„România 2017. Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări” realizează o aducere la zi a ediției anterioare și propune o perspectivă multidimensională a evoluției sectorului neguvernamental în România în perioada 2010-2016. Acesta se adresează celor interesați de (re-)cunoașterea importanței acestui sector în societatea românească.
În acest document veți putea găsi informații despre:
- relevanța economică a sectorului neguvernamental la nivel național
- evoluțiile și transformările din sector din ultimii 5 ani
- cadrul legal de funcționare a ONG-urilor
- implicarea civică și voluntariat
- finanțare
- elemente legate de organizare și guvernanța internă
- relația sectorului cu statul (+ alte entități din sfera publică)
- perspective despre domeniul social, civic și tineret
O societate nu poate funcționa bazându-se numai pe politicieni, funcționari sau ongiști. Nevoia implicării cetățeanului de rând în agora a fost demonstrată de-a lungul istoriei, iar protestele recente au pus punctul pe i. În ultimii ani România a demonstrat că forța implicării în viața comunității poate aduce schimbări pozitive, iar acum studiul a analizat cât de bine au învățat românii această lecție. În următoarele rânduri vei afla despre implicarea civică și acțiunea colectivă , în speță despre:
- câtă încredere au românii în organizații;
- cine se implică în organizații și asociații;
- portretul voluntarului român (pentru ONG, biserică sau comunitate);
- grupurile informale, legitimitate la nivel grassroots;
- relația cetățenilor cu autoritățile publice.
Datele recente arată o creștere a nivelului de încredere în organizațiile neguvernamentale din România, cu un trend de apropiere de media Uniunii Europene. În 2005, încrederea la nivel european ajungea la 66%, însă statele din estul Europei s-au plasat mereu peste această limită, depășind cu multe procente media U.E: Cehia – 63%, Polonia – 65%, Estonia – 67%. În România trendul a fost aproximativ constant cu o mediu de 30%, însă a crescut vertiginos din 2011 ajungând acum la 51%.
Sursa: Date electorale românești(1998,2001, 2004, 2006, 2008, 2011), Omnibus FDSC (2010), sondaj post electoral-UBB (2014), Omnibus 2016; 1998-2011 încrederea în ONGuri adună răspunsurile la variantele “multă” și “foarte multă încredere”; 2014 este suma răspunsurilor de la 6 la 10.
Aproape jumătate dintre români sunt sau au fost membri în asociații (46%), iar numărul de activități filantropice și de voluntariat a crescut foarte mult. Conform cu predicții din alte studii, persoanele cu status social ridicat și mai în vârstă sunt membri în asociații. Interesant este efectul regiunii Transilvania, aici sunt mai mulți membri în asociații decât în oricare altă regiune. Rezultatele chestionarului au demonstrat că anumiți indicatori nu au influență asupra implicării cetățenilor în activități de voluntariat: educația, genul, vârsta sau venitul obținut.
Date culese în 2011 la nivelul Uniunii Europene plasau România între ultimele locuri din punct de vedere al implicării cetățenilor în activități de voluntariat. În cercetarea menționată, 14% dintre respondenții români declarau că sunt implicați (regulat sau ocazional) în activități de voluntariat, media Uniunii Europene fiind atunci 24%. Conform aceluiași studiu, în cazul României, cea mai mare parte a respondenților (27%) afirmau că implicarea lor ca voluntari a fost pentru organizații religioase.
Trebuie menționat că în România cadrul legal al voluntariatului a suferit o ajustare importantă în urmă cu 3 ani, prin Legea 78/2014, care prevede recunoașterea activității de voluntariat ca experiență profesională. Condiția care trebuie îndeplinită în acest sens este corespondența dintre domeniul studiilor voluntarilor si specificul activității de voluntariat prestată în cadrul organizațiilor.
Datele arată că, în ultimii ani, implicarea în activități de voluntariat a cetățenilor a crescut (pentru biserică sau comunitate de la 19% în 2010 la 28% în 2016; pentru ONG-uri de la 4% în 2010 la 7% în 2016).
Se pot observa diferențe procentuale notabile în privința genului (bărbații declară în mai mare măsură decât femeile că au făcut voluntariat pentru biserică sau comunitate), a regiunii geografice (Moldova surclasând celelalte zone) și a mediului de rezidență (ruralul depășind mediul urban în privința voluntariatului declarat pentru biserică sau comunitate).
Sursa: Cercetare de tip Omnibus realizată de IMAS la comanda FDSC, 2016
Valorile din tabel reprezintă procentele cumulate de respondenți care declară că s-au implicat în activități de voluntariat o singură dată sau de mai multe ori.
Voluntariatul pentru ONG-uri este raportat cu precădere de către persoanele sub 30 de ani, cu studii superioare. Din punct de vedere rezidențial, zona București surclasează celelalte regiuni, iar mediul urban acomodează mai mulți respondenți cu activități de voluntariat pentru ONG-uri.
Grupurile civice au început să câştige teren în România în ultimii ani. Prezenţa în creşterea a acestora se datorează, pe de o parte, activităţilor de susţinere şi mobilizare derulate de unele organizaţii neguvernamentale care facilitează formarea grupurilor informale (fundații comunitare, Centrul de Resurse pentru participare publică ș.a.). Pe de altă parte, acest trend se datorează unui spirit civic crescut în rândul cetăţenilor, activat adesea de măsuri ale autorităților publice percepute ca abuzive sau din cauza lipsei implicării acestora în problemele comunității.
În timp ce organizațiile neguvernamentale posedă un grad ridicat de instituționalizare, grupurile informale au un grad mai mare de libertate și beneficiază de legitimitatea comunității pe care o reprezintă. Frecvent acestea se formează ca urmare a unei inițiative pornite de la nivelul cetățeanului de rând în vederea rezolvării unei probleme punctuale a comunității (construcții fără avize, amenajarea terenurilor virane, gropi de gunoi improvizate sau probleme de mediu. Participarea în astfel de grupuri şi succesul lor în a rezova anumite probleme sunt însă influenţate de diverşi factori, precum resurse – timp, informaţie - sau mobilizare, şi sunt mediate de cultura politică a societăţii şi de percepţiile cetăţenilor asupra eficacităţii lor politice.
Populaţia este, în general, sceptică faţă de activităţile grupurilor informale. Acest fapt este motivat de neîncrederea generală, de comoditatea cetățenilor și de lipsa de credibilitate a oricărei inițiative asociată cu elementul politic. Reticența mai poate fi explicată și de nivelul de capital social scăzut cât și de cultura politică parohială, caracterizată de lipsa participării şi ineficacitate politică.
Implicarea însă este mai ridicată când e vorba de rezolvarea unor probleme punctuale, şi care îi afectează direct pe cetăţeni, precum cele întâmpinate de asociaţiile de proprietari, cele ale părinţilor în contextul şcolii, sau ale comunităţii de rezidenţă. De asemenea, gradul de implicare creşte în prezenţa unui lider mobilizator. Folosirea canalelor de comunicare online este foarte importantă în mobilizarea participanţilor, atât facebook sau twitter, cât şi grupuri de whatsapp.
În ceea ce privește relația cu autoritățile, este important de consemnat faptul că administrația publică în multe cazuri percepe reprezentanții grupurilor informale drept adversari. Experienţele sunt totuşi mixte, unele autorităţi iniţiind chiar ele dialogul cu grupurile informale, sau răspunzând pozitiv la activităţi ale grupurilor informale. Aceste aspecte variază de la regiune la regiune, și de la mandat la mandat.
Raportul a fost realizat de către FDSC în perioada martie 2016 – aprilie 2017, parte a activităților complementare implementate în cadrul programului Fondul ONG în România, finanțat prin Mecanismul Financiar SEE 2009-2014.