Ești mulțumit de aerul pe care îl respiri? De gustul apei pe care o bei în fiecare zi? Cum suporți izolarea impusă de răspândirea unui nou virus, mai periculos decât cele de dinaintea lui? Suferim astăzi cu toții urmările leziunilor pe care noi înșine le-am provocat planetei, și cu toate astea încă vorbim prea puțin și facem încă și mai puțin pentru a repara ceea ce am stricat sau măcar pentru a stopa degradarea mediului înconjurător.

Te invităm să cauți răspunsuri la aceste întrebări cu ocazia celei de a 7-a ediții a Platformei Internaționale de Teatru București cu tema Ne arde casa/Our House is on fire, care va avea loc  în perioada 1-4 octombrie 2020.

Tema acestei ediții a fost aleasă de curatoarea platformei Cristina Modreanu încă din vara lui 2019, înainte ca noul virus să devină o amenințare concretă: ”Semnele degradării planetei și întregului ecosistem în care trăim sunt vizibile deja de multă vreme, iar efectele pe care le resimțim din ce în ce mai acut în viața cotidiană au generat și continuă să genereze și alerte artistice. Anul acesta, odată izbucnită criza mondială COVID-19, a trebuit să reducem și să refacem întreg programul acestei ediții pentru a putea fi prezentat online. Spectacolele selectate sunt o premieră în România și pot fi văzute în exclusivitate în cadrul PITB#7, fiind urmate, ca de obicei la toate edițiile Platformei de discuții cu artiștii, de data aceasta prin Zoom.”

Toate spectacolele incluse în această ”ediție pandemică” exprimă deriva unei umanități deraiate de la sensurile ei primordiale, o umanitate care distruge în loc să construiască.

În amonte este un spectacol produs la Viena de baldanders collective și bazat pe un text postdramatic despre migrație, scris de dramaturga premiată Alexandra Pâzgu. Din Marea Britanie post-Brexit vine Medeea Electronica o reinterpretare contemporană a mitului Medeei semnată de grupul Pecho Mama, un spectacol de teatru-concert de muzică electronică, cu ritmuri incendiare. Nucleul fierbinte al acestei ediții este noua piesă a Alexandrei Badea, Red Line, tradusă în premieră pentru PITB din limba franceză și produsă de ARPAS în spectacol lectură cu Nicoleta Lefter și Andi Vasluianu în rolurile principale: o tânără negociatoare pentru mediu și un ministru din garda veche, reprezentând cele două lumi înfruntându-se pentru un viitor ce pare deja compromis.

Dacă spectacolele vor putea fi văzute doar online, expoziția de desene semnate de Dan Perjovschi pe tema Ne arde casa/Our house is on fire prefațează outdoor Platforma, fiind deschisă pe gardul Muzeului Național de Artă al României, Calea Victoriei 49-51 între 22 septembrie și 4 octombrie 2020. Expoziția este un excepțional avertisment artistico-politic din seria celor care l-au făcut celebru în lume pe acest artist și include desene create în perioada 2005-2020, cele mai noi special pentru PITB#7.

La această ediție oferim actorilor ocazia de a participa la Self-tape Workshop online susținut de Bettina Lohmeyer, acting coach experimentat din Berlin și Florentina Bratfanof, casting director. În timpul celor 3 zile de atelier, între 30 septembrie și 2 octombrie, participanții vor putea explora construcția unui personaj, învățând aspectele tehnice ale realizării unui self tape și fiind în situația de a face câteva alegeri practice foarte importante.

Nu în ultimul rând, Maratonul de teatru pentru adolescenți PREZENT este inclus în PITB # 7 pentru a prezenta prin teatru perspectiva noii generații, cea care moștenește planeta incendiată.

Timp de patru zile, între 1 și 4 octombrie 2020 atragem atenția prin toate aceste evenimente artistice asupra acutizării problemelor de mediu pe glob și a implicațiilor profunde ale acestui fenomen, care ne privesc pe toți, în modul cel mai direct, afectându-ne viața de toate zilele.

 

Participarea la spectacole se face pe baza biletelor disponibile pe eventbook.

Prețul unui bilet este de 25 lei, iar accesul rămâne valabil timp de 24h de la ora anunțată a spectacolului. Accesul la spectacolele din seria PREZENT este gratuit, pe bază de rezervare.

Detalii în programul și în broșura  atașate și pe https://www.facebook.com/BucharestInternationalTheaterPlatform

 

 

Platforma Internațională de Teatru București este un proiect ARPAS, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

Cu sprijinul : Institutului Francez din România și al Forumului Cultural Austriac în cadrul programului Performing Austria. În parteneriat cu Muzeul Național de artă al României și Seneca/EcoLogos