Stare de alertă, după starea de urgență. ONG-urile au rol de cooperare cu autoritățile, conform prevederilor legale

Articol realizat de Bianca Oprea, Consilier Juridic în cadrul Fundaţiei pentru Dezvoltarea Societăţii Civile

Stare de urgență, situație de urgență, stare de alertă – care este diferența, ce presupune fiecare dintre ele? Despre starea de urgență, citiți AICI.

În perioada stării de alertă, organizațiile neguvernamentale au un rol de cooperare cu autorităţile, conform prevederilor legale.

În perioada stării de alertă, există posibilitatea creării unei Platforme naţionale pentru reducerea riscurilor la dezastre, având în componenţa sa reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale.

Starea de alertă este strâns legată de apariţia unei situaţii de urgenţă. Potrivit Ordonanţei de urgenţă nr. 21/2004, situaţia de urgenţă este definită ca fiind «un eveniment excepţional, cu caracter nonmilitar, care ameninţă viaţa sau sănătatea persoanei, mediul înconjurător, valorile materiale şi culturale, iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri şi acţiuni urgente, alocarea de resurse specializate şi managementul unitar al forţelor şi mijloacelor implicate». Astfel, starea de alertă reprezintă instrumentul prin intermediul căruia situaţia de urgenţă poate fi depăşită, constând într-o serie de planuri şi măsuri de prevenire, cu scopul avertizării populaţiei, limitării şi înlăturării consecinţelor situaţiei de urgenţă.

Spre deosebire de starea de urgenţă, care implică posibilitatea restrângerii drepturilor şi libertăţilor fundamentale, în cadrul stării de alertă şi a managementului situaţiilor de urgenţă, acestea trebuie respectate. Alte principii care guvernează managementul situaţiilor de urgenţă sunt: previziunea şi prevenirea, prioritatea protecţiei şi salvării vieţii oamenilor, asumarea responsabilităţii gestionării situaţiilor de urgenţă de către autorităţile administraţiei publice, cooperarea la nivel naţional, regional şi internaţional cu organisme şi organizaţii similare, transparenţa activităţilor desfăşurate pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă, astfel încât acestea să nu conducă la agravarea efectelor produse, continuitatea şi gradualitatea activităţilor de gestionare a situaţiilor de urgenţă, operativitatea, conclucrarea activă şi subordonarea ierarhică a componentelor Sistemului Naţional.

Art. 4 al Ordonanţei de urgenţă nr. 21/2004 prevede că pe durata situaţiilor de urgenţă pot fi adoptate o serie de acţiuni şi măsuri pentru: avertizarea populaţiei, instituţiilor şi agenţilor economici din zonele de pericol, declararea stării de alertă în cazul iminenţei ameninţării sau producerii situaţiei de urgenţă, punerea în aplicare a măsurilor de prevenire şi protecţie specifice tipurilor de risc, intervenţia operativă cu forţe şi mijloace special constituite pentru limitarea şi înlăturarea efectelor negative, acordarea de ajutoare de urgenţă, solicitarea sau acordarea de asistenţă internaţională, acordarea de despăgubiri persoanelor juridice şi persoanelor fizice. Din această enumerare putem observa că măsurile întreprinse în cadrul situaţiei de urgenţă au un caracter de prevenţie şi protecţie, spre deosebire de starea de urgenţă, care presupune o serie de acţiuni şi măsuri mult mai restrictive pentru persoanele fizice şi persoanele juridice.

Cu toate acestea, alineatul următor al aceluiaşi articol menţionează că «pe timpul stării de alertă se pot dispune orice măsuri care sunt necesare pentru înlăturarea stării de forţă majoră». Desigur, acest articol trebuie interpretat în lumina principiilor ce guvernează managementul situaţiei de urgenţă, iar măsurile adoptate de către executiv nu pot restrânge drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. Dacă lecturăm forma iniţială a Ordonanţei de urgenţă, vom putea constata că, iniţial, legiuitorul a prevăzut posibilitatea restrângerii dreptului la liberă circulaţie, inviolabilitatea domiciliului, interzicerea muncii forţate, a dreptului de proprietate privată, ori la protecţia socială a muncii, pe timpul stării de alertă, cu respectarea art. 53 din Constituţie. Acest articol a fost, însă, abrogat prin intermediul Legii nr. 15/2005. Având în vedere toate acestea, coroborat cu art. 53 din Constituţie, rezultă că pentru reglementarea unor măsuri ce au ca efect restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului pe perioada stării de alertă, va fi nevoie de adoptarea unei legi în acest sens de către puterea legislativă.

La fel ca în cazul stării de urgenţă, principiul proporţionalităţii trebuie respectat în ceea ce priveşte măsurile întreprinse în cadrul stării de alertă, acestea fiind implementate doar în vederea depăşirii evenimentului excepţional ce ameninţă viaţa şi sănătatea persoanelor. De asemenea, este important de menţionat faptul că art. 4 alin. (1) lit. f prevede posibilitatea instituirii regimului stării de urgenţă, în condiţiile prevăzute de art. 93 din Constituţie. Prin urmare, Ordonanţa de urgenţă nr. 21/2004 asigură cadrul legislativ prin intermediul căruia se poate reveni la starea de urgenţă.  

Hotărârea de declarare a stării de alertă trebuie să cuprindă: baza legală, perioada de aplicare, măsurile dispuse, obligaţiile cetăţenilor şi ale operatorilor economici în ceea ce priveşte participarea la activităţi în folosul comunităţii locale. Cea mai mare lacună legislativă a acestei Ordonanţe de urgenţă este lipsa de predictibilitate şi previzibilitate în ceea ce priveşte durata de timp pe parcursul căreia starea de alertă poate fi menţinută, spre deosebire de starea de urgenţă care putea fi impusă pe o perioadă de 30 de zile, cu posibilitatea de prelungire. Singurele limite temporare ale situaţiei de alertă sunt prevăzute in art. 4 alin. (6) : «În funcţie de evoluţia situaţiei de urgenţă care a determinat declararea stării de alertă, durata sau aria acesteia se poate prelungi ori extinde sau restrânge, după caz». În ceea ce priveşte condiţiile de formă ale acţiunilor şi măsurilor dispuse în cadrul stării de alertă, acestea se stabilesc în regulamente, planuri, programe sau în documente operative aprobate prin decizii, ordine ori dispoziţii.

Prezentul articol nu îşi propune să analizeze condiţiile de procedură prin intermediul cărora poate fi instituită starea de alertă şi nici atribuţiile fiecărui actor implicat în implementarea şi gestionarea situaţiei de urgenţă. Cu toate acestea, este foarte important să observăm că actul normativ oferă organizaţiilor neguvernamentale un rol de cooperare cu autorităţile pe perioada stării de alertă. Astfel, art. 5 din Ordonanţa de urgenţă nr. 21/2004 prevede că «Autorităţile şi organismele din componenţa Sistemului Naţional cooperează, în exercitarea atribuţiilor specifice, atât între ele, cât şi cu alte instituţii şi organisme din afara acestuia, din ţară sau din străinatate, guvernamentale sau neguvernamentale». De asemenea, art. 8² din actul normativ menţionat anterior precizează posibilitatea unei cooperări între Comitetul naţional şi consultarea experţilor, specialiştilor, cadre didactice sau cercetători pentru stabilirea strategiilor şi programelor privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă. Astfel, există posibilitatea creării unei Platforme naţionale pentru reducerea riscurilor la dezastre de către Comitetul naţional şi grupurile de suport tehnico-stiinţific, având în componenţa sa reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale, ai structurilor asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale, ai asociaţiilor profesionale, sindicatelor, unităţilor de învăţământ superior şi institutelor de cercetare şi culturale, ale cultelor şi asociaţiilor religioase constituite conform legii şi ai mass-media. Principalele funcţii de sprijin pe care le pot oferi organizaţiile neguvernamentale pe perioada stării de alertă sunt stabilite prin Hotărâre de Guvern.

Este important de urmărit măsurile concrete pe care executivul le va adopta în cadrul stării de alertă, astfel încât să asigure prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-19, dar fără îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, cu atât mai mult cu cât cadrul legislativ ce reglementează Sistemul Naţional de Managment al Situaţiilor de Urgenţă nu este la fel de clar precum cel care reglementează starea de urgenţă. Organizaţiile neguvernamentale ar trebui să aibă un rol activ în monitorizarea implementării acţiunilor autorităţilor în scopul prevenirii şi combaterii eventualelor abuzuri pe de o parte, iar pe de altă parte să solicite crearea unui cadru de cooperare cu factorii implicaţi în managementul situaţiei de urgenţă, conform prevederilor legale.