Material de Laura-Lucia Găvan
Muzeul Abandonului este cu siguranță un proiect atipic pentru mediul social și pentru scena artistică românească și pentru că prezintă o parte importantă din istoria recentă din România. Demers de cercetare foarte solid, expoziție online și online, muzeu-forum participativ, campanie publică de colectare a obiectelor mărturii, campanie online de comunicare – iată doar câteva din ingredientele care asigură succesul diseminării unui mesaj important asumat de Asociația Q-Arts: a spune povestea a sute de mii de copii abandonați în orfelinate, maternități sau spitale, în perioada comunismului.
Decretul de stat din anul 1966, care interzicea avortul, a rescris destinul unei bune părți din societate. Trauma abandonului, subiect al unui muzeu necesar, stă la baza acestei initiative menite să fie vocea copiilor uitați ai istoriei, victime ale politicilor sociale instaurate de regimul comunist. Nu trebuie uitat că interzicerea avortului prin decret de stat a avut repercusiuni asupra întregii societăți: familii, mame, copii.
Se estimează că între 1966 și 1989, aproximativ 12.000 de femei au murit ca urmare a întreruperilor de sarcină în acea perioadă. De la aceste realități a pornit proiectul, pentru a spune poveștile copiilor abandonați în maternități și spitale, care apoi au fost transferați în instituții care ar fi trebuit să le asigure protecția și care s-au dovedit a fi locuri ale terorii.
Obiecte recuperate din Căminul Spital pentru minori deficienți irecuperabili de la Sighet, dintr-un loc al abuzurilor și al suferinței trăite timp de 30 de ani, de peste 700 de copii, au fost expuse și prezentate publicului atât în mediul online, cât și de-a lungul unei expoziții în Cartierul Creativ în București vara trecută.
Muzeul a apărut în contextul în care în cei 30 de ani care s-au scurs de la schimbarea regimului politic, nu a existat nicio acțiune oficială din partea Statului Român care să recunoască public trauma supraviețuitorilor sistemului de protecție a copilul. Viziunea echipei proiectului e clară, după cum o declarau și în Iqads -
“Și pentru ca o traumă colectivă să înceapă lungul drum către vindecare, trebuie în primul rând să fie acceptată social. Iar pentru asta e nevoie de public. De noi toți. Ne dorim ca Muzeul Abandonului să fie acest forum atât de necesar în care să aibă loc întâlnirea dintre publicul larg și comunitate invizibilă a copiilor abandonați din România.”
Să ne întrebăm, oare, cât de necesar este un astfel de demers? E destul să ne gândim că abandonul e mai prezent decât ne imaginăm, așa cum sublinia și echipa de proiect:
“Trăim într-o țară cu una dintre cele mai mari rate de abandon din Europa. Abandonăm copii, bătrâni, case, comunități. Abandonăm în feluri atât de diverse – prin despărțirea părinților și aruncarea copilului în conflictul dintre cei doi, prin sărăcia care te duce la abandonarea copilului în instituție, prin plecatul la muncă în străinătate și lăsatul copiilor în familia extinsă, prin sinucidere, prin ignorarea oamenilor de lângă noi... și tot așa.” (Iqads)
Proiectul reprezintă comunitatea copiilor adoptați internațional între 1990 și 2003 (când adopțiile internaționale au fost interzise) a avut la bază comunitatea „Copiii niciodată uitați ai României”, urmărită de peste 60.000 de oameni, unde sute de persoane din străinătate adoptate din România în urmă cu mai bine de 20 de ani au reușit, în ultimii patru ani, să își găsească părinții biologici prin intermediul unei pagini de Facebook. - Supraviețuitorii sistemului de protecție a copilului.
Reamintim că la începutul anilor ’90, aproximativ 100.000 de copii se aflau oficial în registrele caselor de copii. În realitate, numărul lor era mult mai mare, dat fiind că mii de copii erau abandonați în spitale și nu intraseră încă sub tutela Statului. Proiectul a constat în o serie de activități-cheie:
- vizite de documentare pentru scanarea 3D a spațiului, documentarea video și foto a clădirii fostului Cămin Spital pentru Irecuperabili de la Sighet, alcătuirea fondului muzeal al expoziției digitale, semplarea audio a spațiului ce a stat la baza scenografiei sonore propuse de Zoli Toth.
- Randarea și elaborarea tehnică a artefactului digital - clădirea Căminului Spital Sighet - care a devenit și meta-sediul Muzeului Abandonului.
- crearea și gestionarea arhivei și a colecțiilor muzeului și elaborarea unui protocol complex de organizare a obiectelor și mărturiilor ce vor sta la baza arhivei publice a muzeului.
-
crearea platformei bilingve, o expoziție imersivă create prin scanarea 3D și transformarea în artefact digital a Căminului-Spital Sighet, acum devenit căminul simbolic al muzeului care găzduiește prima expozitie de acest tip din România, cu un mix de soluții tehnologice care includ abordări de tip gaming, scanare 3D, fotografie 360, realitate augmentată.
Sute de mărturii, documente și obiecte pentru arhiva muzeului, au reușit să contribuie la crearea unei comunități în jurul unui muzeu care încă nu exista, cu un impact uriaș în presă.
Anexele de comunicare ale proiectului (Facebook, Instagram, Youtube și platforma dedicată) funcționează ca elemente de interconectare între această comunitate până acum neștiută a celor abandonați și publicul larg.
Dacă vrei să afli din culisele proiectului, ascultă podcastul Pe urmele abandonului, prin care Asociația Q-Arts și-a propus să pună în valoare cercetările din spatele produselor muzeului, alături de discuțiile și dezbaterile echipei de cercetători: istorici, sociologi, psihologi, antropologi, muzeografi, arhiviști și oameni de comunicare. În final, podcastul devine un ghid prietenos care construiește empatic un univers sonor ridicat în jurul acestei răni colective a abandonului, esențial la nivel de societate, dacă ne raportăm la istoria recentă a țării.
De menționat este și lansarea a ceea ce se numește Harta Abandonului, prima bază de date publică dedicată centralizării instituțiilor de protecție a copilului care au funcționat în România socialistă și în prima decadă post-comunistă. Poți afla mai multe despre inițiativă aici.
Demersul Muzeul Abandonului a continuat cu o nouă campanie participativă, LUMINA DIN ÎNTUNERIC, care și-a propus să aducă în atenție licăriri de speranță, prin poveștile despre abandon donate de public. Indiferent că vorbim despre abandonul extrem (copilăria în instituții) sau cel cotidian (trăit în familie), în cadrul campaniei de colectare a poveștilor pentru colecția muzeului, donatorii sunt invitați la un proces de explorare a propriilor abandonuri din copilărie, privite printr-o lentilă vindecătoare. Astfel, publicul a putut lăsa propriile povești, semnate sau anonime, despre luminile blânde din istoriile personale dureroase, pe https://bit.ly/LuminadinIntuneric sau direct pe pagina www.muzeulabandonului.ro.
Mai mult, recent, în noiembrie, Muzeul abandonului a fost distins la ediția XXI a Romanian PR Award, cu Golden Award for Excellence la secțiunea Artă și Cultură., acesta fiind un premiu într-o competiție a performerilor în comunicare, iar o astfel de distincție vorbește despre un parcurs constant în ultimii doi ani de a aduce laolaltă o comunitate de oameni pentru care este esențială necesitatea modificării profunde a manierei în care ne oglindim, ca societate, în care ne asumăm trecutul recent și în care alegem să interacționăm în viitor.
Viziunea echipei de proiect ține de catharsis: “Succesul proiectului nostru va fi deplin atunci când el nu va mai fi necesar, când va deveni irelevant pentru o națiune pentru care Abandonul nu mai e o rană și o realitate constantă. Muzeul Abandonului NU este un proiect despre copii abandonați, ci despre noi, ca societate, așa că lacătul simbolic pe care dorim să îl punem pe Muzeul Abandonului este un proces pe care îl putem parcurge doar împreună.”
Am invitat echipa de proiect la un moment de reflecție, cu răspunsuri în exclusivitate pentru Știri.ONG, pentru a vedea cum simt fondatoarele Muzeului proiectul acum, care au fost provocările și ce perspective de viitor sunt.
Oana Drăgulinescu, fondatoare a Muzeul Abandonului, a ales să vorbească despre puterea echipei și a publicului, respectiv a donatorilor/ contributorilor cu artefacte pentru Muzeu, arătând și câștigurile proiectului, acum, la 2 ani de dezvoltare:
“În urmă cu doi ani deschideam porțile Muzeului Abandonului. Noi îi spunem cel mai adesea MA, care este jumătate din MAMA. Așa s-a potrivit, ca inițialele unui proiect despre lipsa apartenenței să fie jumătate din ceea ce înseamnă apartenența în deplinătatea ei.
Este un drum care nu ar fi fost posibil fără o echipă de oameni pentru care această muncă de memorie este teribil de importantă. Deopotrivă, MA nu ar fi fost posibil fără cei care ne citesc, fără cei care au ridicat plasturele de pe rana abandonului și au acceptat să ne ofere mărturii despre una dintre cele mai dureroase amintiri ale vieții lor - amintirea abandonului.
După doi ani de cercetare, arhivare și construcție de evenimente și proiecte știm că cifra abandonului în ultima jumătate de secol este aproape de 1 milion. Mai știm că acest număr, alături de cele 22 de milioane de avorturi în același ecart temporal și suprapus pe criza demografică a vremurilor actuale, este ceva ce ne înspăimântă. Dar în același timp știm că în aceste povești dureroase există foarte multă lumină și speranță. Pentru această lumină am lansat cea mai recentă campanie participativă a muzeului: Lumina din întuneric.”
Ioana Călinescu, cofondatoare a Muzeului, alege să se concentreze pe puterea de inovație a proiectului și pe schimbarea pe care a produs-o întregul demers:
“Dacă aș alege un singur cuvânt care să definească Muzeul Abandonului, aș spune INOVAȚIE. MA este un proiect independent muzeal, care în doar doi ani an a reușit să se dezvolte și să se impună ca o instituție muzeală din viitor, prin inovație digitală și prin dezvoltarea unei spectaculoase aplicații de realitate virtuală. În același să timp, proiectul a reușit să aibă un important impact social în prezent, reușind o performanță nemaintâlnită în lumea muzeală – crearea unei comunități consistente și active (atât online cât și la evenimente) în jurul muzeului, încă dinainte ca el să existe.
Anul 2023 în hashtaguri ar arăta așa:
#Lumina din întuneric| COMUNITATE
#Harta Abandonului | CERCETARE
Ceea ce îi dorim și în 2024 ”
În final, Simina Bădică, istoric și curator la House of European History, cofondatoare a Muzeului, vorbește despre perspectivele pentru 2024, sperând ca inițiativa să ajungă să se impună ca model de bune practici:
"Muzeul Abandonului este acum un muzeu cu porțile deschise și un proiect cu un mare potențial să devină un model de bune practici în muzeologia internațională. Dorința mea pentru 2024 este ca muzeul să fie cât mai vizitat, de oriunde în lume, și să continuăm să îl prezentăm comunității internaționale de specialiști în muzee. De fiecare dată când am prezentat muzeul, am fost copleșită de reacțiile entuziaste primite."
Credite foto – pagina de Facebook Muzeul Abandonului.