#ONGprezent! vorbește despre provocările cu care ONG-urile din România se confruntă în această perioadă. Despre soluțiile și inițiativele pe care le-au pornit pentru a trece cu bine de ea, atât pentru angajații și voluntarii lor, cât mai ales pentru benefiarii pentru care lucrează.
Facem o serie de interviuri cu organizații mari și mici, din toate domeniile de activitate, de la oraș sau din mediul rural, de peste tot din țară. Vrem să ne ținem la curent și să ne inspirăm unii pe alții, să ne sprijinim și să ne unim forțele, dacă e nevoie. Să fim prezenți, atenți, să avem grijă și să contribuim cu cât putem la eforturile pe care le fac autoritățile publice, mediul privat, mediul academic și mass media în aceste zile.
Corina Atanasiu
Președinte Asociația Părinților din Școala Nr. 179 București
Cum s-a schimbat activitatea organizației în contextul pandemiei noului coronavirus? Care sunt provocările cu care vă confruntați sau cu care estimați că vă veți confrunta?
Școlile sunt închise iar în această perioadă toate activitățile Asociației Părinților din Școala 179 București, care implicau copii și părinți, s-au suspendat. Provocarea cea mai mare a fost însă, să ne regăsim și să ne regândim online.
Una dintre activitățile noastre permanente este presiunea pe care am pus-o constant pe autoritățile publice locale, adică Primăria Sectorului 1, să pună în practică Hotărârile Consiliului Local al Sectorului 1 în ceea ce privește extinderea școlii, dat fiind faptul că cei peste 1300 de elevi ai școlii învață în 3 schimburi de 3 ani. Acest lucru a fost cel mai ușor de transpus în online mai ales pentru că părinții sunt mult mai activi în mediile de socializare. Și am avut impact! Acum 2 săptămâni au început lucrările de montare a eurocontainerelor în care vor fi organizate 8 săli de clasă și anexe.
La începerea cursurilor, după ridicarea restricțiilor, copiii noștri vor putea învăța ceva mai decent și mai aerisit.
Activitățile extra-curriculare pe care le organiza asociația însă au avut ceva mai mult de suferit. Sporturile de echipă sunt întrerupte dar clubul de teatru a început să se adapteze online. La fel și limbile străine. Clubul de robotică este iarăși extrem de afectat: clubul nu poate asigura kit-uri de lego-robotică pentru toți membrii clubului, online se pot face doar lecții demonstrative.
O atenție deosebită am acordat-o nevoilor familiilor în ceea ce privește asigurarea de echipamente pentru toți copiii școlii, iar aici am sprijinit părinții să solicite autorităților tablete. Și utilizarea sistemelor a fost o încercare, dar copiii care sunt mult mai "digitali", s-au ajutat între ei ca să se conecteze la Google Classroom deja existent și testat în școala noastră, grație unei investiții de 15.000 de euro din partea părinților făcută acum un an și jumătate (33 de notebookuri, stativ de încărcare, software și licențe, personalizarea sistemului și înrolarea întregii comunități școlare, formarea cadrelor didactice).
Asociația noastră este membru activ al Federației Părinților și Aparținătorilor Legali din România - FEPAL, în cadrul căreia contribuie la redactarea de propuneri privind îmbunătățirea mediului școlar. În acest context, alături de alte asociații de părinți din țară, ne reinventăm. Ne punem în comun resursele pentru a oferi consiliere părinților în aceste vremuri speciale. Săptămânal, organizăm ateliere online pentru părinți.
Care e impactul tuturor acestor provocări și situații la adresa beneficiarilor voștri?
Părinții au nevoie de răspunsuri și de soluții în care să aibă încredere. Au nevoie să fie capabili să își sprijine copiii acasă în contextul școlii online. De aceea, am încurajat pe grupurile de discuții ale asociației schimburile de idei și resurse de învățare online, lecții gratuite, orice program care poate ajuta mai ales pe elevii de clasa a 8a, cei mai afectați de întreruperea cursurilor față-în-față.
Ați demarat inițiative noi în acest context, ne poți spune în ce constau și dacă au rezultatele scontate?
Esențială ni se pare comunicarea permanentă cu părinții școlii și oferirea de răspunsuri cât mai complete care să îi sprijine să se adapteze în familie la izolarea socială. Nu este o inițiativă nouă, dar grupurile asociației active în media socială au devenit adevărate platforme de schimb de informații utile, resurse de învățare on-line, activități de petrecere a timpului în familie.
Cum consideri că ne putem sprijini reciproc, ca ONG-uri, în următoarea perioadă?
Este o perioadă dificilă pentru noi toți dar este și o perioadă de mare fertilitate legislativă. De aceea, ONG-urile trebuie să acționeze unit în presarea autorităților publice și a legiuitorilor în adoptarea de acte normative care să urgenteze reformele în educație. Dacă acestea nu se petrec acum, în condiții de maximă presiune, după relaxarea situației nu o să se mai petreacă.
Ce mesaj ai avea de transmis publicului Știri.ong?
Suntem peste 3 milioane de părinți în România și mulți dintre cititorii dumneavoastră sunt printre aceștia. Dacă vrem educație eficientă și de calitate, noi, părinții trebuie să fim uniți. Dacă faceți deja parte dintr-o asociație de părinți sau dintr-o asociație cu activități relevante pentru educație, vă așteptăm alături de asociația noastră și de partenerii noștri să aderați la FEPAL - Federația Părinților și Aparținătorilor Legali din România (fepal.ro, facebook.com/ap179).
Scopul Asociației Părinților din Școala Nr. 179 București este sprijinirea unității de învățământ, Școala Nr. 179, din București, în activitatea de educare, instruire formare, îndrumare și supraveghere a elevilor acestei școli, și implicarea în activitățile de îmbunătățire, modernizare și întreținerea bazei materiale a școlii, implicarea în activități extrascolare.