Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) condamnă vehement și cere Jandarmeriei Române și Ministerului de Interne să ancheteze cu celeritate și să sancționeze abuzurile jandarmilor care, în seara de 10 august, au atacat jurnaliști în timp ce aceștia își exercitau meseria. Cerem forțelor de ordine să acționeze cu bună-credință și cu respect față de libertatea de exprimare și profesia de jurnalist, al cărui rol este să informeze publicul.

 

CJI a documentat cazuri în care jandarmi au agresat fizic și verbal jurnaliști aflați în exercițiul funcțiunii. Prezentăm aici câteva exemple, ele neacoperind toate cazurile de utilizare a forței asupra acestora.

 

Robert Mihăilescu, jurnalist Hotnews.ro
Transmiteam LIVE intervenția jandarmilor. Bărbatul în alb m-a prins de mână și mi-a smuls telefonul. I-am strigat că sunt ziarist și am ridicat mâinile deasupra capului, cu legitimația care se afla la gât ridicată în aer. Bărbatul m-a tras în mijlocul jandarmilor cărora le-a spus: ‘Luați-l și pe ăsta’. Unul dintre jandarmi m-a lovit cu pumnul și m-a împins în spatele cordonului în timp ce un alt jandarm mi-a mai dat un picior în spate. I-am cerut să îmi dea telefonul înapoi, spunându-le din nou că sunt ziarist. Un jandarm m-a înjurat și m-a lovit cu piciorul. În acest timp, un alt jandarm zdrobea de asfalt telefonul meu”.

 

Ioana Moldovan, fotojurnalist Documentaria.ro

Văzând jandarmii în fugă, am ridicat mâinile sus, aparatul într-o mână și legitimația de presă la vedere în cealaltă. Eram singură în acea zonă. Dintr-un grup mic de jandarmi de lângă mine, unul s-a apropiat și mi-a dat un jet de gaz din butelie direct în ochi de la o distanță de câțiva centimetri. Nu mai vedeam mare lucru. Trecând pe lângă ei le-am zis: 

– Mi-ați dat direct în ochi.
A venit răspunsul unuia dintre ei:
-„Și ce voiai, să te f*t? Proasta dracu’, cine te-a pus să vii să faci poze
?”

 

Cristi Stefănescu, corespondent DW

Am stat câteva zeci de secunde în genunchi, pe asfaltul ud, așteptând să-mi treacă durerile, iar când am deschis ochii am văzut în fața mea mai multe perechi de cizme (..). M-am ridicat și le-am arătat legitimația de jurnalist. Unul dintre ei m-a apucat de un umăr, un altul și-a proptit scutul în celălalt umăr, păreau indeciși dacă să mă împingă înspre în afara pieței sau să mă îndepărteze din calea lor. Un al treilea a ridicat brațul cu pulanul și mi-a fluturat ochelarii de pe nas, strigând „Ia mai lăsați-mă cu presa”. Deveniseră mai curajoși decât colegii lor din colțul cu huligani al pieței. Secvența finală a incidentului a fost un fel de miuță cu mine între vreo trei sau patru scuturi, înainte ca un incident petrecut undeva spre intrarea pe Șoseaua Kiseleff să-i solicite și oblige să mă ignore. ”

 

Silviu Matei, fotojurnalist Agerpres

Și pe noi, cei de la presă, ne-au luat la șuturi, așa fără motiv, doar pentru că ne aflam acolo ca să ne facem meseria. Unul cu care m-am certat pentru că am vrut să fac o faptă bună, adică să ridic un trepied de tv care căzuse pe jos, m-a luat la șuturi și voia să dea cu scutul, dar și cu bastonul în mine, deși îi spuneam ce vreau să fac și îi arătam și legitimația de presă în același timp. Știti ce mi-a spus… Că “mă p**ș pe legitimația ta… Menționez că stăteam în zona rezervată presei, acolo unde erau carele de tv.”

 

Pe lângă aceste situații, au existat și numeroase cazuri de jurnaliști răniți în timp ce își făceau meseria, documentând protestele și intervenția jandarmilor.

 

Repetăm ce am transmis Jandarmeriei române în comunicatul din data de 21 iunie: Însemnele de presă – indiferent de forma în care se prezintă (carnet, card, badge, vestă inscripționată) – sunt singurele care pot atesta calitatea de jurnalist a unei persoane.

 

Expunerea la vedere a însemnelor de presă este una dintre primele reguli ale oricărui jurnalist care participă, în calitate profesională, la evenimente, cu atât mai mult la cele cu potențial conflictual. O atare expunere are tocmai menirea de a semnala participanților faptul că persoana respectivă se află pe teren în exercițiul funcțiunii, pentru a informa publicul. De aceea sunt cu atât mai greu de înțeles și justificat agresiunile jandarmilor împotriva jurnaliștilor, unele dintre ele petrecându-se chiar în zona rezervată presei. Mai mult, chiar și atunci când a existat dialog cu forțele de ordine, iar jurnaliștii și-au făcut cunoscută identitatea profesională, agresiunile au continuat, uneori chiar s-au agravat.

 

În Declarația de la Medellin privind asigurarea siguranței jurnaliștilor și combaterea impunității[1], UNESCO cheamă statele membre “să informeze și să pregătească forțele armate și de poliție pentru a respecta și promova siguranța jurnaliștilor în situații de risc și a se asigura că jurnaliștii pot lucra în deplină siguranță pe teritoriul lor”.

CJI cere, de asemenea, schimbarea din temelii a procedurilor de lucru cu mass-media ale Ministerului de Interne, pentru ca acestea să respecte libera exercitare a meseriei de jurnalist.

 

Condamnăm, de asemenea, agresiunile jandarmilor împotriva cetățenilor care documentau cu mijloace proprii desfășurarea evenimentelor și amintim că rolul Jandarmeriei este, în primul rând, protejarea siguranței cetățenilor, inclusiv a celor care protestează.