Tinerii s-au săturat de acest clișeu care se aude foarte des: ’tinerii sunt viitorul’. Factorii de decizie și politicienii trebuie să fie conștienți că tinerii sunt PREZENTUL. Este vorba despre tineri acum! (...) Sunt peste 1 milion de tineri care vor vota pentru prima dată anul acesta, în 9 iunie, așa că trebuie să depunem toate eforturile ca să îi convingem să meargă la vot”, spune Roxana Pistol, președintele Asociației Be TeeN.

Două știri despre județul Gorj au ieșit în evidență săptămâna trecută. Asociația BeTeeN a mobilizat zeci de tineri pentru crearea muzeului digital TEEN ART MUSEUM, în timp ce Comisia Europeană a aprobat Fonduri UE în valoare de 17 milioane euro pentru extinderea infrastructurii de apă și canalizare, 6.207 de persoane urmând să fie ”conectate pentru prima oară la rețeaua de alimentare cu apă”.

Viitor și trecut, față în față.

Pe de o parte, tineri entuziaști discută despre ateliere de artă grafică și video digitală, creativitate, conținut pentru instrumentele VR.

De cealaltă parte, se vorbește despre posibila ”extindere a sistemelor de alimentare cu apă cu 14 km de noi conducte de apă și cu 79 km de sisteme de distribuție”, și despre ”reabilitarea a 47 km de conducte de apă și a 95 km de rețea de distribuție”.

Conform ultimelor statistici ale INS, peste un sfert din populația rezidentă a României NU era conectată la sistemul public de alimentare cu apă (25,1%) în anul 2022.

Cu două săptămâni înainte de alegerile locale și europarlamentare, stăm de vorbă cu Roxana Pistol, președintele Asociației Be TeeN (foto), despre aceste două lumi paralele și despre importanța prezenței tinerilor la vot în data de 9 iunie.

Când o lume întreagă discută despre Inteligența Artificială și zborurile în spațiu, județul Gorj primește bani europeni pentru apă și canalizare. Cum ați primit această știre?

E o știre tristă, dar pe de altă parte e o știre care ne bucură.

E tristă pentru că vorbim ”despre 6.207 persoane care vor fi conectate pentru prima dată la o rețea de alimentare cu apă” în 2024, când, de exemplu, noi, Asociația Be TeeN din Gorj, implementăm un proiect legat de digitalizare, cu artă și videografică digitală. E incredibil că ne mai gândim la aceste aspecte.

Primul gând care îmi vine în minte este că nu suntem conștienți de nevoile și problemele reale cu care se confruntă cetățenii. Atât în Gorj, cât și la nivel de țară, pentru că știu că nici la nivel de țară lucrurile nu stau bine când vine vorba despre racordarea la rețeaua de alimentare cu apă.

Pe de altă parte, eu mă bucur când văd o asemenea știre despre fondurile europene, pentru că ar trebui să depunem toate eforturile ca să le atragem, atât pentru județul nostru, Gorj, cât și la nivel național. Aici vorbim de Fondul de Tranziție Justă, de PNRR. Sunt știri care ar trebui să bucure pe toată lumea: Am atras fonduri, lucrurile vor funcționa bine, ne dezvoltăm cu bani europeni ș.a.m.d.

Dar, totuși, când vedem pe ce subiect s-au atras fonduri, e puțin dureros....Spun asta atât în calitate de cetățean, cât și în calitate de președinte al Asociației Be TeeN.

Da, e jumătate tristețe, jumătate bucurie.

Bun. Banii vin, dar avem incredere că se vor și face acei km de conducte pentru care ni se dau?  Trebuie depuse eforturi mari, e mult de muncă, iar beneficiarii ar trebui să pună un pic de presiune pe cei responsabili.

Și noi gândim în acest sens: să punem presiune și să contribuim la realizările de genul acesta, cum putem noi, în calitate de cetățeni, adică făcându-ne vocea auzită, spunând clar că promisiunile trebuie respectate și amintindu-le factorilor de decizie că astfel de lucruri trebuie să se realizeze.

Aici vorbim întotdeauna despre încrederea în autoritatea publică de la nivelul județului.

Personal, eu sunt un om foarte optimist și sunt de părere că lucrurile se pot schimba atunci când se dorește și când există voință. Dacă ne uităm mai mult la ”partea plină a paharului”, cred că putem să îi influențăm și pe ceilalți să facă același lucru. Și să învățăm constant și continuu că lucrurile se pot realiza împreună, mai bine.

Dar, într-adevăr, este și de datoria noastră să atragem atenția de fiecare dată când simțim că lucrurile nu se întâmplă exact așa cum spune ”știrea”.

În acest context neobișnuit, vă pun o întrebare simplă: E importantă prezența tinerilor la vot pe 9 iunie?

Este extraordinar de importantă. Mai ales având în vedere că ei chiar își doresc foarte multe, atât pentru prezentul, cât și pentru viitorul lor.

Chiar vreau să subliniez ceva. Asociația noastră sprijină tinerii cu dizabilități, în special locomotorii, cu sindrom Down și tinerii din rural, iar ei chiar s-au săturat de acest clișeu care se aude foarte des ”tinerii sunt viitorul”. Factorii de decizie și politicienii trebuie să fie conștienți că tinerii sunt prezentul. Este vorba despre tineri acum!

Și credem că este extraordinar de important ca tinerii să fie încurajați să participe la vot, să fie corect informați, să fie echipați corespunzător ca să știe unde să își caute informațiile, mai ales acum când vorbim despre atât de multă dezinformare pe astfel de teme. Și e important să fie o prezență mare în rândul tinerilor la vot, pentru că, din câte știu, sunt peste 1 milion de tineri care vor vota pentru prima dată anul acesta, în 9 iunie, așa că trebuie să depunem toate eforturile ca să îi convingem să meargă la vot.

La care alegeri? Locale? Europarlamentare? Unii pot spune că primarul și președintele de CJ contează, dar de ce contează cine ajunge în Parlamentul European?

Este extraordinar de important să meargă la ambele. Pentru că România este un stat european, noi credem foarte tare în principiile și valorile europene, și le promovăm în toată activitatea noastră și în acțiunile desfășurate împreună cu tinerii.

Ce își doresc tinerii de la cei care candidează la locale și europarlamentare? Putem să facem o diferențiere pe categorii.

Tinerii cu dizabilități își doresc foarte mult să nu mai fie supuși zilnic la discriminare și excludere socială prin lipsă de spații și de locuri accesibile pentru ei. Mă refer la tinerii în scaun rulant, pentru că la noi este o problemă, atât la nivel local, cât și la nivel național.

Iar dacă vorbim despre tinerii din mediul rural (dar nu numai), cred că e nevoie de mai multe oportunități pentru ei - oportunități de dezvoltare personală, profesională.

Mă refer și la spații pentru a-și petrece timpul – acele centre de tineret la care noi, organizațiile, visăm să existe, mai ales în mediul rural. Să existe locuri unde tinerii să poată socializa, să poată participa la activități culturale.

Cu atât mai mult, cred eu, tinerii își doresc foarte mult să participe la dezbateri. Dar dezbateri făcute în mod real. Să fie consultați și să existe dialog cu factorii de decizie. Și să aibă posibilitatea să se informeze corect, repet acest lucru pentru că e extraordinar de important.

Din păcate, pe agenda electorală la nivel local nu vedem foarte multe activități de acest gen, așa cum vedem în orașele mai mari. Dar, este extraordinar de important să voteze și la alegerile locale, și la cele europarlamentare, pentru că ele merg mână în mână.

În concluzie, chiar dacă nu au șansele pe care le au alții din UE, tinerii nostri își pot face vocea auzită - prin vot.

Chiar dacă au aceeași vârstă, ca oportunități clar nu pleacă de pe aceeași poziție cu ceilalți. Se lovesc tot timpul de bariere – și de cunoștințe, și de acces la resurse (chiar dacă ele sunt sau ar trebui să ajungă la tineri).

Noi suntem o organizație nu foarte mare, la nivel local. Și nu putem să le facem pe toate, le facem doar în parteneriat cu domeniul public și privat. Dar se mișcă lucrurile, suntem optimiști și știm că se poate.

La noi, la Gorj, în relația cu autoritatea publică locală și județeană am găsit deschidere de fiecare dată când ne-am dus cu propuneri, sugestii sau idei colectate de la tineri. Iar asta este extraordinar de important și pe noi chiar ne-a bucurat, chiar dacă ritmul a fost poate mai lent.

Nu ne-am lovit de uși închise sau de indiferența despre care mai auzim din diverse locuri. Noi, ca organizație, chiar suntem mândri de ce am reușit.

Suntem optimiști și foarte încăpățânați, altfel nu am fi în organizație și nu ne-am ocupa cu schimbarea în bine. Noi credem că SE POATE.

 _______________________________________

Camelia Badea, jurnalist Știri.ong