☑️CNRR dorește să își extindă echipa de consilieri din Timișoara. Căutăm colegi noi pentru a oferi consiliere specializată în orașul Timișoara și zonele adiacente, având disponibile următoarele poziții:

- Consilier Juridic
- Consilier de Frontieră

☑️Principalele atribuții:
- Oferă informare și consiliere persoanelor de interes cu privire la drepturile și obligațiile pe teritoriul României, procedura de azil, precum și accesul la servicii conexe de asistență sau referirea către autoritățile competente;
- Cooperează cu Poliția de Frontieră, Inspectoratul General pentru Imigrări și alți actori relevanți (UNHCR, DGASPC, organizații internaționale sau neguvernamentale) și participă la întâlniri de lucru cu reprezentanții autorităților locale;
- Colectează date cu privire la profilul și nevoile persoanelor de interes prin activități de monitorizare, informare, consiliere, precum și prin efectuarea de vizite de lucru regulate;
- Efectuează vizite ocazionale de monitorizare, informare și consiliere și în alte zone de interes, conform unui plan prestabilit și/sau la nevoie/cerere, sub îndrumarea coordonatorului și a managerului de proiect;
- Intervine în mod operativ în solicitările individuale de sprijin privind accesul la o formă de protecție pe teritoriul României, în zonele de frontieră cu Ungaria și Serbia;
- Participă activ la activitățile stabilite în cadrul mecanismului de cooperare transfrontalieră prin menținerea unei legături operative cu partenerii din țările vecine în vederea colectării și analizării informațiilor relevante privind informațiile statistice și situația persoanelor de interes;

❗Consilierul juridic își va desfășura activitatea preponderent în orașul Timișoara.
❗Activitatea Consilierului de Frontieră se desfășoară atât în localități din județul Timiș, cât și în punctele de trecere a frontierei, inclusiv în zone de tranzit sau centre de cazare și proceduri. Vizitele de lucru pot avea loc în județele Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Arad, Bihor și Satu Mare.
❗Pozițiile sunt full-time, cu un program de muncă de 8h pe zi.
❗Contractul de muncă va fi incheiat pe o perioadă determinată, aferentă implementării proiectelor în desfășurare, cu posibilitate de prelungire.

☑️Cerințe:
- Absolvent de studii superioare in domeniul juridic, stiințe politice, stiințe sociale și alte domenii similare.
- Abilitati avansate de comunicare, atât verbal, cât şi în scris, în limba română. Cunoașterea unei limbi străine de circulație internațională constituie un avantaj semnificativ.
- Cunoștințe de bază în domeniul azilului și migrației, precum și a contextului local.
- Aplicanții pentru poziția de consilier de frontieră trebuie să dețină un permis de conducere valabil.
- Experienţa în domeniu asistenţei persoanelor strămutate nu reprezintă o condiţie obligatorie, însă constituie un avantaj.

☑️Valori și principii de bază:
Persoana selectata va susține și promova cele mai înalte standarde de integritate, etică și conduită profesională. În vederea constatării eligibilității pe criteriul valorilor și principiilor de bază, aplicantul permite Consiliului Național Român pentru Refugiați să efectueze o verificare a trecutului profesional.

☑️Cum aplic?
Trimite-ne CV-ul tău și o Scrisoare de intenție, în limba română, la adresa de email office@cnrr.ro, până la data de 10 mai 2024, specificând în subiectul e-mailului ‘Consilier Timisoara’.

☑️Pentru mai multe informații, ne poți contacta și telefonic la numărul de telefon 0736.831.382, disponibil de luni până vineri.