București. Un oraș antagonic unde binele și răul se succed cu viteză. Poluat și aglomerat, el oferă o varietate culturală de invidiat. Cu o populație grăbită și nepoliticoasă, el ascunde cartiere de vecini interesați de felul în care se dezvoltă (vezi aici cum se leagă comunitățile). „Vii în București ca să faci bani, dar strângi din dinți când vine vorba de calitatea vieții” este descrierea oferită de Alina Kasprovschi, directorul executiv al Fundației Comunitare București, fundație care se ocupă de oraș plecând de la nevoile comunității. Am discutat cu câțiva dintre membrii Fundației pentru a afla cum arată viața lor, viața oamenilor care își dedică ziua încercând să aducă mândrie orașului împrumutat de mulți. Mai jos interviul cu Maria Orzu, coordonator pe comunicare și fundraising: 

Cum ai ajuns să lucrezi în sectorul neguvernamental? A fost o întâmplare sau chiar îți doreai asta?

MO: La bază eu sunt specialist PR. O vreme m-am rupt de breaslă, după care am realizat că vreau să mă întorc la meseria-mamă, dar într-un loc care să mă bucure, care să îmi dea motivație, în care să mă simt relevantă și importantă cu și prin ceea ce fac. Așa am ajuns să lucrez pentru Fundația Comunitară București

Care este cauza pentru care ai lupta până-n pânzele albe?

MO: Copiii! Any time! Any place! 
Pentru că am la rândul meu 2, pe care îi iubesc până la cer și înapoi de un infinit de ori, pentru copii m-aș duce până în toate pânzele, de orice nuanță!
Îmi este CEL mai simplu să mă bat cu pumnul în piept pentru ei! 

Cât de des interacționezi cu autoritățile publice / cu statul și care ar fi sfatul tău pentru cetățenii care ar vrea să facă asta?

MO: Puțin, foarte puțin. Din fericire, zic eu.

Cum te relaxezi la sfârșitul unei zile obositoare?

MO: Mă joc cu băieții mei, citim, ascultăm viniluri. Sau merg la sport și la masaj. Saaau la filme cu grupul meu de fete. Cred TARE în energia și vibrația extraordinar de bună a mai multor femei sincron! 

Cum se împacă viața de activist cu cea de familie/de gașcă/ de cuplu?

MO: Se împacă frumos, curgător! 
Spunea cineva zilele trecute, într-o conferință, să te gândești înainte să ceri bani dacă tu însuți ai dona pentru acea cauză. Și atunci noi ca familie am donat, ne-am implicat, am povestit mai departe. La Swimathon București mă refer aici. Dar și despre alte proiecte frumoase merg și le vorbesc acasă băieților mei. 


Află mai multe despre Swimathon București!


Practici voluntariatul? Unde, cum și de ce?

MO: Înainte de a fi angajat, am fost voluntar la Swimathon București. Și mi-am implicat toată familia. În mod regulat nu merg niciunde, dar de donat, donăm cu toții în mod constant. 

Care e ideea genială de proiect pe care nu ai reușit să o implementezi niciodată?

MO: Este minunată cea mai nouă idee. Este despre copii firește. Și e musai să o implementez!

Care ar fi (3) tag-uri despre tine?

#Maria_blândă
#Maria_puternică
#Maria_solară


Citește și interviul cu Alina Kasprovschi