Burnout, cum îl recunoaștem și ce facem

Articol realizat de Andrei Alexandrescu, în seria ONG Sănătos

Andrei este consultant de management și transformare, cu studii universitare în finanțe-bănci și psihologie și se ocupă cu precădere de dezvoltarea oamenilor și pregătirea lor pentru schimbare. S-a implicat ca voluntar în mediul ONG de la vârsta de 12 ani, activitatea sa fiind concentrată pe protejarea drepturilor copilului și pe sprijinirea acestora. Este format în coaching sistemic într-o școală internațională de top, psihologie aplicată și analiză comportamentală. A ținut peste 150 de ore de sesiuni 1:1 cu specialiști din diverse domenii de activitate pentru creșterea performanței și asigurarea rezultatelor așteptate.

„Sună alarma. Nu vreau să mă trezesc, dau de multe ori snooze. Mă gândesc că iar trebuie să mă duc la muncă și că e o nouă zi. Deja mă apucă nervii, îmi zvâcnesc tâmplele și mă gândesc ce trebuie să fac să ajung mai repede înapoi seara acasă. Mă trezesc în ultimul moment înainte să plec, așa că mă enervez iar că întârzii la birou. Iar trebuie să le fac eu pe toate? Cum rezolv eu oare toate treburile? Beau o cafea repede pe fugă. Nu are niciun efect. Ajung la birou. Mai beau trei. Fără efect. Sunt absolut secat de energie și nu am chef de nimic. Mă pun la laptop și mă uit pe email. Iar trebuie să fac asta? Iar nu merge nimic aici? Pe deasupra trebuie să termin și un proiect care pentru mine nu are niciun sens. Îl fac din inerție. Amân, mă uit pe geam, visez cu ochii deschiși. Oare eu trebuie să fiu aici? Oare am ales bine? Sper să iau banii la timp și să mă duc acasă. E clar. Mâine va fi la fel”.

Așa arată, plastic, gândurile și ziua unei persoane afectate sau care tinde spre burnout.

Burnout-ul este un mix de epuizare, atitudine cinică și ineficiență, toate în relație cu munca individului. În literatura de specialitate s-a transpus burnout-ul și în alte domenii ale vieții, însă aici ne referim la muncă.

Burnout-ul atacă persoana care are prea multe sarcini (sau are unele care nu îi utilizează abilitățile), care nu are autonomie și care percepe inechitate, lipsa conexiunii sociale și a interconectării valorilor personale cu cele organizaționale.

Au fost identificate mai multe cauze ale apariției acestui sindrom, printre care:

• Volum mare de muncă sau activități care nu se potrivesc cu angajatul
• Angajatul nu are control asupra muncii sale și este lipsit de autonomie
• Recompensele nu sunt aliniate cu activitatea sau lipsesc cu desăvârșire – bani, recunoaștere și satisfacția muncii (tot o recompensă)
• Relații defectuoase la locul de muncă: comunicare deficitară, conflicte, lipsa sentimentului de comunitate, secretomanie
• Lipsa de echitate: furt, favoritism, lipsă de respect, lipsa transparenței privind promovarea
• Valori disonante: lipsa eticii la locul de muncă, conflict între valorile personale și cele organizaționale și mai important – „compania zice una și face alta”
• Lipsa de structură: ambiguitate privind modul de rezolvare a sarcinilor, responsabilitatea, rețeaua de comunicare etc.

Burnout-ul este o problemă a organizației

Cultura organizațională și structura creează sisteme de muncă care generează mai mult burnout față de trăsăturile de personalitate alte atribute individuale sau de mediu.

Pentru că știm acest lucru, din studii și observații directe, nu trebuie să instituim un joc al vinei, ci să găsim soluții împreună.

Am tot auzit că volumul mare de muncă duce la burnout, însă știm că este doar una dintre variabile. Sunt persoane care deși au mult de muncă, reușesc totuși să fie energizate de acest lucru, ducând la capăt sarcinile. Motivul este că au un scop bine definit care le aduce multă satisfacție. Din acest punct de vedere strategiile organizațiilor de a combate burnout-ul angajând mai mulți oameni nu funcționează de cele mai multe ori, motivul fiind general – sistemul de lucru este disfuncțional, nu volumul de sarcini.

Nu doar volumul mare de muncă este cauză a burnout-ului ci și sub-utilizarea capacităților individuale/abilităților, mai artistic spus – „sarcini nepotrivite pentru omul din fața ta”. Oamenii devin cu ușurință plictisiți, frustrați și nu prea mai găsesc un motiv anume de a se trezi de dimineață. Se distanțează de muncă, abandonează, se devalorizează („dacă nu au ieșit așa cum am vrut, nu sunt bun”), apar emoții negative și idei catastrofale, chiar sindromul impostorului („sunt o fraudă și o să se prindă toți”).  

Burnout mai înseamnă muncă multă, puține resurse/puțină recunoaștere. Resursele pot fi și „umane”, adică oameni care știu să se poarte cu alți oameni. Este dificil să realizăm multe taskuri într-un mediu în care nu avem ustensilele necesare pentru a le realiza conform așteptărilor. Durează mult și e frustrant să tundem gardul viu cu forfecuța. De asemenea, e și mai frustrant să nu primim recunoașterea muncii din partea șefilor, dar și a colegilor. Degeaba credem că luăm Oscarul dacă nu ni-l dă niciodată nimeni.

Latura socială a organizației este un punct deosebit de important – suntem oameni, deci comunicăm și ne legăm unii de alții. Organizațiile toxice, în care se tolerează sau promovează certurile, comunicarea agresivă/pasiv-agresivă sau lipsa acesteia, lipsa de respect, furtul sau favoritismele pregătesc un teren excelent pentru burnout.

Valorile organizației și susținerea acestora este importantă pentru a nu provoca apariția unui burnout. Atunci când o companie prezintă un set de valori cu care viitorul angajat este în acord, acesta își creează niște așteptări privind munca în organizație. Când, în practică, valorile sunt doar tuș pe hârtie, apare instantaneu sentimentul de „M-au mințit, totul e de fațadă”. Munca prelungită într-un astfel de sistem nu poate sub nicio formă conduce la înaltă performanță și etică.

Am lăsat banii la urmă. De ce? Pentru că cercetările arată din ce în ce mai mult că rolul banilor este în scădere, mă refer strict în legătură cu satisfacția la locul de muncă. Căutăm mai mult ca în zecile de ore pe săptămână petrecute la muncă, să ne simțim, în mod subiectiv, bine și să dăm de un mediu care permite asta. Desigur, cu cât mai mulți bani cu atât mai bine, însă nu e motivul principal pentru care iubim ceea ce facem.

Opusul Burnout-ului este Implicarea

Așa se observă cel mai repede – oamenii nu se implică, sunt detașați față de muncă, cinici, negativiști și pur și simplu...nu le pasă. Desigur, trebuie priviți în tabloul general, pentru că nu toți nepăsătorii suferă de burnout.

Un om implicat, pe scurt, își face treaba singur și îi place modul în care o face. E energic și transmite mai departe această energie. Foarte important de observat este că de multe ori cu toții pornim așa într-un job nou, după care ne dezumflăm ca un colac cu rățuște – parcă ne pică tavanul în cap când ne lovim de realitatea care scutură iluzia.  

Acțiunile care duc la lipsa de implicare și burnout sunt: controlul managerial/micro-managementul (includ lipsa delegării), lipsa comunicării (includ aici și secretomania organizațională) și lipsa structurii.

Controlul realizat de șefi generează un proces deosebit de interesant. Șeful verifică și se implică în majoritatea sarcinilor (NU deleagă) din teama că totul va merge prost fără intervenția sa. Noi ne detașăm, „că oricum nu e bine ce facem, sau chiar dacă e bine mai e cineva care verifică, deci responsabilitatea nu-i la mine” și ajungem să devenim frustrați și să ne simțim inutili. Comunicarea strategică în acest caz nu există, iar șeful devine și el frustrat, stresat și obosit – „fără el nu se poate și trebuie să facă tot”. E o mică horă care se rotește continuu, un pattern, care poate conduce la dublu burnout. Vă sună cunoscut?

Factori ce țin de persoană 

Un Univers fără burnout, cu siguranță, are forțe care unesc într-o manieră optimă atributele psiho-individuale cu cele organizaționale. Oricum ar fi, „munca NU îmbolnăvește pe om”.

Percepția este regina acestui subpunct. Problemele burnout-ului rezidă din percepția persoanei asupra muncii sale. Dacă încurc proasta mea dispoziție la muncă cu un burnout și chiar cred asta, cu siguranță mă voi comporta în același sens, iar percepția va deveni realitate. Același mecanism ia naștere și când vedem totul ostil, greu, epuizant – vom căuta să ne comportăm ca și cum acestea sunt realitatea.

Pe lângă percepție mai avem vastul și filosoficul Univers al descoperirii personale. Dacă ne alegem o profesie, un job sau facem o afacere „din inerție”, să zicem în domeniul producției de capete de șireturi, iar noi iubim muzica sau încă nu neam conectat cu ce anume iubim, nu ne vom simți împliniți nici dacă organizația ne oferă întreg pachetul de acțiuni și o vilă în Bahamas. Vom căuta în continuare.

Lipsa flexibilității în gândire, percepția distorsionată privind echitatea la locul de muncă, grijile excesive, gândurile pesimiste și iraționale despre viață și perfecționismul sunt factori individuali și foarte importanți care promovează apariția unui burnout.     

Cum abordăm un Burnout

Notă: Trebuie privit ca un cerc care se învârte continuu, de exemplu - o horă. Pentru a nu mai dansa horă, trebuie să facem ceva diferit, însă constructiv.

În plan personal

• Du-te către cineva și discută despre ce simți. Conexiunea cu alții calmează sistemul nervos, nu e doar o poveste. Specialist, prieten sau coleg – important este să fie buni ascultători și să poată ține sfaturile din zona „deșteaptă” a personalității lor pentru mai târziu. Găsește oameni din partea cărora simți susținere, empatie și deschidere. Dacă nu-i ai, trebuie, chiar trebuie să îi cauți – mergi de exemplu și dezvoltă-ți un hobby într-o „școală”, acolo vei găsi persoane pe aceeași lungime de undă cel puțin din prisma preferințelor. Evită cu orice preț pe cei cinici sau negativiști, pentru că veți juca în aceeași horă
• Creează o fundație solidă a vieții zilnice. Inserează niște sport în programul zilnic (nu trebuie mult de la început, începe cu 20 minute de plimbare), mănâncă sănătos și igienizează-ți somnul. Începe cu niște exerciții de relaxare (ex. Autogenic Training – Total Relaxation pe Youtube)
• Setează limite clare la locul de muncă prin comunicare deschisă. Nu uita să transmiți interlocutorului ceea ce simți, pentru că vrei să fii înțeles ca atare, și cu ca un „reproșator” (nu știu dacă există cuvântul ăsta)
• Dacă ești manager sau conduci o organizație deleagă atribuțiile unui responsabil și setează o structură clară prin explicarea așteptărilor pe care le ai, oferă o măsură a succesului (ex. „Un raport bun are graficele X și Y, 3 pagini și explică într-un paragraf esența”) și un deadline clar. Pune frână tendințelor de a controla și permite-i omului să aibă autonomie și să-și creeze propriul proces de muncă
• Creează-ți propriul job. Fii atent, chiar notează, ce îți place la muncă și concentrează-te mai mult pe acel tip de activități, fără a-ți periclita munca, desigur. Vorbește cu șefii despre ce îți dorești și cere mai multe activități din cele plăcute. Poate poți schimba cu un coleg anumite sarcini, în beneficiul comun
• Gândește-te la un alt job mai ales dacă te-ai convins că mediul e toxic. Atenție aici, pentru că renunțarea nu este cea mai bună armă. E posibil ca starea să se perpetueze și la alte locuri de muncă – trebuie investigate și lucrate cât mai multe variabile ale insatisfacției

Organizațional

• Ținta numărul unu este creșterea implicării angajaților chiar dacă volumul de muncă rămâne la fel – să nu uităm că burnout-ul mai are două efecte: cinism și ineficiență. Adevărul este că angajații știu cel mai bine cum să-și facă munca și ce impedimente întâlnesc, deoarece, ca să vezi, chiar ei fac munca, și nu managerii lor. Concret, permite-le angajaților să își controleze propria muncă și să lucreze autonom. Verifică doar dacă sarcinile nu sunt duse la bun sfârșit, oferă feedback și structură, deleagă atribuții și permite-le să înlăture impedimentele prin îmbunătățirea proceselor de muncă. Unele îmbunătățiri nu costă nimic! Permite-le, deci, să își construiască propriul univers de lucru și social în cadrul organizațional, adică propriul job. Nu uitați că percepția individuală joacă un rol major, așa că aceeași sarcină va fi percepută diferit de fiecare.
• Una dintre intervențiile care au avut efect este CREW (Civitily, Respect and Engagement in the Workplace) – adică politețe, respect și participare la locul de muncă. Se urmărește restructurarea climatului social-organizațional prin comunicare în condiții de...politețe. Comunicarea este unealta de lux a speciei umane care se tocește din ce în ce mai mult – nu mai știm să comunicăm și mai multe decât atât, nu ne antrenăm constant pentru a comunica mai bine. Un lucru atât de simplu generează efecte intens pozitive în combaterea burnout-ului.