Împreună cu câteva zeci de colegi din societatea civilă, am participat astăzi la întâlnirea organizată de Guvern cu reprezentanții instituțiilor cheie implicați în gestionarea situației generate de războiul din Ucraina.
Conform declarațiilor publice, starea de urgență actuală se va transforma în stare de alertă. Legislația oferă organizaţiilor neguvernamentale un rol de cooperare cu autorităţile pe perioada stării de alertă. Despre aceasta și alte prevederi, în articolul următor.
Începând de luni, 16 martie, în România urmează să se instituie starea de urgență în contextul apariţiei şi răspândirii virusului COVID-19. În aceste condiții, exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale poate fi restrâns, iar activitatea de zi cu zi poate suferi modificări. Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile vine în întâmpinarea acestei situații cu un articol care explică ce înseamnă starea de urgență și analizează câteva implicații pe care le-ar putea avea asupra ONG-urilor.
„Sună alarma. Nu vreau să mă trezesc, dau de multe ori snooze. Mă gândesc că iar trebuie să mă duc la muncă și că e o nouă zi. Mă trezesc în ultimul moment înainte să plec, așa că mă enervez iar că întârzii la birou. Iar trebuie să le fac eu pe toate? Cum rezolv eu oare toate treburile?"
Codul Deontologic Unificat menționează că „pentru a evita conflictele de interese, se recomandă ca jurnalistul să nu fie membru al vreunui partid politic”.
Membrii biroului electoral de secţie vor afla opţiunile politice şi modul în care a votat fiecare alegător, în funcţie de câte buletine de vot vor cere: doar unul pentru europarlamentare sau plus încă două, și pentru referendum
Mai multe ONGuri şi operatori culturali solicită ministrului Culturii și Identității Naționale discutarea situației AFCN şi a finanţării sale, respectiv blocajul financiar ce afectează sute de ONG-uri și instituții publice care operează în domeniul culturii.
APADOR-CH a propus, încă din 2014, o restructurare și o depolitizare a CCR astfel încât să se evite polemicile din jurul numirii fiecărui judecător la Curte.
Mai multe organizații neguvernamentale solicită Autorităţii Electorale Permanente şi Guvernului României să nu adopte OUGul emis de AEP prin care se stabilește calcularea procentului de prezenţă necesar pentru validarea referendumului.
EFOR arată cum plătim una din cele mai mari subvenţii din UE partidelor politice – 37 milioane EUR în 2018 – și care ar trebui să fie regulile pentru asigurarea transparenței cheltuirii acesteia.
Reprezentanți ai Asociației “Forumul Judecătorilor din România”, Asociației ”Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor” și Asociației ”Inițiativa pentru Justiție” se vor întâlni la Bruxelles cu oficiali de prim rang pentru a discuta tema justiţiei din România.
Centrul de Resurse Juridice este împotriva organizării unui referendum consultativ odată cu alegerile europarlamentare. În ceea ce privește întrebarea care va fi pusă – cum nimeni nu pare să o știe – vom face precizările de fond necesare la momentul cuvenit.