Material realizat de Bianca Oprea, consilier juridic FDSC
În articolul de #legaleză de astăzi ne propunem să vedem care sunt limitele prevăzute de legislația muncii în ceea ce privește repartizarea timpului de muncă și care sunt condițiile pentru stabilirea programului de lucru flexibil. Aceste aspecte sunt reglementate de art. 111 – 119 ale Codului Muncii.
Pentru salariații cu normă întreagă, durata normală a timpului de muncă este de 8 ore/zi și de 40 de ore/săptămână, cu excepția salariaților tineri de până la 18 ani, pentru care durata timpului de muncă este de 6 ore/zi și 30 de ore/ săptămână. În general, repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este uniformă, de 8 ore/zi timp de 5 zile lucrătoare și 2 zile de repaus. Cu toate acestea, în funcție de specificul unității sau al muncii prestate se poate opta și pentru o repartizare inegală a timpului de muncă, cu respectarea însă a timpului de muncă de 40 de ore săptămână. Modul concret de stabilire a programului de lucru inegal în cadrul săptămânii de lucru de 40 de ore va fi negociat prin contractul colectiv de muncă sau prin regulamentul intern. Programul de lucru inegal poate funcționa numai dacă este specificat expres în cadrul contractului individual de muncă, iar programul de muncă și modul de repartizare a acestuia trebuie să fie aduse la cunoștința salariaților și să fie afișate la sediul angajatorului. Prin urmare, timpul de muncă trebuie exprimat de către angajator în cadrul contractului individual de muncă pe ore/zi și/sau ore/săptămână în mod obligatoriu, nefiind permisă menționarea unui număr global de ore/contract.
În ceea ce privește modul de organizare flexibil a timpului de lucru, acesta reprezintă posibilitatea salariaților de adaptare a programului de lucru, inclusiv prin utilizarea formulelor de muncă la distanță, a programelor de muncă flexibile, a programelor individualizate de muncă sau a unor programe de muncă cu timp redus de lucru. Angajatorul poate stabili programe individualizate de muncă pentru toți salariații, cu acordul sau la solicitarea acestora, care pot avea o durată limitată în timp. Programele individualizate de muncă presupun un mod de organizare flexibil a timpului de muncă. Astfel, durata zilnică a timpului de muncă este împărțit în două perioade: o perioadă fixă, în care personalul se află simultan la locul de muncă și o perioadă variabilă în care salariatul își alege orele de sosire și de plecare, cu respectarea timpului de muncă zilnic.
De asemenea, angajatorul are obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențiere orelor de începere și de sfârșit ale programului de lucru și de a supune controlului inspectorilor de muncă această evidență, ori de câte ori solicită acest lucru.
În concluzie, există posibilitatea repartizării programului de lucru într-un mod inegal, dar și de a flexibiliza timpul de lucru, cu îndeplinirea anumitor condiții specifice reglementate de legislația muncii.