Prin seria Profil de ONGist ne-am propus să vă facem cunoÈ™tinta cu cei ce alcătuiesc societatea civilă, care prin acÈ›iunile È™i iniÈ›iativele lor contribuie la o Românie mai bună pentru noi toÈ›i. În vremuri în care e greu să găseÈ™ti repere È™i exemple de verticalitate, vă invităm să vă lăsaÈ›i inspiraÈ›i de poveÈ™tile lor.

Mihai Matei este antreprenor în mediul IT, fondator È™i partener al companiei Essensys. Totodată, este preocupat de viaÈ›a publică È™i a decis să aibă un impact pozitiv în societate, punându-È™i resursele profesionale È™i nu numai în slujba celor care au nevoie. Vă invităm să aflaÈ›i povestea unui antreprenor-activist sau antreprenor-cetățean, cum el însuÈ™i îÈ™i spune.

 

1. Cine este Mihai Matei?

 

În primul rând sunt un om care speră să nu ajungă vreodată să vorbească despre el folosind persoana a treia. 

Cred că sunt un hibrid, un fel de antreprenor-activist sau anteprenor-cetățean. Sunt antreprenor în domeniul IT, iar ca pregătire sunt inginer automatist. Sunt fondator È™i partener în compania Essensys Software. În acelaÈ™i timp sunt cetățean, în sensul omului implicat în viaÈ›a cetății. Sunt membru al Geeks 4 Democracy È™i am susÈ›inut atât financiar, dar È™i cu resurse profesionale, diverse proiecte civice È™i ONG-uri. 

 

2. Povestește-ne despre parcursul tău profesional. Cum și de ce ai ales să te dedici unei cauze?

 

Am fost de mic pasionat de programare. M-am îndrăgostit de calculatoare în È™coala generală È™i de atunci doar asta am visat. După facultate am lucrat vreo doi ani într-o companie È™i apoi am înfiinÈ›at Essensys, unde lucrez È™i acum.

 

În privinÈ›a cauzei, cred că este un traseu uman normal. La finalul celui de-al doilea mandat, Barack Obama are un interviu extraordinar cu Doris Kearns Goodwin, în care spune că orice tânăr are ambiÈ›ia de a realiza ceva în lume, ambiÈ›ia de a dovedi celorlalÈ›i. E o ambiÈ›ie care provine din experienÈ›a copilăriei, mai exact din lipsurile care ne-au marcat copilăria, lipsuri care pot fi un tată absent, o familie severă, lipsuri materiale, discriminare È™amd. Prima parte a vieÈ›ii ne-o petrecem încercând să rezolvăm ambiÈ›ia respectivă, încercând să compensăm ce ne-a lipsit. La un moment dat însă ambiÈ›ia respectivă se domoleÈ™te pentru că rezolvăm, măcar parÈ›ial, problema de la care am plecat. Și atunci vine momentul întrebarilor. Momentul în care tu ieÈ™i la suprafață. Cine eÈ™ti? Ce vrei sa faci mai departe? Care sunt valorile tale fundamentale?

 

Obama spunea că în cazul lui, ambiÈ›ia tinereÈ›ii a fost cauzată de un tată absent È™i un mediu în care era discriminat, fiind negru. În cazul meu, în principal, a fost sărăcia tranziÈ›iei. DeÈ™i făceam parte dintr-o familie de ingineri, părinÈ›ii mei făceau eforturi foarte mari pentru a ne hrăni È™i îmbrăca. Nu sunt un caz deosebit, aÈ™a trăia majoritatea. Când eÈ™ti îmbrăcat prost È™i ceilalÈ›i îÈ™i bat joc de tine, când nu prea ai ce mânca, când cărÈ›ile sau muzica sunt un lux ... copil fiind lipsurile astea te marchează. AÈ™a că mi-am promis că nu voi mai fi sărac È™i că celor de lângă mine nu le va mai lipsi vreodată ceva. Astfel, prima parte din viaÈ›a adultă mi-am petrecut-o rezolvând problema asta. După ce n-am mai fost sărac, mi-am dat seama că aÈ™ putea avea un impact mai mare È™i în viaÈ›a altora È™i aÈ™a a început această a doua etapă a vieÈ›ii mele. Am fost tot timpul preocupat de viaÈ›a publică, dar în ultimul timp am început să fiu mult mai implicat È™i sigur mult mai vocal. Poate prea vocal uneori. 

 

3. Care a fost cea mai mare reuÈ™ită de până acum? Dar nereuÈ™ită din care ai învățat cel mai mult?

 

Din punct de vedere profesional, sigur cea mai mare reuÈ™ită este faptul că am reuÈ™it să clădesc o companie de la zero. O companie cu o echipă extraordinară, respectată în piață, care s-a construit corect, cu respect față de oameni È™i față de clienÈ›i.

În plan civic, Fondul pentru DemocraÈ›ie a fost o reuÈ™ită. Faptul că am reuÈ™it să adunăm o comunitate de donatori È™i reuÈ™im să finanțăm câteva proiecte civice pe an.

 

O nereuÈ™ită din care am învățat multe a fost prima versiune a Fondului pentru educaÈ›ie. Am încercat anul trecut să inființăm, pe modelul fondului pentru democraÈ›ie, un alt fond prin care să oferim burse copiilor din mediul rural pentru a face liceul. Nu am reuÈ™it să atragem finanÈ›are pentru ce ne-am propus È™i a trebuit să abandonăm temporar proiectul. Am analizat însă acest eÈ™ec, am înÈ›eles unde am greÈ™it È™i îl vom relua foarte curând. 

 

 

4. Care este persoana din mediul neguvernamental pe care o admiri cel mai mult? De ce?

Sunt foarte mulÈ›i oameni pe care îi admir, dar nu am un clasament. Sunt oameni care donează pentru diferite cauze, oameni care alocă din timpul lor pentru o cauză sau cei care îÈ™i dedică o bună parte din viață unei cauze. Eu îi apreciez cel mai mult pe aceia care reuÈ™esc cumva să facă loc È™i altora lângă ei. Cei care, în ciuda unor rezultate recunoscute sau a notorietății, reuÈ™esc să rămână cu picioarele pe pământ, să nu se pătrundă de importanÈ›a proprie È™i astfel reuÈ™esc să construiască echipe È™i comunități. Îmi vin foarte mulÈ›i oameni în minte dintre cei cunoscuÈ›i. Oana, Carmen È™i echipa lor de la DăruieÈ™te Viață. Daniela È™i Alina de la Merci Charity Boutique. Irina Zamfirescu È™i Oana Preda care monitorizează Primăria BucureÈ™ti. Cătălin Teniță, tot timpul neobosit, optimist È™i entuziast. Oamenii de la Rise Project, Să Fie Lumină, Recorder, Documentaria, Inquam È™i mulÈ›i alÈ›i jurnaliÈ™ti verticali. ToÈ›i donatorii de la Fondul pentru DemocraÈ›ie. Procurorii È™i judecători care au protestat recent. Sunt chiar foarte mulÈ›i oameni pe care îi admir È™i cărora trebuie să le mulÈ›umesc. Sigur am uitat să amintesc pe cineva, dar sunt mulÈ›i. 

 

5. Cum aÈ›i înfiinÈ›at grupul de iniÈ›iativă/ cum ai ajuns să aderi la el, cum te regăseÈ™ti în Geeks for Democracy (G4D) È™i cum te reprezintă? Ce È™i-a propus să facă proiectul „Fondul pentru DemocraÈ›ie”?

 

Geeks 4 Democracy a pornit în 2016, după Colectiv, de la ideea lui Cătălin Teniță de a aduna un grup de profesioniÈ™ti în diverse domenii (IT, comunicare, marketing etc.) care să colaboreze la proiecte civice È™i să susÈ›ină cu competenÈ›e È™i resurse ONG-urile existente. Eu am aflat de grup de pe Facebook, din postarea unui prieten. Tocmai începuse proiectul Fiecare Vot È™i căutau oameni care să se implice în proiect. AÈ™a că am intrat în acel grup È™i am întrebat cu ce pot să ajut. AÈ™a am devenit Geek 4 Democracy È™i e un exemplu foarte bun pentru oricine vrea să aloce puÈ›in din timpul său unei cauze. E suficient să întrebi un ONG dacă au nevoie de ajutor È™i sigur se va găsi ceva de făcut.

 

Geeks mă reprezintă pentru că avem o abordare mai antreprenorială. Executăm rapid diverse proiecte È™i ne asumăm greÈ™elile atunci când ceva nu iese neapărat bine. Pe lângă diversele noastre proiecte proprii, o misiune a noastră este să susÈ›inem ONG-urile existente. Fondul pentru DemocraÈ›ie este tocmai un astfel de proiect prin care încercăm să finanțăm alte grupuri È™i organizaÈ›ii, în condiÈ›iile în care societatea civilă este puternic subfinanÈ›ată.

 

6. Cum ai caracteriza România acum È™i care crezi că este cel mai important lucru care trebuie să se schimbe în societate?

 

Avem foarte multe probleme sistemice. Avem un declin demografic pronunÈ›at, migraÈ›ie pronunÈ›ată a forÈ›ei de muncă, un sistem de educaÈ›ie neadaptat vremurilor, un sistem de sănătate disfuncÈ›ional È™i un sistem de pensii nesustenabil. Astea ar fi doar câteva probleme, fiecare din ele e o problemă mare, dar puse împreună au un potenÈ›ial exploziv pe termen mediu. Cred că e necesară cât mai curând o viziune de È›ară care să adreseze problemele astea. Dar pentru ca asta să se poată întâmpla,  ar trebui să se schimbe precepÈ›ia celor care deÈ›in puterea în privinÈ›a actului de guvernare, care acum este exercitat abuziv È™i discreÈ›ionar. Indiferent cine deÈ›ine puterea, trebuie să îÈ™i asume responsabilitatea dialogului È™i a compromisului. Noi încă suntem o democraÈ›ie reprezentativă, însă majoritatea politică alege să reducă la tăcere opoziÈ›ia, ceea ce duce la dezbinarea È™i radicalizarea societății. Prima responsabilitatea a puterii cred că este tocmai aceea de a căuta dialogul È™i de a găsi compromisul, astfel încât È™i acea parte a societății aflată în minoritate să se simtă reprezentată. Fără un astfel de dialog permanent, viziunea respectivă rămâne o utopie.

 

Proiectul Fondul pentru DemocraÈ›ie al grupului de iniÈ›iativă Geeks 4 Democracy a câÈ™tigat locul I la secÈ›iunea IniÈ›iative CetățeneÈ™ti în cadrul Galei Societății Civile 2018.

 

*****

Acest articol este parte a proiectului editorial Profil de ONGist, realizat de Gala Societății Civile în parteneriat cu portalul Știri.ong.