt abuzați de instituție sau de șefi – lăsați fără mijloace pentru a rezolva probleme insurmontabile în termene nerezonabile, la rândul lor îi abuzează pe cetățeni). Există însă și instituții ineficiente, cronofage, care consumă resurse uriașe de timp și energie ale cetățenilor cu care interacționează și care inevitabil eșuează în îndeplinirea misiunii pentru care au fost create, în a livra rezultate – se văd cu ochiul liber. Acestea ar trebui demolate și reconstruite – speranța de a le schimba este deșartă.

Aș avea mai degrabă îndemnuri. Nu abandonați! Folosiți toate argumentele și toate strategiile pentru a demonstra, convinge, explica. Autoritățile sunt în serviciul nostru, al tuturor și al fiecăruia dintre noi. Trebuie să ne asculte – măcar din când în când, trebuie să ne ofere răspunsuri și acțiuni concrete! Eșecul în advocacy nu este al lor – este al nostru. Nu am știut să dezvoltăm strategia potrivită. Sigur că o autoritate competentă și dedicată îți vine în întâmpinare, dar cum determinăm o autoritate să devina competentă și dedicată? Încă ceva – atenție!  – să nu le cerem lucruri de care noi nu suntem capabili – cerem transparență, trebuie să fim transparenți, cerem corectitudine, trebuie să fim corecți, cerem respect, să oferim respect etc. Practice what you preach! Walk the talk!, care la noi la români e puțin diferit din păcate – Fă ce zice popa, nu ce face popa! – un îndemn care îi privește pe ceilalți, nu pe popă.

Cum te relaxezi la sfârșitul unei zile obositoare?

Cu soțul pe canapea privind Comedy Central, Big Bang Theory și alte prostii… el urmărește uneori și Las Fierbinți… Mi s-a întamplat să mă uit și la Suleyman Magnificul – fără soț însă, el nu gustă acest serial!

Cum se împacă viața de activist cu cea personală?

A fost o vreme când nu se împăcau deloc. În tinerețe habar n-aveam că sunt în această situație de conflict de priorități – la noi profesia fiind o misiune, e foarte greu să pui limite, ce să zici acum – nu îmi pasă de mediu, sau de sărăcie, sau de nedreptate… cam greu, în situația în care problemele de acest tip sunt la tot pasul și mai sunt atât de multe de făcut. Experiența m-a învățat însă cum să administrez cele două domenii astfel încât să nu aibă un impact negativ major unul asupra celuilalt. Familia mă sprijină 100% în ce fac, valorile noastre sunt perfect aliniate, dar ei nu împărtășesc zelul meu pentru aceste cauze, iar eu am învățat (cred, sper?) să respect asta.

Practici voluntariatul? Unde, cum și de ce?

E amestecat în tot ce fac. De fapt eu fac ceea ce îmi place și în care cred, și din când în când sunt plătită pentru asta.

Care e ideea genială de proiect pe care nu ai reușit să o implementezi încă?

Nu stiu dacă e genială și apoi cred că nu e bine să îți povestești ideile înainte de a le pune în practică… ce pot să spun este că e ceva ce nu va fi o supriză pentru cei care mă cunosc, că va fi o cooperativă! De ce? Pentru că va avea un model de afacere sustenabil economic, autonom, și va presupune un grup suficient de mare de membri care să sprijine ideea.

Care ar fi trei tag-uri despre tine? (3 cuvinte care te descriu)

Încăpățânare, schimbare, cooperativă.