Împreună cu câteva zeci de colegi din societatea civilă, am participat astăzi la întâlnirea organizată de Guvern cu reprezentanții instituțiilor cheie implicați în gestionarea situației generate de războiul din Ucraina.
„Să știi să scrii proiecte este esențial în lumea ONG”, spune Vlad, trainer, facilitator și coordonator al programului #CreștemONGuri #ÎnStareDeBine. „Este o abilitate de bază, cam ca aceea de a mânca. Sau de a merge”.
Ținând cont de faptul că și anul acesta este unul electoral, o să continuăm activitățile prin care susținem implicarea civică a tinerilor, cu ajutorul platformei “Decide pentru TINEri”.
Și un ONG cu o vechime de aproximativ 30 de ani ajunge la momentul în care trebuie să-și reinventeze absolut toate procesele pe care le desfășura în trecut, pentru a continua să adreseze nevoile beneficiarilor în mod specific și adaptat.
Deși știm că vă este greu să acceptați și să vă adaptați acestor vremuri, UNSR vă îndeamnă să respectați măsurile impuse de către autorități în contextul pandemiei, să aveți grijă de sănătatea voastră, pentru că este cel mai de preț lucru din această viață și fiecare dintre voi să contribuiți, atât cât vă stă în putință, pentru a vă relua într-un timp scurt activitățile și proiectele care vă lipsesc atât de mult.
Fiecare dintre noi are resursele de a face față unei astfel de crize, deși pentru toată lumea este o premieră, iar pentru mulți dintre noi, o provocare dificilă.
Mediul neguvernamental, în mod colectiv, are zone de expertiză care pot fi valorificate în această perioadă și puse la dispoziția autorităților sau publicului.
Acesta este un moment ce poate veni cu provocarea de a fi mai conectați unii cu alții pentru a nu reinventa diverse roți și pentru a le pune în funcțiune, împreună, pe cele existente.
Dacă e momentul izolării pentru cetățeni, cu siguranță nu e momentul izolării pentru Statele Membre, care ar trebui să conlucreze pentru a da un răspuns adecvat la criza care afectează întreaga Europă.
Unii dintre noi vom fi foarte afectați de criză, alții mai puțin. Câți și cum vom afla abia pe urmă, dar trebuie luate măsuri ca să fim cât mai puțini.
Situația în care ne găsim este prima de acest gen din timpul vieții noastre. Fiind la început, cred că trebuie să facem tot ce putem ca să convingem comunitățile în care ne desfășurăm activitatea să stea în casă.
Momentan vrem să fim cât mai aproape de sportivii noștri: comunicăm on-line, avem o serie de ghiduri de fitness și de exerciții pe care le promovăm, astfel încât sportivii noștri să facă mișcare de acasă. În fiecare zi la rubrica #StamAcasa prezentăm cum își petrec timpul BRAVII.
Cătălin Dinu, Valentin Georgescu și Dana Gonț, fondatorii Centrului de Resurse în Comunicare au lansat, alături de alte 3 organizații, la doar 5 zile după suspendarea cursurilor, Școala pe net – o platformă de resurse care îi ajută pe profesorii din România să continue orele în mediul online.
Pandemia ne-a dat pe spate și ne-a oprit motoarele pentru câteva zile (...) Am resimțit efectele schimbărilor din ultimele zile ca fiind ultima picătură. Acum ne tragem sufletul și ne reapucăm de treabă, de la distanță.