#ONGprezent! vorbește despre provocările cu care ONG-urile din România se confruntă în această perioadă. Despre soluțiile și inițiativele pe care le-au pornit pentru a trece cu bine de ea, atât pentru angajații și voluntarii lor, cât mai ales pentru benefiarii pentru care lucrează.
Facem o serie de interviuri cu organizații mari și mici, din toate domeniile de activitate, de la oraș sau din mediul rural, de peste tot din țară. Vrem să ne ținem la curent și să ne inspirăm unii pe alții, să ne sprijinim și să ne unim forțele, dacă e nevoie. Să fim prezenți, atenți, să avem grijă și să contribuim cu cât putem la eforturile pe care le fac autoritățile publice, mediul privat, mediul academic și mass media în aceste zile.
Luminița Dincă
Manager Fundația Adina Stiftelsen
Cum este tranziția către „noul normal" generat de pandemia COVID-19? Ce schimbări au intervenit în organizație sau în relațiile ei cu alte organizații sau parteneri?
În contextul pandemiei a trebuit să suspendăm toate activitățile desfășurate în mod uzual în grădinițe, școli și comunități. Primele luni am păstrat, însă, contactul cu beneficiarii prin telefon și prin intermediul rețelelor de socializare. În acest timp am distribuit informații oficiale, am încercat să îi facem conștienți de seriozitatea situației și, imediat ce a fost posibil, asistenții noștri sociali au început să viziteze toate familiile beneficiare.
În mod paradoxal, pentru organizația noastră pandemia poate avea efecte benefice pe termen lung. Suntem în proces de reinventare încă din 2018 și cumva ne-a prins bine această perioadă de muncă la birou. Am acordat mai mult timp pregătirii materialelor de promovare, dezvoltării compețentelor echipei și a modului de lucru a Consiliului Director privind sursele de finanțare.
Printr-un efort extraordinar al echipei și a voluntarilor, în plină criză, am amenajat birourile și sălile de activități din „Adina Home" în Șimnicu de Sus, Dolj. Adina Home, fără a se limita la destinația de centru educațional și sediu administrativ, se dorește a fi un spațiu de cooperare pentru comunitate și pentru organizațiile ce activează în domeniul educației, culturii, dezvoltării sociale și civice. Venim astfel și mai aproape de cei care au nevoie de noi și invităm toți actorii locali să ni se alăture într-un parteneriat ce are ca scop dezvoltarea comunității rurale. În același spirit, am petrecut timp gândindu-ne cum să ajungem la beneficiari în viitor și prin alte metode în afara celor consacrate de tip „aproape, față în față".
Care sunt provocările cele mai mari pe care le aveți acum și cum le abordați?
Din 2007 dezvoltăm și implementăm în mediul rural programe educaționale și comunitare pentru copii și tineri ce provin din familii vulnerabile. Experiența dobandită în acești ani ne-a învățat multe despre relativitatea conceptului de sărăcie. Nu de puține ori am fost surprinși când în familii aflate sub pragul de bunăstare considerat decent de mulți dintre noi am întâlnit copii fericiți având cel mai curat și senin zâmbet. Oare conceptul de normalitate este la fel de relativ? Noi credem că da.
S-au scris mii de rânduri și au fost interminabile discuții despre educația online, chiar despre obligativitatea participării la cursurile online. Câți însă s-au gândit că normalul copiilor din mediul rural este altul decât normalul copiilor din mediul urban?
În 2020 ni se pare „normal" să avem acces la tehnologia modernă, la educație online, dar uitam că acest „normal" nu este același pentru toți.
Chiar dacă toți elevii din Romania ar primi tablete/laptopuri, nu toți le-ar putea utiliza fie din neștiință, fie din lipsa internetului (în unele situații chiar și telefonul mobil are semnal doar în anume locuri din casă sau undeva prin grădină).
De aici și cea mai mare provocare a noastră: Educatia online între voință și neputință.
Ca să îi ajutăm pe copiii noștri să aibă acces la tehnologie și la educație online în condiții de siguranță am amenajat și dotat corespunzător cele trei săli de clasă din școlile partenere, săli în care de obicei desfășurăm activitățile afterschool. De asemenea, luăm în considerare potențiale parteneriate cu companii de telecomunicații pentru a înlesni accesul și la varianta de educație online.
Ce activități sau inițiative pregătiți pentru perioada următoare?
Până la acest moment am informat școlile partenere despre modul în care dorim să colaboram începând din noul an scolar, noutatea constând în responsabilizarea acestora în organizarea și desfășurarea activităților de tip afterschool pentru elevii claselor primare.
Pregătim programe alternative pentru dezvoltarea competențelor digitale, facilitând astfel participarea la cursuri online a copiilor ce provin din familii vulnerabile dar și a cadrelor didactice unde este necesar.
Vom continua să distribuim informații oficiale privind evoluția situației actuale și vom încerca să minimizăm factorii de stres ce vin din lipsa încrederii că autoritațile știu ce fac sau că cei care iau decizii cunosc realitatea dincolo de fereastra biroului în care stau.
Cum consideri că ne putem sprijini reciproc, în următoarea perioadă, noi între noi, ca ONG-uri, sau noi cu alți actori din comunitate - mediul privat, sectorul public etc.?
Mobilizarea și solidaritatea dovedită în ultimele luni au demonstrat până și scepticilor că organizațiile neguvernamentale fac lucruri extraordinare, că de foarte multe ori fac ceea ce statul roman nu reușește să facă.
Știm că avem cu toții proiecte amânate, activități la care a trebuit să renunțăm, o noua ierarhie a priorităților, provocări în finanțarea activitaților curente, dar trebuie să valorizăm ce am câștigat în această perioadă: credibilitate, încredere și susținere.
Pentru un impact pozitiv în comunitățile în care suntem prezenți, trebuie să colaborăm, să ne coordonăm proiectele, împreună sa țintim rezultate pe termen lung, să fim transparenți și, foarte important, să implicăm activ comunitatea. Doar o schimbare în mentalitate, în relațiile interumane, interorganizaționale poate face ca normalul nostru să fie normalul tuturor. Mizăm și pe parteneriate mai puternice cu sectorul privat (ex. sectorul telecomunicații) dar și pe sprijinul entităților ce gestionează fonduri publice europene sau de orice proveniență în sensul flexibilizării accesului la/modului de a utiliza aceste resurse.
Ce mesaj ai avea de transmis publicului Știri.ong?
Educația și cooperarea civică sunt activități cu transmitere comunitară!
Fundația Adina Stiftelsen desfășoara doar programe educaționale ce au ca scop facilitarea accesului la educație, îmbunătățirea abilităților și dezvoltarea personalității copiilor și tinerilor proveniți din familii defavorizate din zonele rurale în județul Dolj.