Împreună cu câteva zeci de colegi din societatea civilă, am participat astăzi la întâlnirea organizată de Guvern cu reprezentanții instituțiilor cheie implicați în gestionarea situației generate de războiul din Ucraina.
„Să știi să scrii proiecte este esențial în lumea ONG”, spune Vlad, trainer, facilitator și coordonator al programului #CreștemONGuri #ÎnStareDeBine. „Este o abilitate de bază, cam ca aceea de a mânca. Sau de a merge”.
Ținând cont de faptul că și anul acesta este unul electoral, o să continuăm activitățile prin care susținem implicarea civică a tinerilor, cu ajutorul platformei “Decide pentru TINEri”.
Și un ONG cu o vechime de aproximativ 30 de ani ajunge la momentul în care trebuie să-și reinventeze absolut toate procesele pe care le desfășura în trecut, pentru a continua să adreseze nevoile beneficiarilor în mod specific și adaptat.
Deși știm că vă este greu să acceptați și să vă adaptați acestor vremuri, UNSR vă îndeamnă să respectați măsurile impuse de către autorități în contextul pandemiei, să aveți grijă de sănătatea voastră, pentru că este cel mai de preț lucru din această viață și fiecare dintre voi să contribuiți, atât cât vă stă în putință, pentru a vă relua într-un timp scurt activitățile și proiectele care vă lipsesc atât de mult.
APADOR-CH susține avocații din oficiu în demersul lor de a cere condiții decente de lucru. Considerăm că în loc de majorarea bugetelor numeroaselor servicii de informaţii de la noi, mult mai util pentru societate ar fi realocarea unor sume din aceste bugete pentru asigurarea unor onorarii decente avocaţilor din oficiu
Mai multe organizații ale societății civile sprijină Consiliul Național al Elevilor. Pornind de la articolele de presă care acuză și discreditează organizațiile voastre, vrem să vă asigurăm public de susținerea și aprecierea organizațiilor semnatare.
APADOR-CH reamintește IGPR să-și doteze angajații cu tasere și să-i învețe să oprească mașinile în trafic utilizând benzi cu țepi, nu gloanțe trase în trecători.
Alegerile pentru Parlamentul European vor avea loc, în România, pe data de 26 mai. Cu mai puțin de patru luni până la ziua votării, cadrul legislativ este marcat de incertitudine, în așteptarea unei decizii a Curții Constituționale.
Liderii noștri autoritari continuă să organizeze alegeri regulate, unde participă și partide aflate cu adevărat în opoziție. Din păcate niciunul dintre ele nu are însă, cu adevărat, vreo șansă să câștige.
Contestația în anulare nu înseamnă automat și achitare, ci oferă o cale de rejudecare a unei condamnări pronunțate de o instanță nelegal constituită. Amnistia șterge cu totul orice condamnare, a tuturor la grămadă. Ce alegem?
Prin încurajarea erodării atașamentului emoțional dintre concetățeni, lideri autoritari susțin erodarea bazei cooperării. Aceasta are ca rezultat scăderea încrederii dintre cetățeni, scăderea încrederii în instituții și, la final, nașterea unei societăți mai sărace.
Începem să ne învățăm cu regulile democratice care spun că probele sunt strânse de procurori și ofițeri de poliție judiciară, în baza unor dispoziții procesual penale emise de legiuitor, publicate în Monitorul Oficial (deci, nesecrete) și, implicit cunoscute și de judecători.
Eliberarea mult prea grăbită a unor condamnaţi, care nu s-au îndreptat şi nu se pot reintegra, încurajează fenomenul infracţional și induce ideea că se poate scăpa mai uşor după comiterea de infracţiuni, oricât de grave ar fi ele. APADOR-CH cere abrogarea legii și alte măsuri de remediere a situației.