Efort diplomatic de succes al societății civile din România: Europuls – Centrul de Expertiză Europeană lansează înscrierile la Eurosfat 2024 - Forumul Global privind Democrația Directă Modernă (15 - 18 mai 2024)

 

Europuls – Centrul de Expertiză Europeană lansează a XII-a ediție a Forumului Eurosfat, care anul acesta capătă o dimensiune internațională prin Forumul Global privind Democrația Directă Modernă ce va avea loc pentru prima dată în Europa de Est. Evenimentul internațional se va desfășura în perioada 15-18 mai 2024, în București, România și va găzdui dezbateri electorale de substanță, precum și sesiuni pe multiple teme legate de nivelul de încredere în democrație.

Forumul Global privind Democrația Directă Modernă este o conferință participativă care atrage anual peste 500 de participanți din peste 60 de țări, fiind organizat de organizații ale societății civile în parteneriat cu instituții locale. În România, conferința va fi găzduită de  Europuls - Centrul de Expertiză Europeană, ONG-ul Democracy International, Primăria București, Universitatea din București și Swiss Democracy Foundation.

 Sesiunile oficiale ale Forumului vor avea loc între 15 și 18 mai 2024. Tema centrală a Forumului Global al Democrației se va concentra asupra conceptului de „încredere în democrație”. Vor fi dezbătute mai multe subiecte cheie, precum:

 

  • dezbatere cu capii de listă ai partidelor românești la alegerile europarlamentare
  • schimb de bune practici între primari din România și primari din orașe din Europa și America Latină
  • participarea tinerilor în cadrul procesului decizional
  • democrația directă și participarea la deciziile UE
  • legătura dintre mass-media și democrație
  • încrederea în reprezentanții politici, instituții și mass media
  • implicațiile războiului din Ucraina și consecințele pe care acesta le are asupra României, Moldovei, regiunii Mării Negre și nu numai.

 

Printre vorbitorii așteptați la ediția din 2024 a Forumului se numără: E.S Hernandez Perez-Solorzano Jose Antonio - Ambasadorul Spaniei în România, Mădălina Mihalache - șefa Biroului de Legătură al Parlamentului European în România, Corina Crețu - europarlamentar și fost comisar european pentru Coeziune și reforme, Carolina Novac - secretar de stat în cadrul Ministerului Energiei din Republica Moldova și Dan Dragoș Drăgan - secretar de stat în cadrul Ministerului Energiei din România.

Despre miza evenimentului, Tana Foarfă - copreședintă Forumul Global al Democrației și directoare Europuls-Centrul de Expertiză Europeană, a declarat pentru Știri.ONG:

Forumul Global al Democrației – EUROSFAT 2024 a fost adus de către Europuls în România printr-un amplu efort diplomatic deoarece am dorit să răspundem la o întrebare pe care ne-o adresăm foarte des în societatea românească: câtă încredere mai avem în democrație? Dacă răspunsul este nu prea multă, atunci tot noi am dorit să venim cu soluția: haideți să discutăm cu cetățeni din toată lumea despre cum putem consolida încrederea în democrația noastră, cu tot ceea ce cuprinde ea: decidenți, instituții, presă, autorități locale, mediul academic. Timp de 4 zile, alături de zeci de voluntari, de sponsori importanți și de parteneri de nădejde, am transformat Bucureștiul în hub-ul democrației, oferind posibilitatea tuturor să se înscrie gratuit la peste 70 de sesiuni și să interacționeze cu peste 200 de participanți veniți din toate colțurile lumii. În acest an electoral de foc ne așteaptă multe provocări, iar România, trecând prin 4 rânduri de alegeri, trebuie să își înțeleagă mai bine rolul pe care îl poate juca la nivel european și global, iar decidenții noștri să își exercite mandatele oferite de noi cu responsabilitate mult mai mare. Noi, Europuls, aducem agenda europeană de 14 ani în România, iar anul acesta aducem transparența, dialogul, capacitatea de a găsi soluții împreună. Despre asta este Forumul EUROSFAT 2024 din acest an. Haideți să avem încredere în democrație!

Între 13 și 15 mai, participanții sunt invitați să ia parte la 3 tururi opționale: un tur istoric al orașului București, un schimb de experiență și un  tur al Capitalei Tineretului din România 2024 - orașul Ploiești și o vizită de studiu la EFdeN - unde participanții vor vizita casele solare EFdeN.

Francesca Cristea - Project Manager al Forumului Democrației Globale și Head of Policy & Programs Europuls, a subliniat pentru Știri.ONG valoarea pe care o aduce evenimentul pentru societatea românească:

Dorim să punem în valoare cea mai importantă resursă a societății noastre: tinerii. Astfel, acest efort diplomatic a fost condus de societatea civilă coagulată de Europuls, prin echipa noastră de peste 30 de voluntari. Avem peste 70 de sesiuni, 500 participanți globali, un târg de produse locale unde antreprenorii tineri își pot promova produsele, iar organizațiile pot realiza sesiuni de networking cu omologii lor din întreaga lume. Bucureștiul este scena unde toți actorii care vor creiona societatea se întâlnesc - cetățeni, decidenți, reprezentanți ai societății civile, mediului privat și public, mediului academic, liceeni, studenți și tineri profesioniști - pentru a contribui la întărirea democrației. Ne bucurăm că tinerii au fost cei care au dat tonul unui astfel de eveniment, îl coordonează și se ocupă de a construi nu doar viitorul, ci și prezentul, facilitând discuții cu decidenți, actori și specialiști în inovare. Toate produsele utilizate în cadrul Forumului sunt concepute și realizate de tineri de la design, la catering și multe altele. Democrația începe acasă, iar casa noastră - România - va deveni epicentrul democrației.

Perioada desfășurării conferinței internaționale, la sfârșitul lunii mai 2024, marchează un cadru electoral semnificativ pentru România, cu alegeri europene, locale, naționale și prezidențiale care urmează să aibă loc în țară. Evenimentul va reprezenta o oportunitate unică pentru participanți în vederea informării asupra peisajului democratic al regiunii, oferindu-le șansa de a pătrunde în istoria politică a Bucureștiului și a României.

Programul complet al Forumului este disponibil la https://eurosfat.ro/2024. Tot în cadrul acestui site te poți înscrie pentru a lua parte la activitățile Forumului.

 

Despre Forumul Global privind Democrația Directă Modernă

Forumul Global privind Democrația Directă Modernă, care a avut loc pe cinci continente încă din anul 2008, va reuni în București o comunitate globală diversă de activiști, decidenți și experți care vor aborda probleme semnificative la nivel internațional, acestea fiind strâns legate de drepturile directe de participare democratică și civică. Evenimentul va aloca un interes considerabil provocărilor pe care democrația le întâmpină în România, dar și fenomenelor la nivel global care remodelează constant lumea în care trăim. Obiectivul Forumului este de a furniza participanților cunoștințele necesare pentru a construi un viitor mai sigur, în care încrederea rămâne în centrul democrației.

 

Despre Eurosfat

EUROSFAT este cel mai mare forum anual de afaceri europene din România. Bazat pe valorile europene ale democrației, implicării civice și dialogului deschis, forumul reprezintă oportunitatea de a dezbate subiecte actuale la nivel european, național și regional. În 2022, Forumul EUROSFAT a câștigat Premiul Charlemagne Youth Prize la nivel național, premiu oferit anual de către Uniunea Europeană celor mai bune inițiative de tineret care contribuie la aducerea UE mai aproape de cetățeni. Fiecare dintre edițiile precedente a găzduit peste 600 de participanți, peste 50 de vorbitori, 30 de sponsori și parteneri.

 

DESPRE EUROPULS

Europuls – Centrul de Expertiză Europeană este o organizație non-guvernamentală înființată în anul 2010 la Bruxelles de un grup de experți români în afaceri europene. Scopul Europuls este de a promova procesul de integrare europeană în România, dar și de a contribui la dezvoltarea spațiului public european.

Europuls își propune să stimuleze dezbaterile publice pe teme europene prin publicarea de articole și studii, precum și prin organizarea de dezbateri, ateliere de lucru și conferințe. Printre participanții la aceste evenimente se numără comisari europeni, europarlamentari români și străini, lideri politici, reprezentanți ai societății civile, experți și jurnaliști, care se întrunesc pentru a discuta teme relevante în cadrul Uniunii Europene.

 

Pentru relații media și informații suplimentare:

 Francesca Cristea, Europuls francesca.cristea@europuls.ro , 0724 307 612.